Joi, 25 04 2019
Stand-up comedy, cântec satiric şi momente amuzante de improvizaţie, vineri, la Iulius Mall

Stand-up comedy, cântec satiric şi momente amuzante de improvizaţie, vineri, la Iulius Mall

Ieşenii care vor să se distreze, la început de week-end, cu glume bune sunt invitaţi vineri, la Iulius Mall Iaşi, unde vor avea loc o parte dintre manifestările celei de-a şasea ediţii a Festivalului Naţional de Umor şi Satiră „Umor’n’Iaşi”. Prima ediţie a evenimentului a avut loc în anul 2014, ca răspuns la iniţiativa Uniunii Europene de stimulare a participării tinerilor la vot, la Alegerile pentru Parlamentul European. Festivalul se adresează elevilor şi studenţilor, dar şi publicului larg.

Astfel, vineri, de la ora 18.00, la etajul întâi al mall-ului, în piaţeta Sophia, va avea loc vernisajul „Iaşi: Ocoliţi”, semnat de scriitorul Radu Marini. Este vorba despre lansarea a două cărţi ale autorului: „Nuntă cu dar și soacră bonus” şi „Să dăm femeii ce-i al bărbatului”.

Un sfert de oră mai târziu va începe partea întâi a concursului UMOR’N’IAȘI, unde competitorii vor trebui să facă dovada talentului lor în arta improvizației, cântec satiric și stand-up comedy. Festivalul va fi jurizat de specialişti în domeniul artelor, dar şi de personalităţi din alte domenii.

Festivalul Naţional de Umor şi Satiră „Umor’n’Iaşi“ este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului „Mihai Ursachi“ şi Ateneul din Iaşi. Partener European este Parlamanetul European, Biroul de Informare în România.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top