Luni, 20 11 2017
Cum a dispărut 1 milion de euro de la CSM Poli Iaşi

Cum a dispărut 1 milion de euro de la CSM Poli Iaşi

Cel mai probabil, încă o încercare de a aduce la echipă un investitor cu bani a dat greş: tot pe conturile Primăriei va cădea greul susţinerii clubului. Anunţ stupefiant al lui Arcadie Zaporojanu de la Fotbal Hebdo, asociatul Primăriei la echipa de fotbal: „Nu am spus niciodată că vom investi un milion de euro la Poli Iaşi”. Investiţia fusese anunţată cu luni în urmă de preşedintele Adrian Ambrosie, ca parte a înţelegerii Primărie-Fotbal Hebdo în vederea administrării clubului. „Înţelegerea” prevedea ca Primăria să achite în avans datoriile de milioane şi să ajungă la zero, ceea ce a şi făcut. Situaţia arată un fapt incredibil pentru finanţele unei echipe de Liga I care anul trecut a jucat în Cupele Europene: părţile au colaborat luni întregi fără a semna un contract, aşa că acum este doar cuvântul unuia contra cuvântul celuilalt.

 

Haosul şi contradicţiile din relaţia Primărie-Fotbal Hebdo stârnesc râsul, dar şi îngrijorarea pentru că la mijloc sunt multe milioane de lei din bani publici.  

 

Aproape curaţi financiar

În vară, când echipa din sezonul trecut, cu tot cu conducători, a fost aproape „rasă” de pe faţa Ligii I, şi asta cu compensaţii serioase pentru cei concediaţi, unul dintre argumentele aducerii moldovenilor de la Fotbal Hebdo a fost o promisiune făcută de acestă societate de de a investi la CSM Politehnica Iaşi suma de 1 milion de euro.

Cel puţin aşa au anunţat partenerii ieşeni, prin preşedintele Adrian Ambrosie, că stau lucrurile, adăugându-se că există însă o condiţie: reprezentanţii municipalităţii, cei care deţin pâinea şi cuţitul la echipă, să facă tot posibilul să achite toate datoriile pe care le avea clubul la acel moment. Inclusiv din suma de 2,1 milioane de lei virată în august de Fundaţia Sportului Ieşean, vehiculul de finanţare al Primăriei, s-au achitat salariile până la nivelul lunii august, rămânând datorii de circa 200.000 de euro către Stat, terţi şi foşti jucători.

„Oricum nu este o sumă foarte mare, care va putea fi achitată din drepturile TV“, spune Ambrosie. Astfel, până la sfârşitul lunii octombrie, cel târziu, gruparea din Dealul Copoului ar trebui să ajungă pe zero cu datoriile către jucători.

În ceea ce priveşte însă milionul de la Fotbal Hebdo, acesta pare că va ajunge în conturi la Paştele Cailor.

 

„S-a rupt lanţul de iubire” dintre Arcadie Zaporojanu şi Adrian Ambrosie (Foto: Prosport.ro)

 

Zaporojanu: „Ambrosie spune ce visează”

Reprezentantul Fotbal Hebdo, impresarul Arcadie Zaporojanu consideră că investiţia de un milion de euro este o simplă invenţie. „Cred că domnul Ambrosie ce visează noaptea spune ziua! Dacă tot vorbeşte despre milioane, atunci să aducă el măcar în lei, dacă nu în euro. Îmi pare rău că domnul Ambrosie şi Popescu (directorul Fundaţiei Sportului Ieşean - n.r.) debitează asemenea aberaţii! Să dea ultimatumuri cui vor ei, nu nouă! Nu am spus niciodată că vom investi un milion de euro la Poli Iaşi. Domnul Ambrosie a ştiut să-şi facă un salariu de 3.000 de euro şi acum vrea poate să şi-l mărească cerând de la noi un milion de euro. Iniţial, el trebuia să aibă salariu 1.000 de euro. Noi am spus foarte clar că aducem jucători şi că ajutăm clubul să se redreseze financiar pentru că era în pragul insolvenţei. Noi câştigăm din comisioanele pe care le luăm din sumele unor eventuale transferuri. De asemenea, am propus să primim nişte procente din momentul în care clubul se va autofinanţa şi va face profit“, explică Zaporojanu.

El susţine că a discutat cu primarul Mihai Chirica să fie adus fostul internaţional Adrian Ilie la Iaşi, ca preşedinte, „şi nici în ziua de astăzi nu i s-a propus un contract. Domnul Ambrosie se teme, probabil, ca acesta să nu-i ia locul! Noi vrem să ajutăm Iaşul, dar nu se poate să fim atacaţi chiar de cei pe care vrem să-i ajutăm!“

 

Fotbal Hebdo: „Noi am adus eficienţa economică!“

Impresarul moldovean consideră că actuala situaţie financiară a clubului se datorează deciziilor luate în urma sfaturilor date de către oamenii de la Fotbal Hebdo.

„Ambrosie se laudă că sunt aproape de zero cu datoriile, dar uită să menţioneze că deciziile au fost luate ţinând cont de sfaturile date de noi. Optimizarea financiară a fost făcută de Fotbal Hebdo, cu riscul de a fi acuzaţi că s-a renunţat la 14 jucători în vară. Până acum nu ştiu dacă sunt trei dintre cei 14 care să joace titulari la echipele pe unde au ajuns. Şi vorbim de jucători care aveau salarii şi prime foarte mari. Acum, bugetul de salarii este mai mic cu 20% şi datoriile sunt aproape de zero. Poate e puţin eficienţă economică de 20%, dar nimeni nu spune că s-au plătit datoriile vechi de aproximativ 8 milioane de lei. Numărul de puncte este mai mare decât cel acumulat anul trecut în aceeaşi perioadă şi sunt şanse de intrare în play-off. Dar pentru asta trebuie linişte. Până şi numărul spectatorilor este mai mare decât a fost în aceeaşi perioadă a campionatului trecut. Asta înseamnă că antrenorul şi jucătorii aduşi de noi sunt peste ceea ce a fost anul trecut. Am purtat nişte discuţii cu domnul Călin de la firma Mobilis (finanţator al echipei şi în trecut - n.r.), să obţinem palmaresul Politehnicii Iaşi şi vom reuşi să facem şi asta. Totul spre binele clubului“, zice Zaporojanu.

