Fiul preferat al lui Osama bin Laden, succesorul la conducerea Al-Qaida, a murit

Fiul preferat al lui Osama bin Laden, succesorul la conducerea Al-Qaida, a murit

SUA dispun de informaţii obţinute de serviciile de informaţii care atestă moartea fiului lui Osama bin Laden Hamza, prezentat drept un „conducător cheie" al Al-Qaida, informează miercuri canalul NBC, preluat de AFP.

„Nu vreau să comentez", a declarat în două rânduri preşedintele Donald Trump, întrebat de jurnalişti despre informaţia difuzată de NBC, care se bazează pe trei surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Hamza bin Laden era considerat fiul preferat, respectiv succesorul desemnat, al lui Osama bin Laden, fondatorul reţelei aflate la originea atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Prezent pe lista neagră americană a persoanelor acuzate de "terorism", tânărul în vârstă de circa 30 de ani a murit, susţin cei trei responsabili americani citaţi de NBC.

Canalul precizează că sursele sale nu au furnizat detalii suplimentare privind locul sau data morţii şi nici nu au precizat dacă SUA au jucat un rol.

Washington a oferit în februarie o recompensă care putea atinge un milion de dolari pentru orice informaţie care ar fi permis găsirea lui.

Hamza bin Laden era adesea considerat „prinţul moştenitor al jihadului". Mai multe documente, printre care şi scrisori dezvăluite de AFP în 2015, arată că Osama bin Laden intenţiona să-l lase succesor în fruntea jihadului mondial anti-occidental.

În arhivele liderului jihadist confiscate în timpul raidului american din 2011 în cursul căruia el a fost ucis în Pakistan şi dezvăluite la sfârşitul lui 2017 de CIA figurează de altfel o înregistrare video cu nunta fiului său Hamza, care părea să se afle în Iran. Sunt primele imagini de la o vârstă adultă cu Hamza obţinute de serviciile de informaţii occidentale.

Lui Hamza bin Laden i s-a retras în martie cetăţenia saudită.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top