Vineri, 24 05 2019
Justiția „Degeaba”: condamnarea lui Viorel Roman S-A PRESCRIS! Bani cheltuiți, dosar făcut inutil

Justiția „Degeaba”: condamnarea lui Viorel Roman S-A PRESCRIS! Bani cheltuiți, dosar făcut inutil

13 cu noroc. Miercuri, Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat o veste excelentă lui Viorel Roman, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Iași. Judecătorii, care aveau pe masă apelul lui Roman într-un dosar în care primise, în septembrie 2018, 3 ani de închisoare cu executare, au încetat procesul penal împotriva acestuia.

N-a făcut gafa

S-a ajuns aici după ce magistrații au calculat și au stabilit că a intervenit prescripția răspunderii penale. Conform legii, dacă de la fapta penală a trecut mai mult decât pedeapsa maximă plus jumătate din acest maximum, procesul penal încetează. Roman, care era judecat pentru înșelăciune, comisese fapta undeva în perioada 2007-2015, iar pentru prescriere avea nevoie să treacă 7 ani și jumătate, care au trecut.

Legea mai prevede ca în astfel de situații procesul pe latura penală să continue doar dacă inculpatul cere în mod expres acest lucru – de exemplu, pentru a-și demonstra nevinovăția. Riscant, mai ales atunci când în primă instanță ai fost condamnat cu executare. Roman n-a făcut această greșeală: ”În baza art. 18 C.pr.pen. ia act (instanța n.r.) că inculpatul ROMAN VIOREL nu a solicitat continuarea procesului penal”, se menționează în minuta sentinței publicată pe site-ul Curții de Apel Alba Iulia.

Oniga trebuie să o ia de la capăt

Șanse mari să fie pus la plată

Victima înșelăciunii din dosar este o femeie pe nume Ana Oniga. Conform deciziei pe fond, trebuia să primească 2,6 milioane lei daune materiale și 500.000 de lei daune morale. Pentru aceasta trebuie să deschidă un proces nou, în civil, în termen de 30 de zile de la pronunțarea din 13 februarie. Ea are șansa să obțină o sentință favorabilă deoarece Roman nu a fost achitat ca nevinovat, ci doar s-a ieșit din cadrul temporal legal pentru a putea fi tras la răspundere penal. În acest sens, judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au decis menținerea sechestrului pe mai multe imobile din București deținute de Roman și soția sa. În cazul în care Oniga va trebui să primească banii, iar pârâtul nu o va face de bunăvoie, ea va putea să-i scoată aceste imobile la licitație pentru a intra în posesia sumei.

Telenovelă cu de toate

Povestea infracțiunii este destul de complicată și s-a derulat de-a lungul mai multor ani. Roman a cumpărat un teren în Timișoara de la o firmă care avea o datorie către o societate a Anei Oniga. Drept urmare, vânzătorul i-a spus lui Roman să pună 2,6 milioane de lei în contul lui Oniga, lucru care nu a mai avut loc, în ciuda demersurilor repetate ale acesteia. Situația s-a prelungit după ce Oniga l-a tot păsuit pe Roman și s-a complicat după ce ieșeanul i-a botezat un nepot.

Culmea, firma lui Oniga s-a prăbușit pentru că nu a primit banii, a intrat în faliment și a fost radiată de la Registrul Comerțului.      

În final, din cei 2,6 milioane de lei, Roman i-a dat femeii doar 5.000 de lei. Când s-a săturat de așteptat, Oniga a depus plângere penală, iar procurorii i-au dat dreptate și l-au trimis în judecată pe Roman. Cumva, însă, a durat prea mult.

„Inculpatul Roman Viorel, în calitate de reprezentant - administrator împuternicit - al Scala Real Estate SRL, a indus în eroare partea civilă cu ocazia încheierii și executării contractului de cesiune de creanță și a menținut-o pe aceasta în eroare pe parcursul anilor 2009-2015 prin diferite tertipuri (....) Instanța reține că preocuparea inculpatului Roman Viorel, care se identifică în relațiile contractuale cu însăși societatea Scala Real Estate, era cum să vândă doar în câștig, pentru a nu achita impozit mai mare și nu cum să-și execute obligațiile asumate, cum să găsească o alternativă pentru plata datoriei către partea civilă”
Fragment din sentința de la prima instanță în care Roman fusese condamnat

Ascensiune stopată de criză

Naș de cununie al cuplului Angela Similea – Victor Surdu, Roman a început afacerile în domeniul confecțiilor și a trecut apoi la imobiliare. Criza din 2008 l-a afectat puternic, multe dintre firmele sale intrând în faliment. Cele mai cunoscute societăți ale sale au fost Centrul de Afaceri Internațional Iași, Euro Continental Invest, Siretul Pașcani și Scala Real Estate.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

PMP dreapta
antibiotice fluxiv

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top