Vineri, 24 03 2017
Cinci diplomați ai Emiratelor Arabe Unite, uciși în explozia de la reședința guvernatorului din Kandahar

Cinci diplomați ai Emiratelor Arabe Unite, uciși în explozia de la reședința guvernatorului din Kandahar

Cinci diplomați din Emiratele Arabe Unite (EAU) se află printre cele 11 persoane ucise în atacul comis marți la reședința guvernatorului din provincia afgană Kandahar, a confirmat miercuri guvernul de la Abu Dhabi, potrivit DPA.

 

Agenția oficială de știri din Emirate, WAM, a declarat că oficialii erau într-o misiune umanitară Kandahar, unde dezvoltau mai multe proiecte educaționale.

 

„Jelim astăzi cu mândrie martirii activității umanitare a Emiratelor Arabe Unite în Republica Afganistan”, a scris pe Twitter vicepreședintele și prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed Bin Rashid Al-Maktoum.

 

Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Kabul, Juma Mohammad Abdullah Al Kaabi, guvernatorul provinciei Kandahar și alte șase persoane au fost rănite în deflagrație.

 

Drapelul Emiratelor Arabe Unite va fi coborât în bernă pentru trei zile în memoria victimelor acestui atentat.

 

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a negat implicarea mișcării islamiste în incident, afirmând că ”este vorba despre o dispută internă a inamicului și nu despre ceva legat de mujahedini”.

 

Explozia s-a produs marți în timpul întâlnirii dintre membri unei delegații a Emiratelor Arabe Unite și guvernatorul provinciei afgane Kandahar, cel puâin 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte 17 au fost rănite.

 

(Sursa: libertatea.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top