Duminica, 16 06 2019
BEAUTY & HEALTH EXPO și oferte de vacanță, în week-end, la Palas

BEAUTY & HEALTH EXPO și oferte de vacanță, în week-end, la Palas

Ansamblul Palas a pregătit un nou week-end cu evenimente care să îi bucure, deopotrivă, pe cei mici și pe cei mari. Clienții preocupați de un stil de viață sănătos sunt așteptați la un târg special dedicat lor, cei care vor să aleagă destinația de vacanță vor găsi oferte speciale, iar copiii sunt invitați la activități educative, dar și distractive.

Până duminică, 14 aprilie 2019, ieșenii care adoptă un stil de viață echilibrat pot vizita târgul Beauty & Health Expo, în Atriumul Palas Mall. Evenimentul le oferă oportunitatea de a primi sfaturi de la profesionişti în domeniu şi informaţii utile pentru o viaţă sănătoasă şi frumoasă. Cabinete și clinici medicale, farmacii, nutriţionişti, sală de fitness, furnizori de tratamente naturiste, produse de îngrijire și soluții pentru practicarea sporturilor și activităților antrenante în aer liber își prezintă serviciile. Participanții vin în întâmpinarea clienților cu numeroase oferte, testări gratuite și consultații personalizate.

În ton cu preocuparea pentru o viață echilibrată, copiii sunt invitați să descopere cum mâncatul sănătos îi poate transforma în supereroi, în cadrul expoziției educative din Atriumul Palas Mall. Zilnic, până pe 21 aprilie, în intervalul orar 10.00 - 20.00, cei mici află lucruri interesante despre o alimentație corectă, cu ajutorul unor jocuri în care sunt direct implicați. Rafturi cu alimente, tarabă informativă cu produse, sisteme de învățare interactivă, legume gigantice și multe activități antrenante le stârnesc curiozitatea și fac informațiile mai ușor de înțeles. Prețul unui bilet este de 15 lei și poate fi achiziționat de la Centrele Info Palas Mall. Rezervările se pot face la telefon 0232 209 920/921/922/923.

Dacă încă nu v-aţi decis unde să petreceţi sărbătorile pascale sau mult aşteptata vacanţă de vară, finalul de săptămână vine cu numeroase oferte, la Palas Mall. Sâmbătă şi duminică, în piaţeta Intersport au loc „Zilele Christian Tour”. Agenţia de turism vă invită să vă alegeți vacanța de vis și să vă faceți bagajele pentru concediu, iar pentru cei mici a pregătit numeroase activități amuzante.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top