Vineri, 22 06 2018
Sfârșitul pentru Termoservice: datorii de 15 milioane de lei

Sfârșitul pentru Termoservice: datorii de 15 milioane de lei

Pericol pentru serviciul de administrare a 23.000 de apartamente de pe raza municipiului Iaşi. Litigiu din hăurile administrării defectuoase a două instituţii subordonate Consiliului Local. CET, în faliment, vrea de la Termo-Service 15 milioane de lei, facturi restante la apă caldă şi căldură. Lichidatorul CET insinuează faptul că Termo-Service ştie că fostul furnizor de termoficare are soarta pecetluită şi nu achită banii în mod intenţionat.

 

Bombă cu ceas în conturile unei societăţii aflate în subordinea Consiliului Local. 14,2 milioane de lei cere în instanţă Centrala Electrică de Termoficare (CET) Iaşi, prin lichidatorul judiciar, de la Termo-Service.

 

Asociaţiile nu au conturi sau bunuri

Reclamanta, care a obţinut deja plata a 6 milioane de lei debite şi alte 8,19 milioane de lei penalităţi din titluri executorii, vrea plata unor despăgubiri care să acopere perioada decembrie 2016 şi data când întreaga sumă îi va fi virată în cont, dar şi blocarea conturilor bancare ale Termo-Service.

În plângerea adresată Tribunalului Iaşi, CET Iaşi, prin Management Reorganizare Lichidare Iasi SPRL, a explicat că a încheiat contracte cu asociaţii de proprietari, pentru furnizarea de energie termică şi apă caldă. Însă, o parte dintre acestea nu şi-au achitat facturile, acumulând restanţe, fiind date în judecată. Instanţele i-au dat câştig de cauză furnizorului şi au obligat asociaţiile de proprietari la plata datoriilor acumulate şi a penalităţilor de întârziere. Banii nu au putut fi însă recuperaţi pentru că asociaţiile nu ar avea conturi deschise şi nici bunuri care puteau fi executate, ci s-ar fi constatat că toate încasările şi fondurile acestora ar fi fost operate, gestionate şi administrate de Termo-Service.

 

CET este cumva „privilegiată”?

CET-ul, prin lichidatorul judiciar, a încercat să recupereze banii de la furnizor, fără succes. „Terţul-poprit (n.r. - SC Termo-Service) nu a dat curs solicitării recepţionate motivat de faptul că nu are calitate de debitor al asociaţiilor, astfel încât să poată fi asimilat un terţ poprit, ci, dimpotrivă, opinia pârâtului a fost în sensul că el însuşi are calitatea de creditor al debitorilor noştri pentru remuneraţia care-i este datorată în urma acţiunilor de administrare pe care o presta în favoarea acestora”, se arată în document.

Astfel, executările silite demarate de către CET s-au blocat, iar Termo-Service, deşi ar fi avut posibilitatea, nu ar fi achitat sumele restante, se precizează în document. „Ne întrebăm dacă şi ceilalţi furnizori se lovesc de acelaşi refuz de care s-a lovit CET SA sau CET este cumva «privilegiată» ca urmare a faptului că a intrat în procedura de faliment şi ca urmare conducerea societăţii nu mai este exercitată de consiliul de administraţie desemnat de acţionarul unic - Municipiul Iaşi, acelaşi acţionar unic ca şi al societăţii pârâte”, se mai menţionează plângere.

Totodată, CET subliniază că nu ştie ca şi Veolia Energie Iaşi, Apavital, unde Municipiul Iaşi este acţionar, să se confrunte cu aceleaşi probleme, „împrejurare care ne conduce la ideea că plăţile efectuate de pârât în calitate de administrator, se fac în mod preferenţial, în funcţie de alte criterii decât cel al vechimii, cum ar fi just“.

 

„Defunctul” CET, a cărui activitate a fost preluată de Veolia, vrea bani de la „bogaţii” de la Termo-Service care au profit în fiecare an

 

Păgubitul cere expertiză

Fostul furnizor de termoficare a solicitat şi efectuarea unei expertize contabile în acest caz, prin care să se stabilească şi cine încasează cotele de contribuţie a proprietarilor la cheltuielile curente şi ce încasări şi plăţi a făcut Termo-Service în numele asociaţiilor de locatari pe care le administrează de la data intrării în insolvenţă a CET Iaşi. De asemenea, s-a solicitat şi prezentarea situaţiei plăţilor efectuate de Termo-Service în numele asociaţiilor către alţi furnizori de utilităţi, inclusiv Salubris, Apavital sau Veolia.

În 2012, CET Iaşi a intrat în insolvenţă din cauza managementului defectuos şi a datoriilor de peste 541 de milioane de lei, iar doi ani mai târziu a fost declarat  falimentul societăţii. Magistraţii au respins, în 2014, planul de reorganizare judiciară al fostului furnizor de termoficare, fiind numit lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iasi SPRL.

 

Chiriţă: „Nu s-au adresat cui trebuie”

Directorul Termo-Service, Ciprian Chiriţă, consideră că acei bani trebuiau solicitaţi asociaţiilor de proprietari şi nu instituţiei pe care o conduce. „Acei bani, dacă îi cere de la Termo-Service, nu-i va vedea nicidoată. Acei bani trebuie să-i dea asociaţiile de proprietari. Ei (Management Reorganizare Lichidare Iasi n.r.) trebuiau să facă solicitare în instanţă de la fiecare asociaţie de proprietari care are datorii. Probabil că au nişte debite, dar nu la noi. Noi suntem un prestator de servicii. Noi avem contracte cu asociaţiile, dar dacă noi de mâine renunţăm la contractele cu acestea, ei nu pot să vină la noi să ceară banii. Noi de la asociaţiile de proprietari nu luăm decât comisionul de administrare şi cel de curăţenie. Atât! Restul este în contabilitatea fiecărei asociaţii“, menţionează Chiriţă.

 

Chiriţă avertizează asupra pericolului

 

Plata sumei ar duce la colapsul Termo-Service

Reprezentatul firmei ieşene consideră că o eventuală decizie de plată ar duce la blocarea acitivităţii tuturor asociaţiilor de proprietari care sunt administrate de Termo-Service. „Dacă, prin absurd, instanţa ar decide ca noi să dăm acei bani, s-ar bloca activitatea a 590 de asociaţii de proprietari din municipiul Iaşi şi rămânerea fără utilităţi a celor 23.000 de apartamente aflate în administrarea acestora. Dar, repet, nu văd cum instanţa poate decide aşa ceva“, spune Chiriţă, care adaugă că rata recuperării datoriilor de la asociaţiile de proprietari a crescut în ultimii ani: „Nu ştiu să vă spun procentual cât era rata de recuperare a datoriilor în urmă cu câţiva ani şi cât este acum. Cert este faptul că a crescut rata recuperării datoriilor de la asociaţiile de proprietari. Noi facem toate demersurile necesare pentru a încasa cât mai mulţi bani.“

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top