fbpx
 
Școală într-un profesor: 10 copii și o eroină – DOAMNA NUȚA

Școală într-un profesor: 10 copii și o eroină – DOAMNA NUȚA


Sărăcia din sate afectează puternic sistemul de educație, calitatea învățământului căzând în spatele unor cadre didactice. De 17 ani, o învăţătoare se luptă pentru supravieţuirea școlii din satul unde predă. E singurul cadru didactic al unei şcoli de la graniţa Iaşului cu Vasluiul. Elena Popa se luptă zi de zi pentru ca fiecare dintre cei 10 elevi care i-au mai rămas să ajungă om prin educația pe care o primește.

 

Fiecare an în care micuţa şcoală sătească din Ţibăneştii Buhlii continuă să funcţioneze este o victorie împotriva sistemului. Un tablou sumbru al luptei pentru păstrarea şcolilor în sate, într-un material REPORTER DE IAȘI.

 

Ritualul doamnei Nuța

Sunetul prelung scos de crestatul curţii îi deschide învăţătoarei Elena Popa pleoapele obişnuite cu lumina bruscă a unui nou contur de zi. Mai are o oră să deretice prin curte, să-şi bea în fugă cafeaua, în timp ce-i pregăteşte micul dejun soţului, Neculai Popa, la rându-i învăţător într-un sat vecin. Face focul în vatra sobei cu care e dotată şcoala, pentru a dezmorţi antreul şi singura sală de curs. Aici, la 60 de kilometri de Iaşi şi la alţi 60 de Vaslui, printre dealurile al cărui singur punct de atracţie, dar şi acela uitat, este conacul mareşalului Prezan, doamna Nuţa, cum e cunoscută de copiii şi oamenii locului, face acelaşi ritual de 17 ani şi nu se plictiseşte nicidată.

 

Învățătoarea Popa, alături de copii, în timpul unei activități în livadă

 

Ore pentru aptitudini de viaţă

„Nu mă plictisesc niciodată, chiar dacă e un sat mic şi spui că aici nu se întâmplă nimic”, îşi începe povestea Elena Popa. Şcoala primară clasele I-IV din satul Ţibăneştii Buhlii, comuna Băceşti, Vaslui, dispusă pe fîşia dintre judeţele Iaşi şi Vaslui, numără doar 10 elevi şi un singur cadru didactic, pe doamna Nuţa. Se învaţă „la dublu simultan”. Primele două ore sunt rezervate prichindeilor din clasa pregătitoare şi primele două clase primare. „După 10, vin ăilalţi mai mari şi începem cu toţii muzică şi mişcare, coasem ii româneşti, scriem numele în puncte, pe goblene, facem împletituri, mărţişoare... Eu sunt aşa, mai rustică, dar copiilor le place. În fiecare primăvară, vară, toamnă, avem activitate în livadă, ieşim şi strângem frunze, flori sau fructe. În primul rând, mă interesează să se orienteze aşa cum am învăţat noi, de copii, după muşchiul copacului sau altarul bisericii. Prin tot ce fac, vreau să fiu sigură că se vor descurca în condiţiile foarte grele de acuma”, spune învăţătoarea din Ţibăneştii Buhlii.

 

Non-stop în perimetrul şcolii

Şcoala e înfiinţată în 1952, dar construcţia în care predă doamna Nuţa e una relativ nouă, dată în folosinţă prin 2001. Tot prin anii 2000 au dispărut şi băncile de pe vremea sovietului, pe care au silabisit slove bunicii şi părinţii elevilor de azi. S-au luat bănci noi, individuale, şi chiar şi două calculatoare la care au învăţat de la zero, cot la cot, învăţătoarea şi elevii. Din cele 24 de ore ale zilei, doamna Nuţa de abia dacă iese o oră-două din şcoală. De la 8 la 14 predă, iar după ore începe corectarea lucrărilor şi pregătirea fişelor de curs pentru a doua zi. Încep apoi treburile casei, în acelaşi perimetru al şcolii, căci, la Ţibăneştii Buhlii se păstrează încă eficienţa sistemului comunist în ce priveşte notabilităţile satului: de la preot, învăţător şi până la poliţist, toţi au locuinţe de serviciu aproape de post.

