Duminica, 17 12 2017
La teleschiul din Sărărie te joci cu viaţa

La teleschiul din Sărărie te joci cu viaţa

Atât vă poate oferi Primăria din micuţul buget de 200 milioane de euro pe an. Cablul nu are mânere fixe, smucindu-ţi mâna din umăr. Pentru copii, sistemul e extrem de periculos. Motorul e antic, alimentat cu benzină, iar muncitorii deschid efectiv la 2-3 ore după ora anunţată oficial. Zăpadă este şi acum, dar serviciile Primăriei sunt făcute ca să te alunge. Nu banii sunt problema, ci o crasă lipsă de respect faţă de oameni.

 

În cazul teleskiului instalat în bătaie de joc de Primărie pe pârtia din Sărărie, aproape toți cei care se pricep la ski sunt de aceeași părere: trebuie demontat urgent, aruncat și cumpărat unul modern. Motivul - dincolo de faptul că este greoi în exploatare, se strică des și are nevoie de doi operatori în permanență - este că, la momentul la care schiorul se agață de cablu pentru urcare, mâna îi este smulsă din umăr.

 

Însuși viceprimarul Radu Botez, împătimit de schi, recunoaște că utilajul prezentat de Primărie drept teleschi nu are ce căuta acolo. „Încercăm două variante pentru sezonul următor”, spune Botez.

O fierătanie pe post de teleschi, asta este oferta Primăriei

 

Din secolul trecut

Utilajele moderne pentru schiori au ceva în comun: pun pe primul loc confortul și siguranța sportivului și totul este creat ținând cont de aceste două detalii. Cablul de oțel tras de motor instalat pe post de teleschi la pârtia din Sărărie nu are nici o legătură cu modernitatea. Iar cei care se pricep spun că adevărata problemă constă în faptul că e periculos.

„Sunt două detalii care-ți atrag atenția dacă ai mai schiat în alte zone. Primul este faptul că avem de-a face cu un cablu pe care vin montate, manual, niște crăcane. Nici vorbă despre sistem de amortizare a șocului, cum are un utilaj dedicat. Practic, când te agăți de cablu și nu există mulți schiori care să urce, astfel încât să nu aibă forță, te smucește brusc. Îți smulge mâna din umăr. Nici nu mă gândesc ce efect are asupra unui copil șocul ăla, dacă pe mine, adult cu experiență la schi, m-a luat prin surprindere”, ne-a explicat Florin Costinescu, un sportiv experimentat care parcurge des pârtia din Sărărie.  

Al doilea detaliu, spune același schior, este cablul foarte apropiat de pământ. Pentru un schior neexperimentat partea a doua a pârtiei este destul de periculoasă. Un om fără experiență poate fi tras în partea stângă și intră direct în cablul care este undeva la nivelul pieptului sau gâtului.

 

Deprimant: mormane de gunoi în vârful pârtiei, ca în lumea a treia

 

Botez recunoaşte: „Smuceşte tare”

Unul dintre puținii oameni din Primăria Iași care chiar se pricepe la schiat este viceprimarul Radu Botez. Acesta a confirmat că teleschiul este periculos și că nu are legătură cu instalațiile moderne. „Instalațiile noi au arcuri de amortizare chiar pe bara de care se ține schiorul. Mânerele sunt altfel, senzația este alta. Da, instalația de la noi smucește foarte tare”, explică Botez. Și nu este singura problemă. Totul, începând de la faptul că teleschiul este deservit, în permanență, de doi oameni – unul sus, care are grijă de motor și preia tijele pe care urcă schiorii, dar și unul jos care dă tije schiorilor.

 

Pe această cutie de tablă, care ascunde un motor pe benzină, s-au dat 90.000 de lei

 

Muncitorii chiulesc de la program

Pe scurt, o zi de teleschi este așa: unul dintre angajați deschide o cutie din lemn verde de la capătul pistei, toarnă benzină dintr-o sticlă într-un motor, pornește manual și îl accelerează. Cablul poate fi cuplat sau decuplat, iar când sunt oameni ce doresc să urce, un al doilea angajat coboară și le dă niște tije. Acestea au un mâner din lemn pe care schiorii îl apucă și sunt trași pe rampă. “Și mânerul acela din lemn este ciudat. Instalațiile pe care am mai mers au mânere din fibră, comode”, ne-a mai spus Florin Costinescu.

În multe comentarii pe Facebook, ieşenii îşi arată nemulţumirea că muncitorii Primăriei se prezintă la muncă şi dau drumul la teleschi după o oră-două de la începutul programului oficial. Vii la 10 dimineaţa şi prima urcare pe cablu are loc abia pe la 11-12.

 

Un ieşean povesteşte: a venit la 11.30 pe pârtie, cablul a fost pornit la 13.30

 

Aceleaşi promisiuni de 10 ani

Viceprimarul Radu Botez susține că deja au fost discutate detaliile renunțării la actualul utilaj cu pretenții de teleschi. Ar fi în lucru două planuri. Primul prevede dezvoltarea pârtiei prin cheltuieli ale Primăriei. „Un utilaj de teleschi modern, cu amortizare, eventual cu scaune, este undeva la 12.000-15.000 de euro SH. Mai trebuie două tunuri de zăpadă, un mic lac de acumulare pentru ele, la bază, și o mașină de tasat zăpada. Putem face aceste investiții din fonduri proprii. Sau, putem concesiona pârtia unui investitor care deja deține alte pârtii spre vestul țării și ar fi interesat. Vom vedea ce soluție va fi aleasă în această primăvară“, explică Radu Botez.

Acesta susține că există planuri inclusiv pentru amplasarea unui teleschi cu scaune, care să fie utilizat și vara. „Austriecii fac bani și vara din pârtii. Au instalat tobogane pe care mergi cu un bob. Urci cu teleschiul, cobori în cinci minute panta, cu viteză mare”, mai spune Botez.

 

Pârtia Sărărie are aproximativ 420 de metri și un grad de dificultate catalogat drept ușor. Diferența de nivel este de 50 de metri și gradul de înclinare de 16%. Este considerată o pârtie cu grad de dificultate mic-mediu.

 

Teleschiul, un „tun” de 90.000 de lei

Utilajul de la Iași a fost achiziționat, de către Primăria Iași, în 2010, pentru 90.000 de lei, de la o firmă din Târgu Mureș. La cum arată, preţul este imens. Teleschiul s-a defectat frecvent în fiecare iarnă de când a fost montat. O urcare cu utilajul denumit teleschi costă 2 lei.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top