Miercuri, 18 07 2018
E studentă și cadru didactic asociat în același timp, la aceeași facultate. Şefa DAS este studentă în anul II la Asistență Socială, Univ. „Al.I. Cuza” și, în același timp, e cadru didactic la anul I. Completarea studiilor este menită să o ajute la serviciu, Luminiţa Munteanu fiind absolventă de Zootehnie. În acelați timp, lucrurile în Direcția de Asistență Socială merg modest: unele centre se desfiinţează sau au beneficiari puţini.

Luminiţa Munteanu vrea să „se upgradeze”. Directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială, numele pe care îl poartă de la 1 mai Direcţia de Asistenţă Comunitară din subordinea Primăriei, are o pregătire departe de funcţia pe care o ocupă. A absolvit Facultatea de Zootehnie, aşa că Luminiţa s-a mobilizat: acum are dublă calitate la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“. Este studentă în anul al II-lea, în regim învăţământ la distanţă şi cadru didactic asociat ca îndrumător de practică pentru studenţii de anul I de la zi.

Curtea de Apel Iași a condamnat-o pe Ana Maria Surliac, cea care, în vara lui 2013, și-a ucis pruncul pe care îl născuse la domiciliu, la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. În urma sentinței definitive dată de instanța ieșeană, tânăra de 28 de ani, din localitatea Șerbotești, a fost ridicată de către polițiști pentru a fi dusă la închisoare în timp ce își aștepta ceilalți doi copii ai săi să iasă de la o școală din municipiul Vaslui.

Profitând de ultimele zile din vacanță celor mici, Jandarmeria Iași a organizat în ultima zi a lunii august o Zi a Porților Deschise.

Trei centre de plasament se închid. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), în parteneriat cu organizaţia Hope and Home for Children România (HHC), închide trei instituţii vechi şi de mari dimensiuni în care sunt ocrotiţi mai mulţi minori din judeţul Iaşi.

Dramatic: Andreea se automutilează ca să poată fugi din Centrul de Plasament. Adolescenții nu suportă regimul din Sistemul de Protecție. Anul trecut au fugit 30 de tineri, trei mai sunt căutați și-acum. Rata disparițiilor este imensă, comparativ cu situația adolescenților care cresc în familiile proprii. Recordul este al unei fete, Andreea, cu câte două-trei evadări pe lună. Reprezentanții Direcției pun fenomenul pe seama neadaptării la reguli.

În prima jumătate a acestui an, în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilui (DGASPC) Iaşi nu mai puţin de 19 copii apar ca fiind fugiţi din centrele de plasament sau de la asistenţii maternali. Trei dintre aceşti copii au fugit de la asistenţii maternali, unde se aflau în îngrijire, restul fiind cazaţi în unităţi rezidenţiale.

O angajată a Centrului de Plasament „C.A. Rosetti” este bună de plată după ce un tânăr nu mai poate vedea cu un ochi. Acesta a fost împuns de un coleg cu o furculiță, dar în loc să fie dus imediat la spital a fost pansat cu vată și hârtie igienică și ținut în centru până a doua zi.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași, dar și două angajate, care erau de serviciu la momentul producerii incidentului, au fost obligate de instanță, în 2013, să plătească în solidar tânărului 10.000 de lei daune morale. Pentru că educatoarea Nicoleta Toma nu ar fi achitat integral partea ei de despăgubire a fost dată în judecată. DGASPC a cerut Judecătoriei Iași să o oblige pe angajata centrului „C.A. Rosetti” la plata sumei de 2.771 de lei daune morale, indice de inflație și cheltuieli de executare plătite de instituție familiei tânărului.

Două fetiţe născute în maternităţile din Iaşi au fost abandonate de mămici în spitale. Cei doi bebeluşi provin din mediul urban şi au fost declaraţi abandonaţi după ce echipele medicale au sesizat că mamele lor au dispărut.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top