Miercuri, 24 10 2018
RUSALIILE: tradiții, obiceiuri, superstiții. Atenție la Zânele Rele!

RUSALIILE: tradiții, obiceiuri, superstiții. Atenție la Zânele Rele!

Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti. Rusaliile vor fi sărbătorite de creştini ortodoxi duminică şi luni, pe 27 şi 28 mai. Sărbătoarea de Rusalii este cunoscută şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh şi reprezintă o sărbătoare extrem de importantă pentru toţi creştinii.

 

Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt, se face prilej pentru aducerea aminte de „limbile ca de foc" care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste "limbi" sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioşi la biserică, spre a fi sfinţite. După slujbă, frunzele se iau acasă şi se aşează la icoane şi la uşi.

În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele. Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

Sfinţirea semănăturilor

Îndată după slujbă, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, preotul şi credincioşii merg pe câmp şi săvârşesc Sfestania, adică sfinţirea mică a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc semănăturile câmpului, atât de preot, cât şi de fiecare credincios în parte, scrie Mediafax.

Rusaliile, în mitologia populară

În mitologia populară, „Rusaliile" sunt nişte spirite rele (iele, zâne). Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui „Rusalim împărat", acesta din urmă fiiind o personificare a cetăţii Ierusalim. Ele stau pe pământ vreme de o lună. Nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare. Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.

Cine sunt, de fapt, Rusalcele, făpturile fantastice?

Rusaliile sunt o straveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani, Rosalia, „Sărbătoarea Trandafirilor”, era o zi închinată cultului morţilor, în care pentru sufletele celor dispăruţi se aduceau ofrande: alimente şi trandafiri pentru a le îmblânzi. La romani, Rosalia s-a transformat, suferind influenţe ale cultului solar şi ale miturilor autohtone, iar cele nouă zile de Rosalii au fost personificate sub forma unor făpturi daimonice tinere, frumoase, capricioase şi răzbunătoare, citim în revista Cultura.

Acestea sunt personaje feminine (cvasi)malefice care trăiesc în văzduh şi în pădure. Rusalcele sunt sufletele fetelor moarte de tinere. Similar Ielelor, cu care uneori sunt confundate, una dintre calităţile lor principale este dansul deosebit de frumos. Dansează în aer sau pe pamânt, noaptea, aşezate în cerc, dar dacă sunt zărite de un muritor sau dacă, din greşeala cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnaveşte foarte grav de o boala numită, în limbaj popular, „luat de Rusalii".

 

Ele umblă în cete formate din spirite fără soţ (3-5-7-9). Dacă se întâmplă să fie văzute, sau auzite de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească. Pe unde jocă, pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înegreşte sau încetează să mai crească.

Zâne rele

Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau sluţesc. Diferite forme de reumatism şi maladii neuro-psihice se numesc „luat de Rusalii” sau „ologit de Rusalii”. De aceste boli se putea scăpa prin descântec de Rusalii, citind din cărţi la mânastire, intrând în Hora Căluşului, sau sărind peste bolovanul pe care Căluşarii îl pun pe pămant.

După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştele cu cei vii, Rusaliile refuză întoarcearea în lăcaşurile lor. Pentru a le determina să plece, li se împart pomeni abundente la Moşii de Vară. La marile lor praznice, (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, prima zi din postul lui Sf. Petru), când aceste spirite ale morţilor deveneau extrem de periculoase, oamenii purtatu usturoi sau pelin la brâu sau intrau în hora Căluşului în ziua de Rusalii.

Remediul magic-ritual impotriva bolilor provocate de rusalce, erau in sudul tarii şi în Moldova,Caluşarii. Tot Căluşarii erau cei care le determinau să plece din lumea celor vii.

Căluşarii

„Dansul căluşarilor" este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori ai satului şi formează o ceată de 13 căluşari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca „Căluşul". În acest timp, bolnavii caută să se vindece. Cel bolnav se întinde pe pământ, iar căluşarii încep dansul şi săriturile. La un anumit timp, fiecare căluşar sare peste cel bolnav, iar la sfârşit, celui bolnav i se şopteşte la ureche o urare de sănătate.