 

Doamna Nuța, într-o sală de clasă din ce în ce mai goală

 

Face oameni noi de ani și ani

Elena Popa este cadru didactic la şcoala din Ţibăneştii Buhlii de 17 ani. „Am dat examen de titularizare în 1999 şi de atunci numai aici am predat. Am a cincea generaţie de elevi, acum”, spune învăţătoarea.

Şcoala se încălzeşte iarna prin cele două sobe pe lemne, iar drumurile până la ea sunt desfundate. Chiar şi în aceste condiţii, nu există absenteism sau abandon şcolar. „Copiii sunt foarte interesaţi de carte şi părinţii îi motivează, chiar dacă avem condiţii nu dintre cele mai strălucite. Sunt familii în care singura sursă de venit e ajutorul social”, spune femeia.

Din clasa a V-a, copii fac naveta la Băceşti, cu microbuzul. Copiii vin şi pleacă în funcţie de posibilităţile de muncă ale părinţilor. Dacă se duce unul în străinătate și şi-a făcut acolo un locuşor, îşi ia familia acolo. De aceste situaţii se fereşte doamna Nuţa. Îşi scuipă în sân, căci pleacă oamenii din sat pe capete, fug de sărăcie încotro văd cu ochii, iar locul şcolarilor este ocupat cu greu din cauza populaţiei vârstnice.  

 

Clasa a opta, finiș

Rezultatele şcolare ale celor 10 ucenici ai slovei sunt foarte bune în raport cu sărăcia şi condiţiile vitrege de învăţătură. „Merg până prin clasa a opta, că au şi microbuz pentru navetă la Băceşti, după aia abandonează. Nu mai au cu ce să-i poarte în şcoală. Puţini sunt cei care se apucă de vreo profesională. În primul an când am venit aici, la şcoală, am avut copii foarte buni. Acum, unul dintre elevii de atunci e popă, alte fete sunt asistente medicale. Din ultima generaţie, doar unul a reuşit să se înscrie la profesională. Se pierd pe parcurs sau pleacă în străinătate. Am avut şcoală profesională la Băceşti şi era foarte bună, dar au desfiinţat-o. Pe baza unei diplome, cu o meserie la mână, ca băieţi, se descurcau excelent”, spune, cu năduf, Elena Popa.

 

Viitor incert pentru școala din Țibăneștii Buhlii

 

Mor şcolile săteşti

Acum mai există o şcoală profesională doar la Negreşti, dar e mare bătaie pe locuri. „Ei vor să desfiinţeze şcolile de la sate, să-i ducă pe copii spre centru, dar nu le pot asigura nici măcar transportul. De aici, un copil de clasă pregătitoare, de 6-7 ani, ar trebui să meargă până la gară ca să ajungă la şcoală. Când am venit aici erau 17 copii. Acum, că au desfiinţat grădiniţa, sunt mai puţini, că cică trebuie să fie minimum 10 copii, în caz contrar se desfiinţează unitatea. Deie Domnu să nu-mi plece vreunul! Ăştia mici care or mai rămas prin sat se duc cu microbuzul, la grădiniţă la Almăşeni”, ne spune învăţătoarea.

În fiecare dintre copii pe care-i are azi în clasă vede un om aşezat profesional. Nu speră mai mult, dar măcar ar vrea să-i prindă statorniciţi pe meserii tradiţionale, olar, un tâmplar acolo, dar condiţiile profesionale îi năruie şi aceste speranţe. Sistemul luptă împotriva interesului şcolarilor, iar putinţa învăţătorilor rătăciţi pe la sate stă doar în devenirea foştilor elevi.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: