Joi, 16 08 2018

Timp Liber

Nota
(0 voturi)
Mâine, de la ora 16.00, micii artiști de la Palatul Copiilor vor susține un spectacol omagial dedicat poetului Mihai Eminescu. 15 ianuarie, ziua în care…
Nota
(0 voturi)
Societatea a ajuns să funcţioneze după tipare Star Wars - în care există un „Imperiu" şi „rebeli" care, din când în când, vin cu soluţii…
Nota
(0 voturi)
Recent, în portofoliul posibilităților de recreere și petrecere a timpului liber din ansamblul Palas s-a alăturat o nouă locație: Treaz & Nu. Acesta este primul…
Nota
(0 voturi)
În această seară, 7 ianuarie, de la ora 19.00, publicul din Atrium va fi încântat cu un regal al muzicii simfonice, printr-un spectacol devenit deja…
Nota
(0 voturi)
Cea mai deprimantă zi din 2017 va fi într-o zi de luni, pe data de 16 ianuarie.Titlul de „cea mai deprimantă zi” sau „blue monday”…
Nota
(1 Vote)
Botezul Domnului sau Boboteaza este una din cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei. În ajunul acesteia, credincioşii postesc şi se pregătesc într-un mod special pentru…
Nota
(1 Vote)
Farmecele şi vrăjile există şi se fac. Chiar dacă ştim că nu este bine pentru că prin ele încălcăm liberul arbitru al celui asupra cărora…
Nota
(0 voturi)
Mii de ieșeni s-au bucurat în noaptea de Revelion, de super concertul oferit de Alphaville, Ruby, Keo, Mist, Karma, Alexandra Tănăsoiu și Cecilia Cesario, precum…
Nota
(1 Vote)
O cometă descoperită în luna octombrie anul trecut, numită C/2016 U1 NEOWISE, promite să ofere un spectacol astronomilor amatori devenind vizibilă cu ochiul liber la…
Pagina 9 din 14

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top