Luni, 20 11 2017
Chirița și-a luat avion dintr-un proiect-fantomă cu Primăria

Chirița și-a luat avion dintr-un proiect-fantomă cu Primăria

O altă afacere ratată a municipalităţii, prilej de îmbogăţire şi laudă pentru unul dintre preferaţii fostului şi actualului regim. Bani de aruncat au fost cei 40.000 de euro încasați de arhitectul Chirița, prietenul tuturor liderilor de la Primărie, pentru un proiect-fantomă: n-a existat nicio fundamentare și nicio perspectivă de a-l realiza vreodată. Favorit al fostei administraţii, arhitectul Marian Jan Chiriţa şi-a luat un elan în avere după ce a semnat, în 2013, un contract cu municipalitatea. A primit 40.000 de euro pentru a-şi imagina cum ar arăta mai spectaculos stadionul „Emil Alexandrescu”. Cu banii încasaţi, Chiriţa şi-a cumpărat un avion. A urcat imediat poza cu achiziţia pe Facebook ca să-l vadă lumea. Tot de Facebook a rămas şi proiectul său care nu a fost şi nu va mai fi pus în aplicare vreodată.

În 2013, Primăria Iaşi a organizat un concurs de proiecte pentru modernizarea Stadionului „Emil Alexandrescu“. Mană cerească pentru arhitectul de casă al municipalităţii.

 

18-20 milioane de euro?!

Dintre cei patru arhitecţi care au participat, câştig de cauză a avut Marian Jan Chiriţa. Pentru acest proiect, arhitectul ieşean a primit aproximativ 40.000 de euro, însă de atunci dosarul zace în sertarele Primăriei. „A fost o dorinţă frumoasă a primarului de atuci, Gheorghe Nichita, de a transforma stadionul din Copou. A fost un concurs organizat de Primăria Iaşi, iar soluţia găsită de mine pentru modernizarea stadionului a fost agreată, iar premiul a constat în atribuirea contractului. Cred că varianta propusă de mine a fost cea mai bună, pentru că oamenii din comisia care a evaluat documentaţia sunt oameni serioşi. Caietul de sarcini a fost unul stufos, cu lucruri greu de realizat. Eu cred că proiectul meu este viabil şi în prezent. Pentru realizarea acestor modernizări ar fi necesare 18-20 de milioane de euro, o sumă pe care Primăria Iaşi nu şi-a permis-o până acum”, susţine Chiriţa.

Marian Jan Chirița a luat 40.000 de euro pe niște randări rămase la sertar, într-un birou al Primăriei

 

Neagă, dar actele vorbesc

Cea mai mare parte din banii încasaţi de la Primăriei au fost investiţi într-o pasiune mai veche a arhitectului. „A fost un avion second-hand şi a costat vreo 30.000 de euro. Banii i-am pus împreună cu încă o persoană. Eu sunt pasionat de planorism din 1989. Am început să zbor cu avioane uşoare în urmă cu vreo şase-şapte ani şi mi-am dorit foarte mult un avion de mici dimensiuni. Este o pasiune de-a mea. Banii nu au provenit din planul de fezabilitate, aşa cum insinuează mulţi. Lumea va crede că am nu ştiu ce avere, dar să ştiţi că stau într-un apartament în cartierul Alexandru cel Bun“, conchide Marian Chiriţa.

Există însă o coincidenţă temporală care clatină negaţia lui Chiriţa: REPORTER DE IAŞI a aflat că arhitectul a încasat banii de la Primărie în iulie, iar avionul a fost cumpărat în august. 

 

Stadion cu 18.000 de locuri

Proiectul presupunea aducerea stadionului ieşean la standardele UEFA, pentru a putea fi omologat pentru meciurile internaţionale. Potrivit planului de fezabilitate gândit de Chiriţa, stadionul urma să fie unul olimpic, cu pistă de atletism şi cu creşterea numărului de locuri. „Pentru că s-a dorit un stadion olimpic, am păstrat în proiectul meu pista de atletism. Tribunele erau şi acestea păstrate, în timp ce peluzele urmau a fi demolate şi reconstruite. Astfel, numărul de locuri ar fi crescut de la 11.500 la 18.000, iar stadionul ar fi fost acoperit”, explică Marian Chiriţa.

 

Parcare sub terenurile sintetice

Arhitectul ieşean propunea şi o soluţie pentru rezolvarea problemei locurilor de parcare. Astfel, stadionul urma să aibă o parcare subterană de 600-700 de locuri. Trebuiau desfiinţate două terenuri de antrenament, din spatele peluzei B, construirea parcării, după care refacerea terenurilor de deasupra.

În aceste condiţii, accesul la stadion s-ar fi făcut fără probleme, pentru că nu ar mai fi existat maşini parcate în preajma stadionului care să blocheze traficul.

Avionul lui Chiriţa este vedeta contului de Facebook al acestuia

 

Hotel cu 100 de camere

Potrvit proiectului gândit de Chiriţa, la una dintre peluzele stadionului urma să fie amenajat un hotel cu 100 de camere. „Una dintre propunerile făcute de mine a fost construirea unui hotel la una dintre peluze. Am încercat să-i dau o formă modernă, dar care să nu necesite cheltuieli uriaşe. Propunerea mea era ca hotelul să aibă vederea spre parc. Una dintre celelalte variante participante la concurs propunea ca hotelul să aibă vedere spre interiorul stadionului. Vă daţi seama ce ar fi însemnat ca la un meci, la care vin 18.000 de oameni, să apară cineva la un geam dezbrăcat. La acel hotel s-ar fi putut caza şi turişti, nu doar sportivi“, menţionează Chiriţa.

