Luni, 21 01 2019
Întrebată cum poate exista, încă din 2016, o construcție terminată fără autorizație, Poliția Locală răspunde ca la Radio Erevan: „S-a eliberat acum autorizație”. Primarul își subjugă instituțiile într-o aventură periculoasă: casa unchiului său este construită ilegal, iar Poliția Locală trebuia să dea o amendă și să trimită dosarul de demolare în instanță. Nu cazul în sine e grav, ci maniera în care Chirica și Zanfirescu acoperă o fraudă, denaturând grav realitatea. Practic, în timp ce mii de ieșeni suportă rigorile legii, în cazul familiei lui Mihai Chirica aceste legi se suspendă. Citiți continuarea unui caz revoltător.

Din două una. Ori șefii Iașului și ai Poliției Locale încearcă să măsluiască dosarul prin care Vasile Chirica, unchiul primarului, a modernizat o magazie mizeră, ori Primăria a vândut pe un preț de nimic, de nici 5.000 de euro, o casă a cărei valoare de piață este de 150.000 de euro. O a treia variantă nu există.

Planul cumpărării Hotelului Traian de către Primărie s-a născut în laboratoarele BZI. Lui Mihai Chirica nu-i trecuse ideea prin cap. Amănuntele sunt interesante, le voi dezvălui zilele următoare.

Simplul fapt că primarul insistă şi încearcă să-şi facă majoritatea necesară în Consiliul Local pentru a prelua acest hotel arată că hidra Chirica-Asimionesei este toxică pentru oraş.

Suma este uriașă, depășind tot ce se dăduse până atunci în cursul unui an. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu acești bani în 2017, dar sunt acuzații de cheltuieli umflate. Nici măcar datoriile nu s-au plătit, rămânând până în prezent. În 2017, REPORTER dezvăluia că Prunea avea contract de 140.000 de euro, cel mai mare din Liga I. După această orgie bugetară, Chirica s-a speriat și a oprit finanțarea. El este acuzat acum de ajutor de stat, cu încălcarea legislației românești și a celei a Uniunii Europene. Primarul se apără cu raportul  favorabil al Curții de Conturi, dar în alte orașe speța a fost de competența DNA. Iată demonstrația unei acuzații uluitoare, făcută după doi ani. În cazuri similare, cluburi mari ca Barcelona și Real Madrid au fost obligate să dea banii înapoi.

În 2017, primarul Mihai Chirica a dat de la bugetul local, prin intermediul Fundației Sportului Ieșean, suma de 9.237.280 lei, clubului de fotbal CSM Politehnica Iași. Prin acordarea acestei sume, edilul a acordat un ajutor de stat ilegal pentru echipa de fotbal, potrivit legislației române, dar și legislației Comisiei Europene.

Mihai Chirica inventează legi pentru familia sa: și-a autorizat unchiul la doi ani după ce-a terminat casa. Nu-i nicio diferență față de blocurile lui Plugaru, care erau autorizate tot de Primăria lui Chirica după ce erau gata construite. Zeci de ieșeni suportă rigorile legii în construcții, sunt amendați de Poliția Locală și trimiși în judecată. Pentru primar există legi separate. Acest fals reprezintă abuz în serviciu.

Autodenunț. Astfel ar putea fi caracterizată ultima mutare a lui Vasile Chirica și a nepotului său, Mihai Chirica, primarul Iașului.

Pe lista din decembrie cu autorizațiile de construire emise de Primărie figurează și „consolidare, amenajare pod și schimbare de destinație din magazie în locuință” a unui imobil deținut de Maria și Vasile Chirica.

Referitor la declarațiile domnului Chirica de astăzi, care a mers până într-acolo încât să folosească în legătură cu mine termeni precum „antisemit“, „deșeu“, „sămânță a extremismului european“, ba chiar să mă compare cu persoana... mareșalului Antonescu:
Alexandru Muraru: Am luat decizia împreună cu colegii noștri din PNL de a transmite o scrisoare în limba engleză către peste 35 asociații evreiești din Europa și din America de Nord pentru a prezenta acțiunea barbară de demolare a Porții Monumentale de la intrarea în Cimitirul Evreiesc
Iașul a pierdut 12 milioane de euro de la Ministerul Mediului, motivul fiind uluitor: copiile nu erau conforme cu originalul! De la Primărie trebuie să cadă un cap. Cu acești bani se puteau lua zeci de autobuze electrice sau hibride, în timp ce ieșenii stau acum zeci de minute în stații. Brașovul, cu primar liberal, cu dosare penale, a făcut un proiect „beton”, primind bani pentru 32 de autobuze electrice și 20 de autobuze hibrid. Iașul mizează doar pe 60 milioane de euro de la UE, care fusesera oricum rezervați orașului. Chirica o ține numai în petreceri, făcând-o pe lăutarul prin Fratelli.

Aproape 24 milioane de euro, fonduri nerambursabile, va primi municipiul Brașov pentru achiziția a 32 de autobuze electrice și 20 de autobuze hibrid. La sfârșitul anului trecut, primarul George Scripcaru a semnat contractul de finanțare cu Agentia Fondului de Mediu. Bucureștiul a prins o sumă de trei ori mai mare, 74 milioane de euro.

Pagina 1 din 56

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top