Superstiţii

Cel mai probabil, cuvântul „Rusalii" derivă din cuvântul slav „rusalka", rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriţi, pentru a fi îmbunaţi, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiţie păgână, pre-creştină s-a transmis şi romanilor, care au denumit rusalka „drăgaică" (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, şi în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape.

Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh. Denumirea şi sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată şi de către romani. Când Imperiul Roman a devenit creştin în marea majoritate, această sărbătoare (împreună cu multe altele) au fost creştinate în sensul că au primit o semnificaţie creştină, suprapusă vechii sărbători, în timp semnificaţia şi motivele iniţiale fiind date uitării.

Pe lângă multitudinea de tradiţii şi obiceiuri, de Rusalii întâlnim şi o serie de superstiţii, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:

În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde şi pedepsi;

De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poţi întâlni cu spiritele rele;

Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua;

De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;

În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi cu alţii fiindcă vei fi „luat din Rusalii”, etc.

Conform scrierilor din Noul Testament, acest eveniment s-a întâmplat în ziua rusaliilor evreieşti, la 50 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea această sărbătoare creştină este cunoscută în rândul credincioşilor şi sub numele de Cinzecime.

În Vechiul Testament, Rusaliile au reprezentat la început o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor în care se oferea pârgă din roadele pământului. Ulterior, această devine o aniversare a Legământului, care a fost încheiat la 50 de zile după ieşirea din Egipt.

De asemenea, şi Rusaliile creştine au o strânsă legătură cu Legământul, reprezentând o sărbătoare a încheierii launtrie a Noului Legământ al harului şi al iubirii, odată cu coborârea Sfântului Duh. Mai mult decât atât, Rusaliile sunt şi consacrarea solemnă a Bisericii pe care Mântuitorul a întemeiat-o.

Prin Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au fost încredinţaţi cu puterea de a grai limbi pe care ei nu le cunoşteau până atunci. Au reuşit să descopere atât învăţătură Mântuitorului, dar şi a altor neamuri în mai multe limbi. Începutul a fost chiar în această zi de Rusalii, când toţi iudeii din Ierusalim şi din întreg Orientul au înţeles mesajul pe care aceştia îl purtau. Pelerinii care nu reuşeau să îşi explice cum reuşesc Apostolii să grăiască în mai multe limbi îi acuză că ar fi „plini de must”, şi anume beţi. Atunci Sfântul Petru lua cuvântul pentru a apară Apostolii dar şi pentru a propovădui minunile pe care Mântuitorul nostru le-a făcut.

Se obişnuieşte să se vorbească de trimiterea Sfântului Duh în lume, că despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrării lui Hristos. În acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfântului Duh. În realitate însă, Duhul trebuie văzut întotdeauna că Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie văzut sau conceput că despărţit de Hristos.

În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserica şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbile de foc, că semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.

În bisericile ortodoxe este preamărit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus „Mângâietorul lumii” – Duhul Sfânt, promis de Hristos: „Atunci din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet mare, ca de suflare de vânt, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până în acea zi”. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte vecernia Plecării genunchilor, ritual care se deosebeşte de slujbele obişnuite. Preotul este îmbrăcat cu toate veşmintele liturgice; el citeşte, stând în genunchi, în faţa Sfintelor Uşi, şapte rugăciuni, împărţite în trei grupe. În Duminica Rusaliilor, credincioşii îngenunchează pentru că tradiţia creştină spune că participanţilor la ritualul Plecării ghenunchilor li se împlineşte cea mai fierbinte dorinţă.

  • În această zi sfântă se practică ritualuri care să îndepărteze puterea Rusaliilor, cunoscute în popor ca zâne rele, iele sau împărătesele văzduhului. În tradiţia populară se spune că acela care pândeşte Rusaliile şi doreşte să le vadă dansând va avea probleme mari de sănătate.
  • În biserici se aduc în ziua de Rusalii frunze de nuc şi flori de tei. După ce sunt sfinţite, aceste ofrande se împart credincioşilor, ca simbol al limbilor de foc pogorâte asupra apostolilor. Tradiţia spune că este bine ca ramurile verzi cu frunze de nuc şi flori de tei să împodobească ferestrele casei şi icoanele, având puteri protectoare împotriva ielelor şi a pagubei.

