Marti, 11 12 2018
Afacerea Motorina: 100 de lei pe zi cu Passatul miraculos

Afacerea Motorina: 100 de lei pe zi cu Passatul miraculos

O meserie de 100 de lei pe zi: pe „cartea lor de muncă” scrie comercianţi ai drumului Iaşi-Sculeni. Circa 100 de persoane, jumătate români, îşi câştigă „salariul” dintr-un plin de motorină şi nişte ţigări aduse aproape zilnic din Republica Moldova în Iaşi. Explicaţia acestui tip de comerţ: combustibilul este mai ieftin cu circa 25% peste Prut, iar ţigările cu peste 80%. Profitul este maximizat de o găselniţă: Passat-uri cu rezervorul mai mare decât al altor maşini.

 

La Vama Sculeni, zeci de persoane trec zilnic în Republica Moldova pentru a aduce combustibil mai ieftin, pe care apoi îl vând în Iaşi.

 

„Maşinile-minune” tranzitează zilnic vama

O bună parte dintre aceste maşini sunt Volkswagen Passat intermediar 1.9 TDI, modele vechi, făcute în perioda ’90-’96, cu sute de mii de kilometri în bord, dar care au marele avantaj că au capacitatea rezervorului de aproape 100 de litri. În plus, acestea consumă destul de puţin, iar cei care fac drumul de 24 de kilometri dintre Iaşi şi Sculeni au ajuns să ştie exact consumul până la primul punct de alimentare de peste Prut.

O bună parte dintre aceste Passat-uri cu rezervor „minune“ aparţin unor cetăţeni moldoveni, care au numerele de înmatriculare din Lituania. Se apelează la această manevră deoarece în Lituania nu se plăteşte taxă de prima înmatriculare, moldovenii procedând la fel ca românii care îşi înmatriculau maşinile aduse la mâna a doua, la preţuri foarte mici, în Bulgaria. Vinieta pentru o astfel de maşină, în Moldova, este de 200 de euro pentru un an.

 

Passat-urile din Vama Sculeni sunt o prezenţă obişnuită

 

Investitţie iniţială: 2.300 de euro

Pentru a afla exact cât se câştigă din acest mic trafic de frontieră, REPORTER DE IAŞI a stat de vorbă cu Daniel, un ieşean în vârstă de 43 de ani care şi-a făcut un al doilea serviciu din traficul cu motorină. „Am aflat întâmplător despre aceste Passat-uri când mergeam să-mi pun benzină pentru mine, din Moldova. În vamă, am stat de vorbă cu câţiva moldoveni şi aşa am aflat despre aceste maşini care au rezervor mare. Am vorbit cu un prieten care mi-a adus un astfel de Passat din Germania, din ’95, pe care am dat 1.500 de euro. Am plătit taxa de mediu vreo 800 de euro. Şi de atunci am început să aduc motorină“, ne spune Daniel.

Acesta câştigă aproximativ 100 de lei pe zi din traficul cu motorină: „Asta la  un plin. La moldoveni, motorina costă aproximativ 3,2 lei, în lei româneşti, iar eu aici o dau cu 4,2 lei. Eu câştig un leu, clientul câştigă un leu la litru şi toată lumea e mulţumită. De când au deschis Petrom-ul nou, care e la vreo 500 de metri de vamă, pun de acolo. Mă ştiu cu toată lumea de la «Peco». Au acolo o «scăriţă» pentru maşină. De fapt e o bucată de lemn care se pune sub roata din dreptul rezervorului pentru a înclina maşina ca să încapă mai mult combustibil. Şi vameşii mă cunosc. Le mai dau şi eu câte o cutie cu bomboane, câte un coniac, din când în când. Ca să fie bine! Lunar mă duc de vreo 20 de ori.“

 

„Fără prea mare efort”

