Sambata, 21 07 2018
Transportul metropolitan, un jaf la drumul mare

Transportul metropolitan, un jaf la drumul mare

Ploaie de reclamații împotriva Intertranscom, operatorul de maxi-taxi pe ruta Rediu. Cursele de seară nu se efectuează, deși figurează în orarul cu care s-a obținut licența de operare. Nu se mai știe nici cine e administrator la Intertranscom, atât senatorul PSD Vasile Toma, cât și avocatul Florin Bocai spunând că nu mai au legătura cu firma. Microbuzul merge o dată pe oră, barele sunt lipite cu scotch, tabla e ruginită. Primarul Haidău, din Rediu: „Până nu avem transportator unic în Zona Metropolitană, ne vom chinui”.

 

Transportul spre Rediu a ajuns un calvar pentru riveranii din acea zonă. Traseul spre această comună este acoperit de un singur microbuz, ruginit şi neîncăpător, cu barele de susţinere prinse cu bandă scotch, cu şoferi care înjură călătorii şi nu eliberează bilete de călătorie. Problemele sunt vechi, dar angajaţii Consiliului Județean reacționează ca și cum ar fi auzit de acestea pentru prima oară.

În timp ce primarul din Rediu invocă transportul metropolitan, locuitorii din Rediu sunt nevoiţi să vină acasă cu taxiul pentru că operatorul a scos de pe traseu ultimele curse după socoteala proprie, nu după cea stabilită prin autorizaţie.   

 

Nu respectă orarul oficial

Locuitorii care locuiesc în zona rezidenţială situată de-a lungul drumului Păcureţ-Rediu, dar şi locuitorii comunei Rediu, sunt nemulțumiți de serviciile oferite de firma de transport Intertranscom. Firma respectivă are licenţă de transport persoane şi a obţinut dreptul de a opera pe traseul Iaşi-Rediu în anul 2013. Deşi operatorul în cauză a obţinut licenţa de transport pe baza unui anumit orar de operare a curselor, acesta nu le respectă.

Conform informaţiilor oficiale de pe site-ul Consiliului Judeţean Iaşi, mai precis la secţiunea orar transport trasee judeţene, actualizat pe 29.05.2016, cursa Iaşi – Rediu ar fi trebuit să circule tur–retur zilnic la orele 18.15 şi 19.15 (plecare din Iaşi, zona Billa), respectiv 18.35 şi 19.35 (întoarcere din Rediu spre Iaşi).

În realitate, operatorul Iintertranscom SRL nu efectuează deloc cursa de la ora 19.15, iar în zilele de sâmbătă şi duminică nu le efectuează nici măcar pe cele de la ora 18.15, ultima cursă operată fiind la ora 17.15.

„Întrucât sunt mulţi cetăţeni care sunt nevoiţi să lucreze până târziu în Iaşi, cursa de la ora 19.15 ar fi fost absolut necesară pentru revenirea acasă. Astfel, dacă se pierde cursa de la ora 18.15, întoarcerea spre Rediu se poate realiza doar cu taxiul, lucru care presupune, evident, o cheltuială semnificativă”, a spus Gabriel Alupei.

 

Ultima cursă spre Rediu pleacă la 18.15, deși orarul este până la 19.15

 

Microbuz ruginit, lipit cu scotch

Peste nerespectarea orarului oficial aprobat de către Autoritatea Judeţeană de Transport Public Iaşi, călătorii mai susţin că şoferul nu eliberează niciun bilet, având cotorul de bilete neatins, maşina cu care se acoperă acest traseu, IS 21 YNT, are barele de susţinere legate cu bandă adezivă, aerul condiţionat nu a funcţionat niciodată, iar printre angajaţi au fost şi şoferi care înjurau pasagerii ori de câte ori închideau uşa, părându-li-se că o trântesc prea tare.

„Au fost cel puţin două situaţii în care unul dintre şoferi, văzând că ne ia în oraş câte un vecin cu maşina, scotea capul pe geam şi-l înjura pe acesta, în timp ce conducea, că de ce îi ia clienţii, ca şi cum am fi fost obligaţi să mergem cu microbuzul lui”, a spus Mihai Galben.