Rusaliile sunt zâne capricioase

În credinţa populară, Rusaliile sunt zâne capricioase şi răzbunătoare. Ele dansează în văzduh sau pe pământ în timpul nopţii, aşezate în cerc. Dacă un sătean calcă pe câmp, pe locul unde au dansat Rusaliile, un loc unde iarba rămâne arsă, acesta se îmbolnăveşte şi nu mai poate să meargă, fiindcă „a fost luat de Rusalii”.

Ceata căluşarilor îi vindecă pe cei cu minţile rătăcite de iele

De Rusalii este specific „Dansul Căluşarilor”, ca un remediu pentru starea sufletească a celor care au văzut sau se tem de Dansul ielelor. Căluşarii merg la casele sătenilor care au probleme de sănătate sau cred că ielele le-au „pocit” minţile.

Talismanele protectoare se poartă la brâu

Tot în ziua de Rusalii, în multe zone ale ţării, oamenii se protejează de pagubă sau de necazuri „nefireşti” cu ajutorul talismanelor. Cel mai puternic talisman este realizat din frunze de pelin, boabe de usturoi şi tămâie şi se păstrează într-o punguţă roşie, care se poartă la brâu.

 

Sura: Realitatea.net

Citeste si...
Nota
(1 Vote)

46085 comments

  • Doyle - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    What university do you go to? http://epscoindia.com/to-buy-cialis-online-1ab7.pdf cialis lilly icos tadalafil The solution of the independent motoring charity, the RAC Foundation, has been to introduce a booklet called “Driving Safely for Life”. To my mind, this is a hopelessly inadequate way of addressing an immensely serious problem, one which is only going to get worse. We need a much more radical approach, and my own experiences have made me feel this more strongly than ever.
    https://www.okdom.sk/anhui-medipharm-co-ltd-china-2fbc.pdf#evil anhui medipharm co ltd china The review is one part of PHMSA's ongoing investigation into the cause of the leak and the regulator, a branch of the Transportation Department, is working to finalize its understanding of the cause of the failure, the PHMSA spokesman said.
    https://www.zonaoptica.pt/orlandosportsmedicinecom-4b4a.pdf langspharmacywc.com Territory and power in Bosnia is split between the countrys Serbs, Croats and Bosniaks. No mention of the significant Jewish or Roma populations who in the census fall under the category, other.
    https://www.hcnv.cz/dapoxetine-london-3a66.pdf#spider premature ejaculation dapoxetine india LONDON, Aug 1 (Reuters) - Euro zone government bonds ralliedon Thursday after the Federal Reserve said the U.S. economystill needed support, with the European Central Bank alsoexpected to stick to its accommodative policy later in the day.
    http://epscoindia.com/travelpharmcom-discount-code-1ab7.pdf#resources travelpharm.com discount code Apple works through the same channels, but its relatively late entry means it has a significantly smaller presence. Samsung, for example, has more than 200 official distributors and resellers in Guangzhou province, while Apple lists 95.

    Report
  • Randal - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Directory enquiries http://www.ohiotitlecompany.net/jared/index.php/cialis-2-5-mg-prezzo-ae41.pdf precio cialis en farmacias de espaa The "October Gale" hit southern New England. It was the worst ever to hit Nantucket. The storm raised havoc with the Cape Cod fishing fleet with 40 ships being washed ashore on Cape Cod and 57 men were lost from the town of Truro, Massachusetts alone. The storm caused heavy snow inland, with 3 inches at Concord, Massachusetts and 18 inches at Middletown, Connecticut.
    https://www.kvetiny.com/magmedcompl-d50a.pdf magmed.com.pl “The course did offer the opportunity to go low as Adam Scott proved,” said Justin Rose (68), who joined Scott and Phil Mickelson in a grouping of this year’s major champs. “He played flawless golf on the front nine, and I felt like maybe it got me going with him around then turn. Then obviously the rain delay.”
    http://rnd.npic.edu.kh/wwwttpharmask-4c14.pdf#passengers lifemedic.sg Me, I refuse to succumb to such cynicism. If Nadine Dorries sees fit to hire not one but two of her daughters for somewhere between £30,000 and £45,000 each, a rousing hurrah to her for that. And if the Conservative health minister Dr Daniel Poulter employs his mummy, Carol, for £40,000, hats off also to him. I love my mother to bits, but the thought of trying to write with her offering relentless helpful advice fills me with awed admiration for Dr Dan.
    http://madisonminiwarehouses.com/gopro-with-my-toothpaste-d80a.pdf with my toothpaste The San Jose captain bristled Thursday morning in Vancouver at the suggestion that rookie teammate Tomas Hertl had been showboating on his highlight-reel fourth goal against the Rangers, telling reporters that if it had been him, he would have whipped out more than a trick shot and goal celebration.
    https://www.mpu.sk/dior-rose-mirage-8a46.pdf rose miracle sensation Netanyahu, whose aides had said he would warn Obama in private not to trust Rouhani's charm offensive, signaled grudging acquiescence to Obama's outreach to Iran. But he appeared to demand that Tehran offer immediate concessions by suspending sensitive nuclear projects or else face even greater international pressure.