Pe lângă aceşti bani, Daniel mai câştigă alte câteva sute de lei din vânzarea de benzină şi ţigări, cumpărate de la moldoveni. „De obicei, mă duc noaptea, pe la 2.00-3.00. Atunci e mai liber. Îmi iau o canistră de 20 de litri în care pun benzină. Legea îţi dă voie să ai 10 litri, dar poţi pune liniştit 15 litri, că nu îţi spune nimeni nimic. Mai iau şi ţigări. Benzina e 3,4 lei litrul, iar un pachet de ţigări costa 3,6 lei, în lei româneşti. Din benzină şi ţigări îmi mai ies vreo 600-700 de lei. Adunate fac un câştig de vreo 2.700 de lei pe lună, fără prea mare efort. «Lucrez» două-trei ore pentru banii ăştia“, precizează Daniel, care mai spune că, la începutul acestei mici afaceri, a durat ceva timp până şi-a găsit clienţi, dar acum situaţia s-a schimbat. „Mi-a fost destul de greu când m-am apucat, pentru că nu ştiam cui să vând, dar, încet-încet, mi-am făcut clienţii mei şi acum ei trag de mine să le aduc combustibil. Lucrez doar pe comandă! Sunt vreo câţiva oameni de afaceri de la ţară care cumpără frecvent de la mine motorină“, susţine Daniel.

La un calcul simplu, rezultă că, făcând o investiţie de 5.000 de euro în trei astfel de maşini, poţi câştiga lunar aproximativ 9.000 de lei.

 

Legenda „rezervorului dublu“

Despre Passat-urile care îi căpătuiesc pe „traficanţi” se spune că au rezervor dublu, însă Ion Anghel, un mecanic la un service ieşean, a elucidat misterul. „Nu e vorba despre două rezervoare, ci de unul singur. Numai că acest rezervor are o formă diferită faţă de a altor modele, fiind vorba despre un trunchi de con. Întâi se umple cu combustibil partea de jos, unde intră aproximativ 70 de litri, cam ca la toate modelele de Volkswagen. Aerul se comprimă în partea de sus a trunchiului de con, iar combustibilul urcă pe gura de umplere şi ajunge în «buză». Atunci, cu capătul pompei de alimentare se apasă o supapă care împinge aerul afară din partea superioară a trunchiului de con şi se umple şi partea de sus a rezervorului. Aşa se ajunge la 100-110 litri de combustibil. Cei de la staţiile de alimentare din Republica Moldova cunosc acest truc şi introduc o tijă metalică pentru a apăsa acea supapă“, explică mecanicul.

 

 Rezervorul mare atrage amatorii de comerţ

 

Passat-urile, la mare căutare

Aceste modele de Volkswagen Passat au devenit „păsări rare“ pe site-urile de anunţuri, cu greu putând să mai găseşti acum o astfel de maşină la vânzare în Iaşi. Astfel, pe unul dintre aceste site-uri, Ionuţ din Iaşi vinde un Volkswagen Passat intermediar, din 1996, cu un rulaj de 200.000 de km, cu 1.400 de euro. O ofertă mai bogată poate fi găsită în judeţele învecinate, unde un astfel de autoturism se vinde cu preţuri între 1.200 şi 2.000 de euro.

 

Vameş: „Nu avem ce le face“

REPORTER DE IAŞI a stat de vorbă cu unul dintre vameşii de la Sculeni care a explicat că totul este legal şi că a ajuns să-i cunoască deja pe cei care se ocupă cu acest mic trafic de frontieră. „Ştim destui care au astfel de autoturisme ce aproape zilnic trec şi alimetează în Republica Moldova. Cred că sunt vreo 100 de persoane, dintre care jumătate sunt români. Dar nu avem ce le face atâta timp cât legea nu interzice acest lucru. Singura interdicţie este cea legată de faptul că nu au voie să treacă decât o singură dată într-o zi. Dar au găsit soluţii şi pentru asta. Fac procură pe numele unei rude şi trece aceasta a doua sau a treia oară să alimenteze“, spune vameşul.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top