 

Încă 600.000 de euro

Arhitectul ieşean susţine că ar fi trebuit să primească aproximativ 600.000 de euro dacă proiectul său ar fi fost dus la bun sfârşit şi nu s-ar fi oprit la stadiul de studiu de fezabilitate. „Dacă proiectul ar fi fost dus la bun sfârşit, ceea ce ar fi presupus trecerea de la stadiul de studiu de fezabilitate la autorizaţia de construcţie şi proiect tehnic, ar fi trebuit să iau câteva sute de mii de euro. Toate firmele de proiectare din lumea asta iau pentru un proiect de anvergură un procent de 3-4% din valoarea de investiţie. Deci, la un stadion de aproximativ 20 de milioane de euro, ar fi trebuit să iau câteva sute de mii de euro. La un asemena proiect lucrează arhitecţi, ingineri de rezistenţă, instalatori. Mie, Primăria mi-a plătit numai studiul de fezabilitate. Ceea ce am predat eu au fost planşe, calcule, caiet de sarcină şi cantităţi de materiale necesare“, adaugă Chiriţa.

Arhitectul ieşean consideră că Primăria nu a cheltuit banii degeaba şi că proiectul său este în continuare viabil: „Nu au fost cheltuiţi degeaba acei bani. Eu cred că planul meu de fezabilitate este în continuare viabil şi oricând Primăria dispune de banii necesari îl poate folosi. Iaşul merită să aibă un stadion frumos.“

Aşa arată viziunea de zeci de milioane de euro a lui Chiriţa pentru stadionul din Copou

 

Alt arhitect: „Este o mizerie de proiect!“

Arhitectul Andrei Ciuhodaru consideră că studiul efectuat de Marian Jan Chiriţa este extrem de slab, iar banii luaţi au presupus o muncă de maximum cinci zile. „Cunosc acel proiect făcut de domnul Chiriţa. Sincer, mie mi se pare o mizerie de proiect! Suma de 40.000 de euro nu ar fi mare dacă ar fi fost într-adevăr un proiect viabil. La ce am văzut eu, partea de arhitectură nu a luat mai mult de cinci zile de muncă. E un preţ foarte bun pentru el! Cred că în spatele acestui proiect a fost şi Vericeanu (arhitectul-şef al Primăriei Iaşi la acel moment n.r.)! Comparaţi proiectul lui Chiriţa cu cel al stadioanelor din Craiova sau Târgu Jiu şi o să vedeţi ce diferenţe sunt. Şi un profan într-ale arhitecturii le observă. Proiectul lui Chiriţa este la nivelul unui elev de clasa a IV-a“, susţine Andrei Ciuhodaru.

 

Se va pune în practică... în viitor

Primarul Mihai Chirica susţine că ia în calcul proiectul făcut de Chiriţa şi că stadionul din Copou va fi, la un moment dat, refăcut. „Nu ştiu dacă proiectul a mai trecut prin Comisia tehnică de recepţie. Stadiul este de proiect de fezabilitate. O să vedem când îl vom pune în practică. Iaşul are nevoie de două stadioane. Unul care să deservească activităţile mai multor cluburi sportive, cum este cazul Stadionului «Emil Alexandrescu». Un alt stadion, căruia noi i-am spune regional, va trebui să găzduiască întreceri de nivel european şi mondial, cupe europene la fotbal. Acesta trebuie să facă obiectul unei finanţări produse prin Guvernul României. Pe lângă refacerea actualului stadion, ce nu mai corespunde normelor europene, trebuie să punem la dispoziţie şi un teren pentru construirea unui stadion mare, a unei săli polivalente. Noi ar trebui să conectăm infrastructura cu partea sportivă, iar echipa de fotbal vedeţi că nu merge bine“, susţine edilul.

„Sincer, mie mi se pare o mizerie de proiect! Suma de 40.000 de euro nu ar fi mare dacă ar fi fost într-adevăr un proiect viabil. La ce am văzut eu, partea de arhitectură nu a luat mai mult de cinci zile de muncă.” Arhitect Andrei Ciuhodaru

 

Chirița vrea să fie arhitect-șef al Iașului

Arhitectul Marian Jan Chirița a fost una din vedetele urbanismului ieșean în ultimii ani ai mandatului fostului primar Gheorghe Nichita, fiind prieten cu fostul arhitect-șef al orașului, Tudor Vericeanu.
După venirea lui Mihai Chirica la conducerea Primăriei, odată cu marginalizarea și îndepărtarea, în cele din urmă, a lui Vericeanu, Marian Jan Chirița a intrat într-un con de umbră, proiectele imobiliare care îi purtau semnătura fiind respinse în serie de către Comisia de Urbanism.

După ce apele s-au mai liniștit, noua conducere a Primăriei l-a recuperat pe arhitectul Chirița, acesta fiind din nou pe val. Reprezintă mulți dezvoltatori imobiliari și poate fi văzut aproape zilnic la Serviciul de Urbanism, unde promovează interesele clienților. E din nou agreat, fiind acceptat și în ultima comisie care a lucrat la PUG, în 2016, lucrând în echipa arhitectului Ciolacu. Vericeanu a dispărut, dar sistemul s-a refăcut. Drept urmare, în noul PUG sunt construcții cu regimuri de înălțime propuse, proiectate și aprobate de aceeași persoană: Marian Jan Chirița.

Informațiile de ultimă oră sunt că vedeta arhitecturii din Iași candidează și la postul de arhitect-șef al orașului. Deocamdată, interimatul lui Cristian Duțu a fost prelungit cu 6 luni, dar un concurs se așteaptă în curând. Chirița n-a negat intenția de a candida: „Mă gândesc la acest lucru, dar e prea devreme să vorbim despre asta”.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top