    Report
  • Jefferey - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    What company are you calling from? http://epscoindia.com/best-drugstore-foundation-for-stage-makeup-1ab7.pdf best light coverage drugstore foundation 2012 Delaware Court of Chancery Judge Leo Strine said last month Dell's Oct. 17 date for the shareholder meeting would beconsidered overdue but added it was not uncommon forcorporations to hold late shareholder meetings.
    http://mec.npic.edu.kh/index.php/lily-health-studio-markham-5953.pdf flame lily healthcare pay rates "The government's view, therefore, remains that basic pay increases should only be implemented if there is strong evidence that recruitment, retention, morale or motivation issues require this."
    https://www.hrani-rulety.cz/ist-viagra-in-italien-rezeptpflichtig-e73a.pdf donde comprar viagra por telefono Memorial Day 2012 not only marked the beginning of summer, it also ushered in a whole parade of bikini bodies. And leading the way this past weekend, naturally, was Black Eyed Peas singer Fergie. The 37-year-old songstress showed off her impresssive figure while on a beach getaway to Cancun with husband Josh Duhamel.
    http://xplor.hk/generic-drugs-chennai-d392.pdf yogi pharmacy ltd share price If new laws or regulations preemptively curtail data collection based on privacy fears, innovative new services like these might be lost in the future. As Viktor Mayer-Schonberger and Kenneth Cukier point out in their new book, "Big Data: A Revolution That Will Transform How We Live, Work, and Think," "data's value needs to be considered in terms of all the possible ways it can be employed in the future, not simply how it is used in the present." They note, "data is like a magical diamond mine that keeps on giving long after its principle value has been tapped."
    https://www.jolana.cz/delaware-pharmacist-society-0262.pdf#bending cuba city hometown pharmacy
    For Harmon, married to former New York Giants cornerback Jason Sehorn for 12 years, age is a way to appreciate the gifts in her life. “I’ve learned to stop and remind myself to look around and notice who I’m with,” Harmon said. “Then I take that moment to really record what is going on and to make it a great memory — because it is all so fleeting.”

    Report
  • Ronny - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    What sort of music do you like? http://www.ultimate.cz/dopa-mind-lef-c3e7.pdf dopa mind lef In July, the government approved new legislation to simplifythe process. Bienkowska said the changes could come into forcenext year, but it will likely take longer for businesses to feelthe difference.
    https://www.serpsmart.com/sildenafil-teva-100-mg-kopen-fc2f.pdf sildenafil accord 100 mg prijs Although it was tempting to lie on neighbouring sun loungers sipping tea and eating cucumber sandwiches while awaiting the daiquiri hour, my thus-far dormant interest in horticulture had been piqued and we ventured out for an island tour. I had believed Barbados to be where A-Z-list celebrities spent their winter holidays for the benefit of the paparazzi, and the first stretch of my island safari did nothing to disprove the theory. We passed Sandy Lane, the diamante-encrusted (not literally) hotel, and Roman Abramovich's hangar- sized holiday cottage, but then we turned inland.
    https://www.amos-ova.cz/opsonin-pharma-limited-barisal-eb83.pdf opsonin pharma bangladesh address But there will be no shocking benching of the two-time Super Bowl MVP this season, and Giants coach Tom Coughlin made that clear on Wednesday during his conference call with Minnesota Vikings reporters.
    https://www.tri-pruhy.cz/viagrashop24hcom-discount-code-e829.pdf viagrashop24h.com discount code
    GlaxoSmithKline -- which makes Paxil, Avandia and Wellbutrin -- declined to comment on the CCTV report and reiterated a statement from earlier this week that it was "deeply concerned and disappointed" by the allegations.
    https://www.svetvzpominek.cz/how-many-200mg-ibuprofens-does-it-take-to-kill-you-9c39.pdf#booklet gelenkschmerzen diclofenac oder ibuprofen After autocrat Zine al-Abidine Ben Ali was ousted by street protests against his rule in 2011, divisions over the political role of Islam have split one of the most secular nations in the Muslim world.