 

În acest moment, echipa se află pe locul 9, la trei puncte de play-off

 

Există doar un draft de contract

Reprezentantul Fotbal Hebdo susţine că nu a fost semnat niciun contract şi că există doar un draft de contract şi acela făcut de firma de peste Prut. „Am discutat cu domnul Ambrosie cu câteva luni bune în urmă şi în iunie dumnealui a spus că am semnat un contract. Fals! Nu avem niciun contract semnat. I-am spus să facă un contract pentru a oficializa colaborarea, dar nu a făcut nimic. În aceste condiţii, Fotbal Hebdo a propus pe 7 septembrie un draft de contract. Nicăieri nu se vorbeşte despre aportul nostru financiar de un milion de euro. Am impresia că domnul Ambrosie ţine cu dinţii de scaunul de preşedinte şi se teme ca nu cumva după semnarea contractului să fie pus un alt preşedinte. Probabil de aceea a tergiversat semnarea contractului. Dacă se va semna contractul, bine, dacă nu, nu. Eu rămân prieten al Iaşului“, menţionează Zaporojanu.

În cazul în care nu se va mai semna contractul de colaborare, Zaporojanu consideră că totul va depinde de discuţiile pe care urmează să le aibă cu primarul Mihai Chirica.

 

Popescu: „Să investească suma promisă!“

În acest timp, ieşenii o tot ţin cu milionul. Preşedintele Fundaţiei Sportului Ieşean, Lucian Popescu, este extrem de tranşant în ceea ce priveşte implicarea financiară a Fotbal Hebdo. „Până la sfârşitul lunii octombrie, cel târziu, voi face o solicitare Consiliului Local să ceară Fotbal Hebdo să-şi respecte înţelegerea şi să investească acel milion de euro promis. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, voi cere ca firma de impresariat să nu se mai poată implica în managementul clubului. Nu e posibil ca pe banii Primăriei Iaşi să decidă Fotbal Hebdo! Ei vor putea în continuare să se ocupe de aducerea de jucători la echipă“, precizează şeful Fundaţiei Sportului Ieşean.

Lucian Popescu se arată circumspect în ceea ce priveşte implicarea financiară a firmei lui Zaporojanu: „Sincer, eu nu cred că există vreo înţelegere. Domnul Ambrosie zice că ar fi o înţelegere tacită. Sincer, nu cred că Fotbal Hebdo va investi vreun leu în echipă!“

Şi preşedintele grupării ieşene, Adrian Ambrosie, susţine că moldovenii s-au angajat ca până în iarnă să investească la formaţia ieşeană suma de un milion de euro. „Mai avem răbdare, dar decizia finală aparţine, până la urmă, Comitetului Director şi Fundaţiei Sportului Ieşean“, menţionează şeful grupării.

 

„Ambrosie se laudă că sunt aproape de zero cu datoriile, dar uită să menţioneze că deciziile au fost luate ţinând cont de sfaturile date de noi.”, Arcadie Zaporojanu, reprezentant Fotbal Hebdo

 

Bugetul clubului, leuț cu leuț

Buget 2016/2017: 15,7 milioane de lei (Fundaţia Sportului Ieşean: 5,5 milioane lei, drepturi TV: 9,5 milioane lei, bilete, abonamente, sponsori: 0,7 milioane lei) – datorii la finalul campionatului: 6,5 milioane lei.

Buget 2017/2018: 15,7 milioane de lei (Fundaţia Sportului Ieşean: 6,6 milioane lei, drepturi TV: 9,5 milioane lei, bilete, abonamente, sponsori: 0,7 milioane lei) – datorii în acest moment: 900.000 de lei.

Salarii 2016/2017: 90.000 euro lunar.

Salarii 2017/2018: 65.000 euro lunar.

 

Contribuţiile părţilor la clubul CSM Politehnica

- Fundaţia Sportului Ieşean/Primăria Iaşi: 6,6 milioane lei;

- Drepturi de televizare primite de la LPF: 9,5 milioane lei;

- Fotbal Hebdo: 0,27 milioane lei (reparaţii stadion şi transfer Ştefănescu) plus transferurile jucătorilor cotaţi de Transfermarket la 15,3 milioane lei*:

Ştefănescu – 450.000 euro

Kelava – 400.000 euro

Qaka – 400.000 euro

Tiago – 350.000 euro

Kizito – 300.000 euro

Platini – 300.000 euro

Jo Santos – 300.000 euro

Koşelev – 200.000 euro

Cioinac – 200.000 euro

Vremea – 150.000 euro

Sin – 150.000 euro

Spătaru – 150.000 euro

Pedro – 50.000 euro

* Jucătorii au fost aduşi grati, clubul nu a plătit nimic, cu excepţia lui Ştefănescu, pentru care Zaporojanu a achitat 20.000 de euro. Salariile sunt plătite din drepturile de televizare şi banii de la Fundaţie. În cazul unor transferuri pe bani la alte echipe, sumele vor reveni clubului, Fotbal Hebdo luând alte sume, în calitate de comision de impresar.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top