fbpx
 
Items filtered by date: Miercuri, 22 August 2018

În perioada 22 august – 16 septembrie 2018, Librăriile SEDCOM LIBRIS Iaşi organizează în Atriumul Palas Mall cea de-a cincea ediţie a Târgului pentru Școală EXCELSIOR. Elevii şi părinţii vor găsi aici toate articolele necesare în noul an şcolar, de la ghiozdane, rechizite, manuale și bibliografie școlară, până la seturi creative, papetărie și cărți dintre cele mai diverse.

Publicat in Educatie
Pentru cei care iubesc teatrul, dar și muzica, Amfiteatrul Palas lansează invitația de a participa la un eveniment care le îmbină într-o manieră aparte. Comedia – musical „Enigma Otiliei”, o adaptare după George Călinescu, se va juca joi, pe 23 august, de la ora 20.30. Este o producție a Trupei 7 din Cluj, care, prin umor și muzică, va introduce publicul în universul Otiliei, în care se învârt membrii unei familii pline de defecte, unii dintre ei chiar degenerați, toți având în comun goana după bani și lipsa de educație.

Publicat in Arta
Centrele de Permanență sunt o atracție mai mult pentru doctori decât pentru pacienți: la țară se rezolvă câte un caz minor pe zi, iar medicul pleacă acasă cu 1.000 de lei la sfârșitul programului. Conform calculelor, medicii care lucrează în centrele de permanență din Iași au decontări aproape de nivelul spitalelor, dar fără a avea parte de aceleași cazuri dificile. Chiar ei recunosc: „Merită să faci gărzi”. Doar că două luni nu s-au decontat sumele către cele 14 centre de permanență din Iași în contract cu CAS, iar acum sumele sunt la aproximativ 37-40% din sumă. „Există două centre performante în județ”, spune dr Diana Cimpoieșu, coordonatorul UPU Iași. Oficial, în județ sunt de fapt 16 centre.

Povestea oficială sună așa: Centrele de Permanență au apărut pentru ca pacienții să se îndrepte în primul rând către acestea în cazul unor urgențe medicale simple, pentru a lăsa libere Serviciile de Ambulanță și Unitățile de Primire Urgențe să rezolve cazurile mai grave.

Publicat in Reportaje

Publicat in Slideshow HOMEPAGE

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31