Marti, 19 06 2018
Târguri de accesorii, spectacole pentru copii și competiție de dans, în week-end, la Palas

Târguri de accesorii, spectacole pentru copii și competiție de dans, în week-end, la Palas

Noi ediții ale târgurilor Bag Expo și Expomineralia, festival folcloric susținut de prichindei, spectacol de muzică și dans tot cu mici artiști și campionat de dans sunt propunerile de pe agenda acestui week-end, petrecut la Palas.

Până duminică, 20 mai 2018, parterul Atriumului Palas Mall este locul preferat de toate doamnele și domnișoarele care iubesc bijuteriile și accesoriile. Cele care se pregătesc de sezonul petrecerilor vor găsi seturi strălucitoare la Expomineralia, alături de nenumărate alte propuneri de bijuterii care să le completeze ținutele estivale. Create din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, piesele expuse cuceresc pasionatele de accesorii. În aceeași perioadă se desfășoară și Bag Expo. Doritoarele pot descoperi colecția de primăvară – vară, care propune o varietate de genți adaptate noilor tendințe, ce impresionează prin detalii, design şi paleta de culori. Bag Expo reunește aproximativ 6.000 de articole, de la plicuri elegante și clutch-uri, până la genţi casual sau sport, poşete, trollere şi genţi de voiaj.

Sâmbătă, de la ora 11.00, cei mai talentați prichindei vor face spectacol la Festivalul Judeţean de Folclor pentru Copii „De la lume adunate şi-napoi la lume date”. Peste 300 de pitici vor urca pe scena din zona Intersport, întrecându-se la diferite probe artistice: soliști sau grup vocal, dans popular sau joc muzical. La această ediţie vor fi prezenţi şi meşteri populari, dar și Ansamblul „Crenguţă de brad” de la Câmpulung Moldovenesc, Ansamblul „Kalinka” al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Târgu Frumos și Grupul vocal „Barbu Lăutaru” de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. Evenimentul este organizat de Grădiniţa cu Program Prelungit „Sf. Sava” din Iaşi.

Tot cu și despre copii va fi și Festivalul „Știu că am drepturi”, care va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00. Evenimentul organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr. 21 din Iași este prilejul pentru a pune în valoare înclinațiile artistice ale preșcolarilor, într-un spectacol de muzică și dans. 

Duminică, de la ora 11.00, zona Intersport va fi cucerită de pasionații mișcărilor ritmate. Și asta pentru că se va desfășura campionatul de dans Summer Rhythm. La eveniment participă sute de copii și tineri care iubesc să danseze, prezentându-și coregrafiile. Dans modern, clasic, de caracter, popular, street dance, sportiv și multe alte genuri vor fi interpretate de concurenți.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top