fbpx
 
Un ultim omagiu adus Majestății Sale, Regele Mihai I al României

Un ultim omagiu adus Majestății Sale, Regele Mihai I al României


Sâmbătă, 9 decembrie,  reprezentanții Partidului Național Liberal, Filiala Iași, au semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Primăria Municipiului Iași, în memoria Regelui Mihai I al României.

Din delegația liberală care i-a adus un ultim omagiu Majestății Sale, Mihai I, au făcut parte Costel Alexe, președinte PNL Iasi, primari, consilieri locali și județeni, precum și membri ai Comitetului Director Județean PNL Iași. De asemenea, alături de delegația ieșeană a semnat și George Stângă, senator si Președinte PNL Galați.

„Nu putem vorbi despre statul român modern, despre România actuală, fără să ne aplecăm asupra rolului determinant al Casei Regale a României în istoria noastră şi totodată să pomenim şi de sacrificiile pe care tânărul Mihai, rege încă de la o vârstă fragedă, le-a făcut pentru păstrarea identităţii şi unităţii naţionale. Prin moartea Regelui Mihai întoarcem o filă din istoria României, dar cred că fiecare român de la sat, de la oraş, fiecare generaţie actuală şi viitoare trebuie să poarte respectul faţă de personalitatea marcantă a Majestăţii Sale şi rolul avut în unitatea poporului român şi totodată să transmită mai departe valorile şi principiile de la care acesta nu a abdicat niciodată în cei 96 de ani.” a declarat deputatul Costel Alexe, Presedinte PNL Iași.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: