Top Secret: Armata de mercenari a lui Putin. Dezvăluiri incredibile făcute de un fost luptător

Top Secret: Armata de mercenari a lui Putin. Dezvăluiri incredibile făcute de un fost luptător

Rusia lui Vladimir Putin are o armată secretă de mercenari, cunoscută drept gruparea Wagner, care intervine în diferite locuri de pe glob: în estul Ucrainei, Siria și până în Libia sau Republica Centrafricană.

Un jurnalist de la CNN a stat de vorbă, în exclusivitate, cu unul dintre mercenarii acestei armate private care, potrivit poziției oficiale a Kremlinului, nici măcar nu există. Așa a aflat despre antrenamentele desfășurate în mare secret și ambițiile lui Putin de a face din Rusia principala superputere a lumii.

Este vorba despre Oleg. Spune că în ultimii ani a luptat alături de mercenarii Wagner în războiul din Siria. Aceşti soldaţi sunt un adevărat instrument de forţă al Kremlinului, mărturiseşte bărbatul.

Oleg: „Grupul Wagner este instrumentul lui Putin prin care rezolvă problemele prin forţă, atunci când e nevoie de o intervenţie imediată, urgentă şi în cel mai discret mod posibil. Nu pot spune că este o armată în adevăratul sens al cuvântului. Este doar o unitate de luptă care face orice spune Putin.”

Este pentru prima dată când un fost membru al grupării a fost de acord să vorbească în faţa camerei de filmat. Oleg le-a cerut reporterilor CNN să îi ascundă faţa şi să nu îi dezvăluie numele real.

În Rusia, serviciile de mercenari sunt ilegale, aşadar oficial gruparea nu există. Dar jurnaliştii americani au aflat că Wagner are sute de soldaţi care luptă pe trei continente diferite, iar acesta este bărbatul bănuit că i-ar finanţa... Yevgheni Prigojân, aşa-numitul „bucătar” al lui Putin.

Oleg: „Sunt un mercenar şi 90 la sută dintre angajaţii acestei companii erau ca şi mine, fiind toţi motivaţi de banii oferiţi.”

Reporter: „Ce fel de antrenament ai primit şi unde a avut loc?”

Oleg: „Știi, nu am avut parte de un training anume. Nu la început, cel puțin. Am stat timp de 6 zile într-o tabără de antrenament în Molkino. M-am dus la un poligon și am tras cu o armă automată o dată. Cam asta a fost.”

Jurnaliştii CNN au mers până la Molkino şi au încercat să găsească tabăra de antrenament, dar au fost opriţi de soldaţii ruşi.

Clarissa Ward, reporter CNN: „Singurul mod în care putem intra în locaţia Wagner este să trecem de punctul de frontieră care este vegheat de militari ruşi. Asta pentru că locul aparţine forţelor militare ruse.”

Armata de mercenari a intrat pentru prima dată în atenția publică în timpul conflictului din Ucraina din 2014, în urma căruia Rusia a anexat Crimeea. Atunci a fost dezvăluit faptul că mercenari ai Grupului Wagner au luptat cot la cot alături de forțele separatiste susținute de Kremlin.

Reporter: „Crezi că o parte a misiunii Wagner a fost creată pentru a o ajuta pe Rusia să îşi reclădească renumele de „superputere” la nivel mondial?”

Oleg: „Da. Sută la sută. Aceasta este prioritatea numărul 1 pentru Wagner.”

Reporter: „Deci vrea să fie un rival pentru America?”

Oleg: „Rusia încearcă să subjuge Statele Unite în orice fel cu putinţă, folosind atât metode legale, cât şi ilegale. Încearcă să o distrugă. Care va fi rezultatul? Nu cred că unul bun. ”

Jurnaliştii CNN au încercat să obţină o declaraţie din partea Ministerului rus al Apărării, dar nimeni nu a vrut să comenteze.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top