fbpx
 
Atenţie! Acest aditiv utilizat mai ales în pâine vă modifică metabolismul

Atenţie! Acest aditiv utilizat mai ales în pâine vă modifică metabolismul


Dacă vă uitaţi pe etichetele unor alimente pe care le aveţi în casă, este foarte posibil să găsiţi acest aditiv: E282. Corespunde propanoaţilor (sau propionaţilor) de calciu (calcium propanoate sau calcium propionate, formula Ca(C2H5COO)2), un conservant utilizat în principal în produsele de panificaţie şi de patiserie precum şi în preparate din carne, zer şi alte tipuri de lapte, ca inhibitor de mucegai.

Este considerat un aditiv fără efecte secundare, dar, potrivit unui studiu, publicat de către revista Science Translational Medicine, în care a fost analizată cercetarea efectuată de Harvard împreună cu Sheba Medical Center din Israel, pare să joace un rol important în metabolismul grăsimilor. Studiul face parte dintr-un proiect mai amplu care analizează modul în care conservanţii, îndulcitorii artificiali şi alte ingrediente ne pot afecta metabolismul.

O descoperite făcută din întâmplare

Potrivit celor relatate de oamenii de ştiinţă, aceştia au descoperit în mod accidental un document ştiinţific din 1912 care demonstra că, administrarea de propanoaţi la câini le producea o creştere a producţiei de glucoză. Astfel, au decis să continue studiile privind acest aditiv administrând o doză şoarecilor sănătoşi şi slabi. La fel ca în cazul câinilor, nivelul glicemiei a crescut.

Cercetătorii au descoperit că propanoatul activa sistemul nervos simpatic şi provoca creşterea nivelurilor hormonilor glucagon şi FABP4, unele dintre proteinele ​​implicate în reglarea metabolismului uman. Aceasta, la rândul său, a determinat creşterea nivelului de glucoză şi creşterea nivelului insulinei din sânge.

Experţii au introdus în alimentaţia şoarecilor o doză mică din acest aditiv cu scopul de a obţine echivalentul a ceea ce consumă o persoană în lumea occidentală. Rezultatul a fost uimitor. În afară de faptul că nivelurile de glucoză şi de insulină au crescut, şoarecii au crescut în greutate şi în masă grasă. Ulterior, studiul a fost efectuat asupra oamenilor şi, la fel ca şi şoarecii, participanţii au suferit aceleaşi consecinţe.

Dr. Amir Tirosh, director al Institutului de Endocrinologie de la Sheba Medical Center, subliniază faptul că ceea ce i-a surprins cel mai mult pe oamenii de ştiinţă implicaţi în cercetare este că, „chiar şi atunci când a fost administrată persoanelor o cantitate mică de propanoat de calciu, s-au constatat efecte foarte semnificative în indicatorii cheie, ca în cazul proteinelor FABP4”.

La studiu au participat 160 de persoane, iar obiectivul era să se verifice dacă nivelurile de propanoat şi creşterea în greutate erau legate între ele. La începutul studiului, echipa a găsit o legătură între nivelurile de propanoat şi rezistenţa la insulină. După 6 luni, s-a constatat că, cu cât nivelul de propanoat era mai scăzut, cu atât se îmbunătăţea sensibilitatea la insulină.

Cercetarea privind acest aditiv trebuie să continue deoarece sunt încă multe aspecte necunoscute ale relaţiei dintre E282, obezitate şi diabetul de tip 2. Nu au fost încă analizate efectele pe termen lung ale consumului său, dar experţii care au participat la studiu recomandă persoanelor să evite propanoatul în dieta lor.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: