fbpx
 
Beizadeaua Zacrețchi, falsificator de bani și șef la DRDP

Beizadeaua Zacrețchi, falsificator de bani și șef la DRDP


Beizadeaua e penală dar e bună să lucreze la stat: fiul directorului Drumuri Naționale Botoșani și-a făcut de cap în tinerețe, dar are o carieră fulminantă la DRDP Iași. În 2010, Alexandru Zacrețchi a falsificat bacnote de 100 de lei, pe o imprimantă Epson, chiar la el acasă. În 2011, a fost cercetat de DIICOT într-o rețea de 20 de consumatori de droguri. Când a fost condamnat cu suspendare, era deja angajat la DRDP Iași. Patru ani, a fost șef de District la Poieni, acum lucrează la Investiții. Tatăl, mahăr la Drumuri Naționale, și-a construit vila cu muncitorii din subordine. N-a pățit nimic, acum e implicat într-un nou scandal, cu lucrări de mântuială de milioane de lei. Asistăm la confiscarea statului și a banilor publici de tot felul de dubioși.

 

Când un tânăr român vrea să se angajeze la stat, i se cere cazierul. Dacă este curat, are voie. Dacă este infractor condamnat, i se refuză acest drept. Paradoxul este însă, că, dacă ești deja angajat la stat și ai fost condamnat cu suspendare, nimeni nu se agață de tine. Cu excepția primarilor, magistraților, polițiștilor, poți s-o duci până la pensie fără ca cineva să-și dea seama.

Este cazul tânărului fiu al Secției Drumuri Naționale Botoșani, Alexandru Zacrețchi, condamnat definitiv pentru falsificare de bani și implicat în perioada în care era judecat și într-un dosar de consum de droguri. Când a fost pronunțată sentința, era angajat deja la Drumuri Naționale Botoșani, pe filiera tatălui, Viorel, care conduce instituția și acum. Și nimeni nu l-a atins nici măcar cu o floare.

Asta i-a dat răgazul ca, în 2017, să susțină că, de fapt, a câștigat recursul la sentință și nu a avut niciodată cazier. Pe mâna lui este departamentul „Investiții” pentru drumurile din toată regiunea Moldovei.


Fals de bani pe coli A4

Procurorii și judecătorii au calificat falsificarea de bani făcută de Alexandru Zacrețchi și cei doi complici ai săi drept puerilă. Și, citind ceea ce au descoperit anchetatorii, aceștia au avut perfectă dreptate. „Pe 18 aprilie 2010, Andrei Marius Răileanu s-a deplasat la inculpatul Alexandru Zacrețchi, aducând și calculatorul personal pe care, anterior, primise prin messenger de la inculpatul Alexandru Nicușor Papară imaginea bancnotei scanate. Începând cu seara de 18 aprilie 2010 și până în dimineața zilei de 19 aprilie, Zacrinschi și Răileanu au desfășurat activități de contrafacere a unei bancnote în cupiură de 100 de lei”, se arată în sentința Curții de Apel Iași.
Tot anchetatorii au povestit și procesul tehnic: au tăiat o foaie de hârtie albă în mai multe bucăți de A4, pe care le-au imprimat cu imaginea bancnotei față-verso. Apoi, au tăiat fereastra transparentă a bancnotei, au aplicat pe o parte o peliculă fină de aracet, după care au aplicat o folie alimentară, peste care au pus alte foi de hârtie și au presat cu un fier de călcat încins, pentru ca folia să adere la hârtia imprimată. Apoi, au întors bancnota pe cealaltă parte și, cu ojă albă, au pictat fereastra transparentă. Cu un pix cu gel auriu au pictat modelul de pe bancnota originală, aplicând la final altă folie alimentară transparentă. Cu un cutter și o riglă au decupat apoi banconetele.
Tot procesul de falsificare a avut loc în casa lui Alexandru Zacrețchi.

 

Alexandru Zacrețchi dă vina pe anturaj. Avea 24 de ani când era condamnat și deja se angajase la DRDP, sub aripa tatălui. Acum are 30 de ani

 

Prinși într-un magazin la Țesătura

Papară s-a ocupat de plasarea primelor bancnote făcute pe o imprimantă Epson și, pentru că a reușit să cumpere țigări și să primească rest, pe 19 aprilie, la prânz, s-au apucat de făcut altele. Doar că, între timp, un agent de vânzări de la o firmă de țigări a sesizat că a primit și bani falși.

Au mai dat câteva bancnote în zona Țesătura, dar un vânzător și-a dat seama. L-a prins pe unul dintre falsificatori într-un magazin de alături, a anunțat Poliția iar agenții l-au reținut. Pe trotuarul din fața magazinului se afla Andrei Marius Răileanu, care avea în portofel o copie a cărții de identitate a lui Alexandru Zacrețchi.

Acesta a văzut scena și a fugit, dar a fost prins la scurt timp. Anchetatorii au făcut percheziții, inclusiv informatice, și au descoperit o mulțime de fișiere compromițătoare. Cei trei au recunoscut falsul, iar anchetatorii au scris că modalitatea în care mica rețea a operat a fost de-a dreptul puerilă: „Felul în care era realizat falsul greu putea păcăli pe cineva”.

 

Încă un dosar la DIICOT

În timpul procesului, Alexandru Zacrețchi a terminat facultatea, a devenit inginer și s-a angajat imediat la Secția Drumuri Naționale Botoșani, condusă de tatăl său, Viorel Zacrețchi.