 

Șoferii jignesc călătorii

În condiţiile în care maşina care face transportul de persoane spre Rediu este foarte veche, pe alocuri fiind vizibilă rugina, oamenii susţin că li s-a promis de multe ori că va fi introdusă o nouă maşină, mai bună şi mai încăpătoare decât cea actuală, însă nu și-au respectat angajamentul.

„Ultima oară ni s-a spus că acest lucru se va întâmpla de la 1 iunie, dar suntem deja la sfârşitul lui august şi nici o schimbare. Centurile de siguranţă sub băgate sub husa scaunului. E absurd, centurile nu sunt la vedere, cred că mulţi nici nu ştiu de existenţa lor”, afirmă Mihai Carp, un alt locatar din Rediu.

El mai susține că s-a cerut șoferilor introducerea cursei de sămbâtă seara, de la ora 18.15, dar li s-a răspuns: „Dar ce e sâmbăta, nuntă?”. „De duminică nici nu poate fi vorba de cursă, deși ambele figurează în orarul de weekend”, afirmă călătorul.

 

Barele din interior sunt lipite la capete

 

Suferă în tăcere

Deşi în zonă s-a construit foarte mult, iar călătorii s-au înmulţit, condiţiile au rămas aceleaşi. „Oamenii din Rediu sunt timorați, le este frică să nu se supere operatorul și să piardă complet această cursă. La Aroneanu, Breazu, microbuzele circulă la 30 de minute, până la 10 seara. La noi, doar una pe oră, doar până la 18.30”, afirmă și Gabriel Alupei.

 

Funcționarii CJ fac control din birou

Angajaţii Serviciului Judeţean de Transport Public nici nu au ieşit din birou pentru a constata în teren cele sesizate. „Vom face verificări la operatorul de transport menționat. În urma verificărilor în teren se vor lua măsuri în consecință. În cursul acestui an nu s-au înregistrat sesizări referitoare la programul de circulație pe traseul repectiv”, a declarat Petrică Focşa, inspector în cadrul acestui serviciu public.

Primarul din Rediu, Vasile Haidău, s-a arătat și el preocupat de interesul călătorilor din comună, dar fără prea multă convingere: „Am vorbit cu operatorul de transport, nu o dată, şi le-am spus <fraţilor, faceţi ceva să meargă oamenii din jumate în jumate de oră!>. Dacă le convine bine, dacă nu, să plece, să vină altul! Până nu se face transport unic pe Zona Metropolitană, va fi greu”, a spus Vasile Haidău.

 

Un singur microbuz pentru toată comuna. Primarului din Rediu îi este frică să n-o piardă și pe asta

 

Dispecerul firmei: „Am făcut sondaj să eliminăm cursa”

Și administrarea firmei Intertranscom, care operează pe ruta Rediu, e o nebuloasă. Senatorul PSD Vasile Toma a spus că nu mai este directorul executiv al firmei. La rândul său, avocatul Florin Bocai a negat că ar mai fi administratorul Intertranscom: „Am fost, dar nu mai sunt”.

La Registrul Comerțului mai figurează ca administrator și Gabriel Dulgheru, dar acesta a fost de negăsit. Singurele explicații le-am obținut de la dispecerul firmei, Dumitru Damir: „Cursa de 19.15 a fost mutată la ora 18.30. S-a convenit cu călătorii ca să facem cursa de 18.30 în loc de 19.15. Au fost o sută şi ceva de călători cu care am vorbit. Cât privește mașina, aceasta va fi înlocuită cu una mai nouă”, a dat asigurări Dumitru Damir.

 

 

Șoferii dau bilete numai la cerere

Celălalt operator din zonă, care asigură legătura prin Breazu și nu prin Păcurari, a fost amendat de mai multe ori, fiind prinsă că nu eliberează bilete.

Săptămâna trecută, șoferul microbuzului IS-88-TRI a exclamat, când i s-a solicitat biletul de către REPORTER DE IAȘI: „A, îmi cer scuze. Tocmai acum mă gândeam să dau bilete. Sunteţi d-voastră amabil să le daţi la oameni, care vor?”, și a scos un pumn de bilete desprinse demult din cotor.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top