Vineri, 22 03 2019
10.000 de infractori eliberați mai devreme, în baza recursului compensatoriu

10.000 de infractori eliberați mai devreme, în baza recursului compensatoriu

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, arată că într-un an de zile, din octombrie 2017 și până în noiembrie 2018, nu mai puțin de 188 de infractori eliberați din închisori în baza legii recursului compensatoriu s-au întors după gratii, fiind condamnați definitiv pentru că au comis din nou crime, violuri, fapte cu violențe și tentative de crime. Rata de recidivă este însă mult mai mare, având în vedere că aproape jumătate dintre cei eliberați mai devreme din penitenciare au comis din nou infracțiuni, dar nu au trecut încă prin toate fazele procesuale pentru a fi condamnați definitiv. Precizările lui Toader vin într-un răspuns trimis deputatului PNL Florin Roman care l-a întrebat ”câți dintre recidiviștii eliberați din închisoare, în ultimul an, în baza legii recursului compensatoriu, pentru infgracțiuni comise cu violență, au comis noi infracțiuni violente”. Ministrul Justiției a mai precizat în documentul trimis parlamentarului liberal că din octombrie 2017 și până în noiembrie 2018 au fost eliberate din închisori 13.267 de persoane private de libertate, dintre care 10.880 au beneficiat de liberarea condiționată, inclusiv de legea privind recursul compensatoriu.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top