Însă în 2011, în plin proces pentru falsificarea de monedă, DIICOT Botoșani îl anchetează din nou pe fiul nărăvaș. Pe scurt, sunt cercetați, pentru consum de droguri, mai mulți tineri din Botoșani care au consumat marijuana. După 5 ani, în 2016, DIICOT Botoșani a cerut Judecătoriei Botoșani să renunțe la acuzațiile împotriva lor.

„Am fost student la Iași și, în acea perioadă, am cunoscut un grup de oameni nepotriviți. Așa am ajuns implicat în dosarul de fals de bancnote”, ne-a explicat Alexandru Zacrețchi, care a încercat să mintă, spunând că la recurs a fost achitat.

 

Anturajul nepotrivit

Pus totuși în fața documentului cu sentința definitivă, el a recunoscut totuși că a fost condamnat și că nu a mai făcut recurs, dar a insistat că are cazierul curat. „Justiția și-a spus cuvântul. Sunt curat. Am plătit pentru ce am făcut”, ne-a scris el într-un SMS.

Despre dosarul de consum de marijuana, are aceeași explicație: un anturaj de oameni nepotriviți. „S-a întâmplat înj 2011, s-a consumat ceva la acea masă și eu am fost întrebat. Am fost martor în acel dosar. Am avut de-a face cu oameni nepotriviți”, a explicat el. Numai că, în dosarul în care DIICOT și-a retras acuzațiile, nu avea calitatea de martor, ci de „intimat”, iar DIICOT ceruse „confirmare renunțare urmărire penală”.

 

Tatăl, Viorel Zacrețchi, a fost suspendat din funcție 6 luni, dar a revenit ca director. Clanul e intangibil

 

Tatăl: vilă construită cu muncitorii DRDP

Viorel Zacrețchi, directorul Secției Drumuri Botoșani, a fost implicat, în 2013, într-o anchetă pornită după un material al Știrilor PRO TV. Pe scurt, jurnaliștii l-au urmărit cum, timp de o săptămână, a folosit pentru șantierul de acasă angajați din subordine. „În urma acelui material a fost suspendat din funcție jumătate de an, apoi a fost repus în funcție, ca și cum nimic nu s-a întâmplat”, ne-au explicat surse din cadrul DRDP Iași.

 

Scandal cu lucrări de mântuială

Viorel Zacrețchi este menționat și în scandalul momentului la DRDP. După ce s-a mediatizat cazul singurului drum național de pământ, aflat în județul Botoșani, ministrul Transporturilor a dat ordin să se toarne piatră până la o viitoare modernizare. E vorba de tronsonul Manoleasa-Rădăuți Prut.

Drumul a fost pietruit în această primăvară, însă locuitorii din zonă au reclamat că lucrările au fost de mântuială, mai exact că s-a furat la materiale. „Informațiile sunt că lipsește cam jumătate din piatra declarată că a fost băgată în acel drum. Peste un strat de piatră era pus un strat de pământ”, afirmă surse din cadrul DRDP Iași.
Stratul de piatră trebuia să aibă 15 cm grosime, însă are maxim 11 cm. Directorul regional Ovidiu Laicu spune însă că e o campanie de denigrare: „Prin Zarețchi de fapt se încearcă să se lovească în mine. Am fost acolo, am făcut măsurători independente, acuzațiile nu se confirmă”.

 

Laicu, în relații bune cu familia Zacrețchi

Șeful DRDP Iași, Ovidiu Laicu, spune că Alexandru Zacreţchi a fost inginer la Serviciul Tehnic, la Serviciul Producţie, apoi, timp de patru ani, şef de District la Poieni. În prezent, beizadeaua lucrează în cadrul Departamentului Investiții.

„Nu cunosc să aibă antecedente penale, nu știam așa ceva. În 2011 eu nu eram, nu ştiu, iar la dosarul lui nu am aşa ceva. O să mă interesez. O să fac şi eu o adresă ca să văd dacă este aşa”, a precizat Ovidiu Laicu. Directorul DRDP Iași s-a numărat printre invitații de la nunta lui Alexandru Zacrețchi, din 2016, de la Restaurantul Casa Blanca din Rediu.

 

Drumul pietruit anul acesta la Botoșani a iscat un nou scandal, suspectându-se o fraudă masivă

 

Declarație modestă

În declarația de avere, Alexandru Zacrețchi are trecut doar un autoturism Toyota Avensis, din 2004, și un credit de 6.000 de lei la BCR, contractat în 2012. Nu există nici o informație legată de venituri, deși surse din DRDP susțin că acestea ar fi de aproximativ 3.000 de lei net lunar. Recent, și-a achiziționat un VW Golf nou, având încă numere roșii.

 

Dublă măsură

În cazul profesorului universitar Dorin Popa a existat, în 2012, o condamnare definitivă la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare, pentru un accident rutier din 2004. Profesorul nu era vinovat direct de producerea accidentului. A continuat să profeseze.

În aprilie 2017, medicul Paul Botez a fost condamnat, cu suspendare, la 2 ani și jumătate pentru luare de mită. Judecătorii nu i-au interzis dreptul la liberă practică și continuă să profeseze.

Tot angajat la stat a fost și fostul procuror Radu Moisescu. Dar, când, în 2014 a fost condamnat definitiv la doi ani de înshisoare cu suspendare, pentru trafic de influență, fostul președinte Traian Băsescu i-a semnat decretul de scoatere din sistem.

La fel a pățit și avocatul Toni Baltag, care a fost condamnat în dosarul Radu Prisăcaru cu executare. Și-a pierdut dreptul de a profesa, deși nu era angajat la stat.

Și polițiștii condamnați în Lotul Rutiera au rămas fără uniforme, după condamnări cu suspendare. În acest timp, pentru un inginer de la Drumuri condamnat nu a fost nici o problemă să lucreze în continuare.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: