Joi, 18 10 2018
Bătaie pe locurile de parcare din Han Tătar: 2.500 de lei/an

Bătaie pe locurile de parcare din Han Tătar: 2.500 de lei/an

Preţ al parcărilor de reşedinţă aruncat în aer de un participant care a licitat pentru toate locurile. Un locatar a licitat pe rând pe vreo 40 de locuri. Licitația începea de la 30 de lei/lună, el striga „150 de lei!”. Participanții l-au suspectat de o înțelegere cu Primăria, dar omul s-a justificat: „Am aplicat o tactică proastă, voiam să fiu sigur că prind ceva”. Tendința în Iași este de creștere vertiginoasă a chiriilor pe locurile de parcare, așa cum s-a întâmplat și în Occident pe măsură ce mașinile s-au înmulțit.

Preţul închirierii locurilor de parcare dintr-o zonă a Iaşului a explodat după ce acestea au fost licitate pe bandă rulantă de către un locatar din zonă. Participanţii la licitaţie au ajuns să-l bănuiască de faptul că a fost folosit pentru a crește artificial prețurile de închiriere.

A umflat preţurile

Participanţii la licitaţie au povestit, sub protecţia anonimatului, toată întâmplarea, de la început la final. „Când ne-am depus actele pentru licitaţia pe 41 de locuri în zona Han Tătar, conform anunţului, chiar au fost oameni care au întrebat la cât poate ajunge preţul în zonă. Ni s-a spus clar: în oraş preţul la astfel de licitaţii, în aceleaşi condiţii, cu număr de participanţi peste numărul de parcări, ajunge la 70-90 de lei lunar. O sumă absolut normală. Ştiţi la cât a ajuns în urma licitaţiei la care am participat şi unde a licitat toate locurile Mihai Andon? A fost un maxim de 210 lei, cu restul preţurilor undeva la 180 de lei”, ne-au spus martorii. Licitaţia a avut loc pe 27 iunie, la sediul Direcţiei de Exploatare Patrimoniu.

A exploatat sistemul

„Pentru această licitaţie au fost până la urmă 52 de locuri şi au fost depuse 86 de dosare de participare. Este o posibilă explicaţie a creşterii preţurilor în zonă, faptul că au fost mai puţine locuri de parcare decât dosare”, explică Marian Nistor, şeful Direcţiei Parcări.

Fiecare participant a completat un dosar, având adresa în zonă, şi a achitat câteva taxe: preţul documentaţiei – 10 lei, taxa de participare – 5 lei şi garanţia de participare – 50 de lei/locul.

„Toţi participanţii au plătit aceste taxe, inclusiv domnul Andon. Achitarea unei garanţii de participare pentru un singur loc dă dreptul participantului să intre în licitaţie pentru toate locurile pentru care participă, până reuşeşte să adjudece unul”, mai spune Marian Nistor. Exact asta s-a întâmplat. Martorii au povestit că Mihai Andon a licitat pentru fiecare loc în parte, cu sume mari, fără să ia nici unul, până la urmă.

 

Andon este un obişnuit al cluburilor de fiţe din Iaşi

 

Plusa în neştire

„Se striga numărul locului, se spunea preţul de deschidere care a fost fixat la 30 de lei lunar, iar Mihai Andon spunea imediat o sumă mare - 100-120, chiar şi 150 de lei. A făcut aşa la fiecare loc. La un moment dat chiar am discutat cu ceilalţi să-l lăsăm să ia un loc, ca să scăpăm şi să ne vedem liniştiţi de licitaţie, dar nu s-a făcut asta. Aşa s-a ajuns la preţuri mult mai mari, încât ne-am gândit că este înţeles cu cei de la Primărie să ridice preţurile special”, ne-au mai spus martorii.

Mihai Andon susţine însă că totul este doar o coincidenţă şi a licitat fiecare loc dorind unul. „Am participat la licitaţia respectivă dorindu-mi un loc acolo. Doar că nu mi-am permis, aruncau toţi nişte sume de care nu mă apropiam. Începeam licitaţia cu o sumă ceva mai mare ca să reuşesc să iau un loc, dar auzeam imediat o sumă mai mare. De fapt, au fost locuri puţine şi mulţi participanţi, de aceea a crescut preţul, nu pentru că am licitat eu. Nu am avut nici o înţelegere cu nimeni, nu îmi permit să plătesc 180 de lei lunar pentru parcare, cum au făcut cei de acolo”, a declarat Mihai Andon.