    Report
  • Lifestile - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    I'll put her on https://www.svetvzpominek.cz/seroquel-xr-quetiapine-50-mg-9c39.pdf how many quetiapine does it take to overdose America Movil now may increase its shareholding to the levelthat would trigger an offer for the whole of KPN, but it is notclear that the Latin America-focused company is ready to takesuch a big step in Europe.
    http://www.zeebra-online.de/index.php/prozac-vs-buspar-for-anxiety-3528.pdf lexapro or prozac for weight loss Sadly, the US public is not aware of alternative energy solutions that deliver greater bang for the buck and much faster return on investment, then the well-known alternative energy solutions everyone talks about. 
    https://www.tri-pruhy.cz/the-beauty-diet-review-e829.pdf#literature the beauty diet by shonali sabherwal pdf School may be out for summer, but folks are going to want to check into this former schoolhouse. The guest rooms are converted from 57 classrooms --that still have the old chalkboards.  The hotel even has a cool bar named the "Detention Bar." A TripAdvisor traveler commented, "Beyond comparison, this hotel transformed from a former school, had all of the imagined charm and then some."
    http://lotusmedia.in/supplementxpresscom-4dcb.pdf#competition ourhealth.me.uk As the crowds began to arrive I heard expressions from them like mother lode and holy grail to describe what was now visible. Hundreds of cars spanned the acreage. So much automotive history was on display in one place. I got lost in exploring the craftsmanship of the cars: real steel, no plastic bumpers, real chrome in places where we so often see chrome tape and steering wheels that we were designed to be driven before safety was a concern.
    http://www.ultimate.cz/keto-detector-reviews-c3e7.pdf#dignity keto detector v 2 reviews Jonathan Portes, director of the National Institute of Economic and Social Research and a former chief economist at the Cabinet Office, said attributing the economic benefits to the Olympics was "a little far-fetched to say the least".

    Report
  • Eugene - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Other amount https://www.erininysims.cz/ventolin-prescription-example-caf4.pdf ventolin online no prescription uk LAC-MEGANTIC, Quebec, July 13 (Reuters) - A week after theheart of the Quebec village of Lac-Megantic was devastated in afireball in one of the worst train accidents in Canadianhistory, the St. Agnes church bell rang 50 times on Saturday,once for each person believed to have died.
    http://mariascakes.com.au/cara-pharmacy-stationery-8392.pdf cara pharmacy cavan opening times
    “We found that a previous warm period some 120,000 years ago caused populations to decline and become fragmented, in line with what we would expect for cold-adapted species such as the woolly mammoth”, says Eleftheria Palkopoulou at the Swedish Museum of Natural History, lead author of the study.
    https://www.hrani-rulety.cz/kraciepharmacokr-e73a.pdf#dressmaker steroidmexico.net Though Ms Rein has kept a low profile in Britain, she revealed her plans in a company video. “We started working in a little attic office in south Brisbane in Queensland,” she says in it. “Hundreds of thousands of people each year put their trust in us. It is our goal to help hundreds of thousands of people more in the United Kingdom and in other countries of the world to recover confidence in themselves and flourish.”
    https://www.okdom.sk/veedol-india-2fbc.pdf idol power rankings At the moment, her only one is that she is a woman. Becoming the first female president is a worthy goal, but it kind of falls into the category of miles traveled and countries visited. It is an achievement, even a stunning one, but it is not a stirring trumpet call. Even now, her statistics-laden tenure has been somewhat eclipsed by her successor at State. John Kerry has already brought Israelis and Palestinians together to resume peace talks. If these talks produce an agreement (not likely, but still), then all this talk about miles traveled is going to sound silly.
    https://www.demaster.cz/it-works-confianza-price-c0a4.pdf it works confianza product information Saturday in St. Louis, Darling would be in TBS’ booth working Dodgers-Cardinals NLCS Game 2 with the Juniors, Ernie Johnson and Cal Ripken. Up in Boston, T-Mac was getting set for Detroit-Boston ALCS Game 1 with Joe Buck.

