Duminica, 23 09 2018
Zece lucruri care ne enervează la Sevil Shhaideh

Zece lucruri care ne enervează la Sevil Shhaideh

Adulată în sud, înjurată în Moldova, ministrul Dezvoltării sosșete astăzi în Capitala Moldovei. REPORTER DE IAȘI  a arătat la începutul lunii februarie, într-un amplu material, imensa diferență de alocări de fonduri pentru dezvoltare dintre județele Iași și Teleorman. La drumuri, județul lui Dragnea primește în 2017, 360 de milioane de lei, de 2,3 ori mai mulți bani decât Iașul, județul cu cea mai mare rețea rutieră din țară. Proiectele mari ale Moldovei, cum ar fi autostrada Ungheni-Iași-Ungheni, au rămas în stand-by sau cu finanțări incerte.

 

După un periplu prin Bacău și Neamț, vicepremierul Shhaideh și-a anunțat prezența în această săptămână, și la Iași. Iată mai jos zece lucruri de care Iașul are nevoie și pe care șefa de la Ministerul Dezvoltării a „uitat” să le treacă în buget.

 

Drumuri. Nu avem autostradă

Pentru proiectele importante – autostradă, drum către zona spitalului, șosea de centură, terminal cargo la Aeroport – nu există sume concrete. Doar o promisiune (credit de angajament) de 152 milioane de lei pentru Șoseaua de Centură, dar nu se știe încă pentru ce lucrări. Ca o comparație, pentru drumurile din Teleorman, județul lui Liviu Dragnea, există sume promise de 356 milioane de lei și sume alocate concret de 4,13 milioane de lei. Constanța, care are deja autostrada și varianta ocolitoare finalizate, primește mai mulți bani decât Iașul pe investiții.

Creditul de angajament de 152 milioane de lei pentru lucrările la Șoseaua de Centură este cea mai mare investiție posibilă, de care va beneficia Iașul în 2017. Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș a dispărut din proiectele Ministerului.

Peste această sumă, mai există investiții promise de încă 13 milioane de lei la un județ întreg: 9 milioane de lei la Universitatea Agronomică, aproape 4 milioane de lei la Universitatea „Al.I. Cuza” și 150.000 de lei pentru amenajarea râului Jijia, investiție care costă, de fapt, 600 milioane de lei.

 

Blocarea finanțării la Aeroport

Finanțarea Aeroportul Internațional Iași nu mai apare în proiectele Ministerului Dezvoltării.

 

Proiectul unei Săli Polivalente noi a căzut, deși în ultimii ani au existat dezbateri intense pe această temă.

 

Ieșenii își pot lua gândul de la un stadion nou, cel din dealul Copoului fiind depășit. Și aici fost intense discuții la nivel local care au fost stinde brusc de Centru.

 

Spitalul Regional de Urgență este amânat nejustificat din 2007. Sunt promisiuni pentru realizarea rutei de legătură între CA Rosetti și viitorul Spital Regional. Dar e doar o promisiune, nimic cert

 

Nu avem investiții străine stimulate de Guvern prin acordarea de facilități.

 

Nu avem reprezentanți în Guvern, care să aibă un rol strategic în politicile autorităților centrale prin reducerea decalajului față de vestul țării.

 

Nu avem parcuri industriale. Problema Fortusului este tărăgănată la infinit, o soluție pentru fosta platformă de utilaj greu a Iașului fiind în acest moment greu de identificat.

 

Apa şi canalul

Multe comune din Iași trăiesc în continuare ca în Evul Mediu. Nu au apă potabilă curentă, nu au canalizare. Sevil Shhaideh va asculta, va promite câteva „petice” pe ici pe colo și până la alegeri nu o vom mai vedea prin zonă.

 

Descentralizarea, un vis

Descentralizarea și autonomia financiară a administrațiilor locale este un vis abandonat. Sevil Shhaideh va ține cu dinții de fonduri, care vor fi repartizate discreționar, la ordin politic. Nu există un algoritm de alocare a resurselor, bazat pe coeficienţi, pentru nivelarea vitezelor de dezvoltare. Un masterplan coerent pentru derevigorarea regiunilor rămase în urmă. Subordonarea administrațiilor locale, dependente de fondurile de dezvoltare, transformă Centrul ultra-conservator într-un judecător subiectiv care condiționează politic și economic un drept al comunităților locale.

 

Ministerul Dezvoltării are la dispoziţie până în 2020 o sumă de 30 miliarde de lei pentru finanţarea investiţiilor locale. Conform fişei programului, se finanţează lucrări noi sau în continuare din domeniul alimentării cu apă, canalizării, învăţământului, construcţiei de drumuri, poduri şi podeţe, amenajarea de pieţe publice, târguri sau oboare, modernizarea de baze sportive, construirea de biblioteci, muzee, centre culturale sau teatre, reabilitarea sediilor autorităţilor publice sau dezvoltarea infrastructurii turistice locale.

Proiectele pot fi depuse până pe 17 martie, urmând să fie analizate şi aprobate în decurs de 30 de zile. Conform estimărilor oficiale, ar urma să beneficieze de finanţări guvernamentale aproximativ 9.500 de obiective de investiţii.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top