Duminica, 19 08 2018
Regele flotărilor: 5.000 în 150 de minute!

Regele flotărilor: 5.000 în 150 de minute!

Are şapte recorduri naţionale şi patru mondiale omologate şi este prezent într-o Carte a Recordurilor. Romaşcanul Dan Stănescu a venit la Iaşi şi a stabilit un record care este pe cale să intre în analele fitness-ului. Un pasionat al exerciţiilor fizice, sportivul şi-a descoperit abilitatea dintr-o întâmplare, ambiţionat de îndemnul unui coleg.

 

În lumea practicanţilor de fitness, culturism şi bodybuilding i se spune „Regele flotărilor“. Dan Stănescu are 48 de ani, e din Roman şi a reuşit să uimească o lume întreagă cu recordurile sale.

 

Are deja altă ţintă stabilită

Cea mai recentă reprezentanţie, Dan a oferit-o la Iaşi, la Sala „Oana Gold Gym“, ce îi aparţine instructorului de fitness Oana Hreapcă. Dan a reuşit să facă 5.000 de flotări în două ore şi 29 de minute. Să numeri până la 5.000 îţi ia ceva timp, dar să faci exerciţiu fizic timp de două ore şi jumătate pare ceva ireal. „Mi-am propus iniţial să fac aceste 5.000 de flotări, în serii, în cel mult patru ore. Mă bucur că am reuşit să fac acest lucru într-un timp mult mai scurt. Se fac aproximativ 35-40 de flotări pe minut. Pauzele sunt de doar câteva secunde între serii, în care beau apă. Următoarea mea ţintă este să-mi bat recordul de 1.500 de flotări în 42 de minute“, spune Dan Stănescu.

Reuşita sa a fost filmată şi sportivul romaşcan speră ca aceasta să intre într-o carte a recordurilor. „Am fost deja căutat de cei de la Gold World Records, din Australia, care aşteaptă înregistrarea pentru a omologa rezultatul“, precizează Stănescu.

 

Dan Stănescu, o maşină de făcut flotări

 

Specialist în ce-i mai greu: pe scaune

De-a lungul timpului, Dan a reuşit să devină un adevărat maestru în executarea flotărilor pe mânerele de la scaune. „Am şapte recorduri naţionale şi patru mondiale omologate. Am un record de 1.500 de flotări în 42 de minute şi 50 de secunde. Pe 4 iunie 2017, la Mall Promenada din Bucureşti, am reuşit să fac 750 de flotări în 26 minute. Dintre cele mondiale, sunt 500 de flotări pe două scaune, în 16 minute, 750 pe două scaune, în 26 minute şi 33 secunde. Rezultatul a fost omologat în 4 iunie 2016 de Asociaţia Cartea Recordurilor. Şi anul acesta, la Roman, am făcut 1.300 de flotări în 39 de minute. Din câte ştiu eu, nimeni nu face flotări pe mânerele de la două scaune. Este mai greu cu echilibrul şi coborârea şi cu poziţionarea. La flotările pe scaune, gradul de dificultate este dublu faţă de cele normale. La antrenamente, am reuşit de multe ori să depăşesc mai multe recorduri. Am antrenamente în care am făcut 10.000 de flotări, dar importante sunt doar rezultatele filmate, care pot constitui proba performanţei reuşite. Toate aceste rezultate reprezintă o confirmare pe plan intern şi internaţional a muncii“, menţionează sportivul romaşcan.

 

Scopul: promovarea mişcării

Dan Stănescu susţine că şi-a propus ca prin toate evenimentele la care participă să promoveze şi să demonstreze tinerilor că mişcarea ajută la dezvoltarea armonioasă a corpului. „Vreau, în special, să atrag atenţia tinerilor pentru mişcare. Statul la calculator sau cu tableta în faţă duce automat la lipsa mişcării şi asta este o mare problemă. Vreau să-i fac să înţeleagă că fără mişcare nu se pot dezvolta fizic, iar un corp nu poate fi sănătos fără această dezvoltare. Obţinerea unor rezultate recunoscute la nivel mondial sunt doar un pretext pentru mine. Important este impactul pe care îl au aceste rezultate în rândul tinerilor. Primesc foarte multe semnale de la tineri care, după ce văd demonstraţiile mele, încearcă să facă şi ei flotări. Mă bucur că pot să le ofer o alternativă“, adaugă Dan.

 

Pregătire spartană

Pentru a ajunge la performanţă, Dan are un program zilnic foarte bine calculat. „Fac cam trei antrenamente pe zi. Dintre acestea, unul este axat strict pe flotări. Minimum 1.000. Al doilea antrenament este cu haltere, iar al treilea, abdomene. Aproximativ două ore pe zi durează antrenamentele mele, care sunt zilnice, fără excepţie. Pentru concursuri mă antrenez doar la sală, pentru că am nevoie de o bună pregătire pe latura cardio. Pentru a bate un record mă pregătesc special aproximativ trei-patru luni, fiind vorba despre antrenamente specifice”, mai zice Dan. El consideră că pentru a face flotări nu ai nevoie de echipamente sau de condiţii speciale: „Flotările nu presupun nişte echipamente speciale, nişte încălţări speciale sau să faci nişte pregătiri speciale. Poţi face şi în aer liber, dacă vremea îţi permite. Important este să-ţi doreşti să faci mişcare. Vreau ca lumea să vadă flotările ca pe un concept nou de fitness urban. Mie îmi place să fac sport în aer liber pentru că oxigenarea este mai bună”.

 

Sala Oanei Hreapcă (stânga), gazdă pentru cel mai recent record al romaşcanului Stănescu

 

Cum a început

Deşi a făcut toată viaţa mişcare, Dan Stătescu s-a axat pe flotări în urmă cu 15 ani. „Pentru mine sportul a fost un mod de viaţă. Am făcut mult sport în aer liber. Alergări, orientare turistică, lupte libere. Mi-aduc aminte că, la început, lucram serii de 15-20 de flotări. Acum realizez şi serii de 200. De flotări m-am apucat mai serios în urmă cu 15 ani. După ce l-am văzut pe Adrian Petre, un jandarm din Cluj, care a făcut 1.419 flotări în 49 de minute, un coleg de-al meu de antrenament m-a ambiţionat să văd în cât timp pot să fac şi eu acel număr de flotări. Aşa am început, încet-încet, să fac un număr din ce în ce mai mare, într-un timp din ce în ce mai mic. Pe urmă au venit şi recordurile în cadrul galelor organizate periodic de cei de la Cartea Recordurilor pentru «workout», exerciţii bazate pe greutatea corpului şi diverse demonstraţii organizate în ţară“, rememorează Dan.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top