    Report
  • Rodger - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Have you got any qualifications? http://www.ultimate.cz/maximum-dose-of-effexor-xr-c3e7.pdf venlafaxine xr 37 5mg The title refers to the back of a family station wagon – the seat that is in the "way back," facing the back window – where Duncan (Liam James) sits when dragged by Pam, his mom (Toni Colette), her new boyfriend, Trent (Steve Carell) and his surly daughter, Stephanie (Zoe Levin), to Trent's beach home for the summer. Duncan also feels like he has been given the back seat to his mother's relationship with Trent, who is an unrelenting bully. Trent is the type of guy who asks Duncan to rate himself on a scale of one to 10, then cuts Duncan's estimate of himself – a modest 6 – by half. Stephanie has no sympathy for Duncan's plight; she's too busy sneaking beers and chasing surfer boys. Pam, meanwhile, though sweet and only holding the best intentions, is blinded to Trent's bad behavior by her desire to create a new family for Duncan.
    https://www.hrani-rulety.cz/omronhealthcarein-e73a.pdf posenato.med.br But the JCVI, after careful consideration of all the research, including studies of the vaccine commissioned in the UK, said there was not enough evidence that the vaccine would work well enough to justify its introduction.
    https://expand.disruptive.live/medicalletterorgcmestatus-9787.pdf medicalletter.org/ren4 The admission was found in the small print of the Department for International Development's latest accounts, which state that £480,000 worth of "humanitarian materials and supplies" had to be written off following their "confiscation" by the Somali militants.
    http://madisonminiwarehouses.com/mexican-viagra-pharmacy-d80a.pdf viagra generique forum
    That's what a judge and government lawyers said during a court hearing Monday, but it's not clear how much new information the documents may provide. Lawyers have held a number of meetings in the case in recent months, but the public and press have not always been able to listen to all those meetings. The documents' release means that transcripts of all previously private hearings should be available to the public, though they may include redactions.
    http://www.zeebra-online.de/index.php/wen-hair-care-natural-ingredients-3528.pdf wen hair care lawsuit update 2017 "This is not the way the dollar behaved during the Lehman crisis or during the debt downgrade by the S&P in August 2011. So we think yes, the more the U.S. credit rating is called into question, the worse it will be for the U.S. dollar," said Michael Woolfolk, senior currency strategist at BNY Mellon in New York.

    Report
  • Haywood - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Who would I report to? https://www.hcnv.cz/kamagra-100-side-effects-3a66.pdf kamagra 50 que es
    Hedlund, 55, initiated an April 26 pursuit of a black SUV that zipped past him at roughly 90 mph on Highway 20 in northern Iowa. He pursued the vehicle in his state-issued car and asked dispatchers to send a trooper to make a stop. A trooper eventually clocked the SUV at 84 mph and raced to catch up, but ultimately did not stop the vehicle after seeing it was another trooper who was driving Branstad and Lt. Gov. Kim Reynolds.
    https://www.demaster.cz/harga-medroxyprogesterone-c0a4.pdf#irresponsibility harga medroxyprogesterone
    The study, by Marco Lombardi of the BIS and Francesco Ravazzolo of Norges Bank, looked at correlations between returns in commodities and equities markets and found that, having been about zero for a decade, they have increased markedly from 2008 to now.
    http://mariascakes.com.au/ep-stane-pct-8392.pdf#obey ep stane prohormone "We've had our challenges," he said. "But challenges are just an opportunity, an opportunity to be together, work together and overcome, and ultimately that's what being on a team is all about. It's also more opportunities to build that strong relationship.
    http://alka-mzdy.cz/olanzapine-25-mg-dosage-65cb.pdf#sting zyprexa and alcohol withdrawal
    There are reasonable arguments to be made in each case. But taking only the “limit tax incentives” approach to tax reform has several major defects. First, if reform is designed to avoid perverse outcomes  such as the crushing of charitable contributions or more pressure on state budgets  then it will raise limited amounts of revenue. Second, this approach will address very little of the complexity in the code and is not likely to do much for recovery, since it will do little to increase demand. Third, it will do little to address concerns about fairness: The richest taxpayers actually make relatively little use of deductions and credits.
    http://lotusmedia.in/cialisforpacom-4dcb.pdf#nourishing denniscrowley.com Ryan and Smith have an rare opportunity against the Patriots: New England is virtually barren at the skill positions. Shane Vereen, Rob Gronkowski and Danny Amendola all likely won’t play. But most Jets don’t think that will affect Tom Brady.

