Vineri, 24 11 2017
ReporterIS - Items filtered by date: Sambata, 14 Octombrie 2017
Oare s-au terminat toţi specialiştii şi membrii de partid din ţara asta cu studii făcute în universităţi civile de tot Guvernul şi aparatul administrativ a ajuns să fie burduşit numai cu absolvenţi şi profesori de la Academia SRI, se întreabă retoric jurnalista Emilia Şercan.

 

Published in Guvern
Două cutremure s-au produs, în România, sâmbătă dimineaţă, anunță INFP. Cele două seisme au fost urmate de un al treilea, care s-a produs la ora 14.00.

 

Published in Social
Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă după-amiază pe DN2 E, în localitatea Cornul Luncii, între Fălticeni și Gura Humorului.

 

Published in Moldova
Un avion s-a prăbușit în mare, pe timp de furtună, după decolarea de pe aeroportul din Abidjan, Coasta de Fildeș, relatează BBC.

 

Published in Eveniment
Nici n-a intrat bine pe traseu că s-a și defectat! Unul dintre autobuzele Isuzu achiziţionate recent de primărie a fost surprins în momentul în care era tractat de mașina de intervenție a CTP Iași.

 

Published in Administratie Locala
Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași găzduiește tradiționala Seară a Valorilor, parte a Sărbătorilor Iașului dedicată omagierii personalităților locale și nu numai.

 

În debutul Serii Valorilor, Imnul de Stat al României este interpretat de Corul „Byzantion”, care va primi și o diplomă de excelență pentru cei 20 de ani de activitate. Ca și în anii trecuți, Seara Valorilor include mai multe categorii de premii.

 

Published in Administratie Locala
Câteva mii de persoane au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, între care şi părintele sirian IPS Nicholas, Mitropolit de Hama.

 

„Mulţi mitropoliţi sunt daţi dispăruţi, iar preoţii au fost decapitaţi”, le-a povestit acesta credincioşilor.

 

Published in Social
Felix Stroe a turnat la Securitate când avea 17 ani. Dovada stă într-un document ce aparține Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

 

Published in Guvern
Un poliţist local care se afla în misiune pe un moped a fost grav rănit într-o intersecţie din Timişoara, fiind lovit de o maşină al cărei şofer nu i-a acordat prioritate, transmite News.ro.

 

Published in Social
Incident amuzant în care personaj principal este un șef de stat. Președintele Islandei și-a spart nasul în urma unui accident în baie.

 

Published in Panorama
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top