Condamnat pentru lovire

N-ar fi prima ciudăţenie în care este implicat Andon. Pe 15 iunie 2015, ieşeanul, care circula cu bicicleta pe Copou, ar fi bătut un alt biciclist. Conflictul dintre ei era vechi de câteva luni, iar Andon l-ar fi recunoscut pe stradă pe cel care urma să fie agresat. A aşteptat să ajungă cu bicicleta în apropierea sa, a ridicat propira bicicletă şi a aruncat-o în celălalt, după care a sărit să-l bată cu pumnii. Mihai Andon a susţinut la proces că victima sa venea spre el cu viteză, ameninţător, şi a ridicat bicicleta să se apere. Toţi martorii l-au contrazis. Pe 11 aprilie 2018, a primit 10 luni de închisoare cu suspendare, dar a depus apel, procesul urmând a fi reluat în toamnă. 

 

Pe această stradă şi-a dorit un loc de parcare Andon

 

Preţul mediu: cam cât se cere

În Iaşi, media preţurilor de închiriere pe locurile de parcare de reşedinţă este de sub 100 de lei. Deşi au fost închiriate locuri scumpe în ultima vreme, cele mai multe sunt la preţul minim de 30 de lei. „Avem câteva locuri închiriate în oraş cu 500 de lei lunar, spre exemplu, cu 300 de lei, dar cele mai multe contracte sunt apropiate de valoarea minimă, care este de 30 de lei lunar”, precizează Marian Nistor.

Cel mai scump loc de parcare din Iaşi

Primăria a obţinut o chirie maximă de 800 de lei pe lună pentru un loc de parcare situat în Târgu Cucu. „În zona respectivă au fost doar 4 locuri de parcare şi o concurenţă foarte mare. La unul dintre locuri s-a ajuns la preţul lunar de 800 de lei”, a declarat Marian Nistor.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)

9 comments

  • minecraft secret free download - Joi, 18 Octombrie 2018

    Hi would you mind sharing which blog platform you're
    working with? I'm planning to start my own blog in the near future but I'm having a difficult time making a decision between BlogEngine/Wordpress/B2evolution and Drupal.
    The reason I ask is because your design seems different then most blogs and
    I'm looking for something completely unique.
    P.S My apologies for getting off-topic but I had to ask!

    Report
  • tinder dating site - Marti, 16 Octombrie 2018

    There is definately a great deal to learn about this
    subject. I really like all the points you've made.

    Report
  • minecraft free download 2018 - Joi, 11 Octombrie 2018

    My programmer is trying to persuade me to move to .net from
    PHP. I have always disliked the idea because of the costs.

    But he's tryiong none the less. I've been using
    Movable-type on a variety of websites for about a year and am anxious about switching to another platform.
    I have heard fantastic things about blogengine.net. Is there a way
    I can transfer all my wordpress content into it? Any kind of help would
    be really appreciated!

    Report
  • minecraft free download 2018 - Marti, 09 Octombrie 2018

    I need to to thank you for this very good read!! I certainly enjoyed every
    little bit of it. I've got you bookmarked to look at new stuff you
    post…

    Report
  • minecraft free download 2018 - Luni, 08 Octombrie 2018

    When someone writes an piece of writing he/she retains the image of
    a user in his/her mind that how a user can be aware of it.
    So that's why this piece of writing is outstdanding. Thanks!

    Report
  • minecraft free download 2018 - Luni, 08 Octombrie 2018

    I have learn some excellent stuff here. Certainly
    worth bookmarking for revisiting. I surprise how a lot attempt you set to make such a wonderful informative site.

    Report
  • minecraft - Luni, 08 Octombrie 2018

    It's awesome to visit this site and reading the views of all
    friends on the topic of this paragraph, while I am also zealous of getting knowledge.

    Report
  • minecraft - Duminica, 07 Octombrie 2018

    I'm amazed, I must say. Rarely do I come across a blog that's both educative and amusing, and without a doubt,
    you have hit the nail on the head. The problem is something not enough people
    are speaking intelligently about. I am very happy that
    I found this during my hunt for something concerning
    this.

    Report
  • minecraft - Joi, 04 Octombrie 2018

    Do you have any video of that? I'd like to find out some additional information.

    Report

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top