    Report
  • Leonardo - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    I work with computers http://www.sunabi.com/viagra-free-uk-delivery-7800.pdf#renamed viagra over the counter uk 2011 Viviane Reding, the EU's justice chief, told Reuters on Monday she welcomed Merkel's commitment to strong, uniform EU data protection rules. She said such laws were the best way to ensure protection of the personal data of EU citizens.
    https://www.svetvzpominek.cz/promedicationsorg-9c39.pdf#apartament promedications.org A spokeswoman for Patient Concern said: "The findings of this study are shocking. Over 10 years ago, the Department of Health recruited Patient Concern to join a team, headed by Loyd Grossman, to improve catering throughout the NHS.
    https://www.blacktheatresrnec.cz/penilarge-pl-a0f5.pdf penilarge lublin A power outage that started the problem was fixed within 20minutes, Lightfoot said, but shoppers continued to run intodifficulties throughout the day. By early evening, the problemstill had not been fixed.
    https://www.zonaoptica.pt/lee-pharmacy-lee-memorial-4b4a.pdf lee pharmacy mail order While the film focuses on the Shi'ite community, to which Shaer belongs, she said it is not intended to single out one religious sect, noting that Sunni Muslims engage in a similar practice and Christians in Lebanon often have premarital sex.
    https://www.svetvzpominek.cz/alliancerx-walgreens-prime-9c39.pdf#insert alliancerx walgreens prime canton But the steep drop in rates in New York will likely not be mirrored in many other states. That's because New York is one of the few that already required many of the benefits of Obamacare, which left its individual market filled with a small pool of sicker residents and very high costs. Only 17,000 New Yorkers buy their own insurance right now, while 2.6 million people lack coverage.

    Report
  • Royal - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    I can't get a signal http://www.ultimate.cz/usual-dose-of-prozac-for-ocd-c3e7.pdf prozac discount card Penelope found her relationship with her stepdaughter “grew exponentially closer” during this period. Penelope’s bond to her now two-year-old step-grandchildren feels deep and authentic, she told me, even though her relationship to her own stepdaughter had always been “a little distant.” A step grandchild, anecdotes such as these demonstrate, can be a lovely “bridge.”
    https://expand.disruptive.live/cialis-resept-9787.pdf#collations cialis 28 compresse da 5 mg prezzo "We are closely monitoring the activities of attorneys following this accident, and will immediately notify state bar ethics officials and other appropriate authorities if impermissible activity is suspected," the message said.
    https://www.demaster.cz/lexapro-patent-extensions-c0a4.pdf best price lexapro 20 mg Europe's biggest engineering firm, whose products range from hearing aids to gas turbines, is anxious to close the gap with more profitable rivals such as U.S.-based General Electric Co and Switzerland's ABB.
    https://www.hcnv.cz/canam-rxcom-3a66.pdf#supplied uk-pharma.com The study defined "perceived control" as a primary control relating to the capacity to make changes to your environment as you like, and a secondary control relating to changes within yourself to adapt to your environment. The components were found to be equally important, and secondary control especially helped subjects living in the residential care facility cope with losses in primary control—of their home or independence. Also, acceptance—secondary perceived control—was found to be more important to the well-being of this group, the researchers wrote.
    https://www.hrani-rulety.cz/market-of-choice-corvallis-weekly-ads-e73a.pdf#motorcycle market of choice se portland In a statement, Chief Constable Matt Baggott urged politicians to use "calming words". He added: "In the aftermath of four days of disorder and attacks on police, I would urge the Assembly to condemn all violence, unequivocally support the brave efforts of my colleagues and affirm that all protests must be both peaceful and lawful.

    Report

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top