Sambata, 23 03 2019
În dosarul Colectiv, Judecătoria Sectorului 4 a decis că statul român nu va plăti despăgubiri, respingând solicitarea avocaților victimelor ca Ministerul de Finanțe și Ministerul Sănătății să fie introduse ca parte în proces.

 

Magistrații au respins solicitarea depusă de avocații unei părți dintre victimele sau rudele celor care și-au pierdut viața în incendiul din Clubul Colectiv. Aceștia ar fi vrut ca Ministerul de Finanțe și Ministerul Sănătății să fie introduse ca părți responsabile, ceea ce ar fi însemnat că, dacă se va ajunge la o decizie de condamnare, cele două instituții publice ar fi participat la plata despăgubirilor acordate.

 


Agenţia Naţională de Transplant a anunţat joi că se poate efectua transplantul de plămâni la Spitalul „Sf. Maria” şi că în urma verificărilor demarate ieri nu s-au găsit nereguli.

 

Ministerul Sănătății a trimis, miercuri, o echipă de evaluare la Spitalul „Sf Maria” din Capitală pentru a afla dacă unitatea medicală poate asigura sau nu intervenţiile chirurgicale de transplant de plămâni. Decizia vine în contextul în care pacienţii români nu mai au acces la clinica din Viena, care prelua cazurile de la noi din ţară. Ministrul Sănătăţii a afirmat, după sedinţa de Guvern de ieri, că a dispus efectuarea unei evaluări efectuată de Agenţie Naţională de Transplant în cadrul Spitalului Sf. Maria privind capacitatea unităţii de a efectua transplant de plămâni. „Nu este vorba de un control la Spitalul Sf. Maria, ci de o evaluare", a precizat acesta.

 


După Spitalul Clinic de Urgență „Prof.dr. Nicolae Oblu” și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași a primit în cadrul unui proiect guvernamental echipamente de tehnică medicală.

 


Astăzi, 9 decembrie 2016, a fost încheiat un protocol de colaborare între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei în sistemul sanitar şi a violenţei împotriva personalului medical.

 


Instanţele româneşti au avut, în ultimii ani, câteva solicitări de aprobare a eutanasiei. Majoritatea au fost din partea unor persoane cu probleme psihice. Răzvan suferă de o boală îngrozitoare şi nu doreşte să devină o povară pentru cunoscuţi şi fiica lui. Într-o zi nu s-a putut ridica timp de 4 ore de pe jos. A cerut oficial să i se curme viaţa, dar încă nu a primit răspuns. Şansele sale sunt nule: au fost deja câteva persoane care s-au adresat judecătorilor şi nu li s-au acceptat acest gen de cereri. Este şi situaţia altui ieşean, Maricel Postolache. Despre această opţiune, REPORTER DE IAŞI prezintă punctele de vedere ale judecătorilor, psihologilor, societăţii civile şi preoţilor.

 

Caz cutremurător: un ieşean a cerut Ministerului Sănătăţii să fie eutanasiat. Bărbatul suferă de câţiva ani de o boală cruntă: acromegalie. Boala îi degradează zilnic starea de sănătate, ajungând la o limită insuportabilă de durere. „Nu vreau nimănui să-i fie milă de mine. Nu vreau să aştept moartea, pentru ca, mai apoi, prietenii să spună uşuraţi că bine că s-a dus”, spune ieşeanul. El îşi doreşte o moarte decentă şi să nu fie judecat de societate.

 


Consilierii locali au aprobat în această seară, transferul suprafeței de 12 hectare de teren, din zona Moara de Vânt, în proprietatea Ministerului Sănătății. Aici va fi construit Spitalul Regional de Urgență (SRU).

 

Deși pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu a fost un singur punct, respectiv transferul suprafeței de teren pe care va fi construit SRU, dezbaterile au durat mai bine de o oră. Majoritatea consilierilor au ținut să-și afirme sprijinul pentru acest proiect.

 


Ministerul Sănătății a publicat clasificarea finală a candidaților care au susținut concursul de Rezidențiat în sesiunea 20 noiembrie 2016.

 


Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) şi-a dat acceptul de principiu pentru construirea unei clădiri în raza Aeroportului Iaşi a Spitalului Regional de Urgenţă (SRU).

 

Proiectul SRU în valoare de 200 de milioane de euro va asigura peste 3.000 de locuri de muncă. Potrivit propunerii Primăriei Iaşi, spitalul ar putea fi ridicat pe cele 21 de hectare ale municipalităţii din zona Moara de Vânt. O decizie finală ar urma însă să fie luată în această săptămână de Comisia tehnică a Ministerului Sănătăţii.

 

Pe lângă propunerea municipalității există și o altă ofertă, un amplasament din Valea Ursului, propusă de comuna Miroslava.

 

Primarul Mihai Chirica a confirmat pentru „Ziarul de Iași” că a primit avizul de principiu de la Autoritatea Aeronautică Civilă, pe care l-a trimis la Ministerul Sănătăţii. Un aviz final va fi util în momentul întocmirii documentaţiei de urbanism necesare spitalului.

 

Citește și Controversa Moara de Vânt: „Faceți Spitalul, omorâți Aeroportul”. Trei riscuri provocate de construirea Spitalului Regional

 

Citește și Primăria Iași, plângere penală împotriva PNL: „O să cerem judecarea in rem până se află cele trei persoane”


Ministerul Sănătăţii anunţă că de la începutul anului până în prezent au fost confirmate 786 cazuri de rujeolă, cu 33 de cazuri mai multe faţă de săptămâna trecută, nefiind înregistrate alte decese în afara celor trei raportate.

 

Cazuri de rujeolă s-au extins acum în 27 de judeţe: Mureş (176), Arad (132), Bistriţa (128), Cluj (90), Timiş (82), Braşov (35), Caraş Severin (35), Suceava (32), Hunedoara (18), Sălaj (8), Dolj (8), Harghita (6), Alba (5), Iaşi (5), Sibiu (3), Bucureşti (3), Bacău (3), Constanţa (3), Bihor (3), Olt (2), Dâmboviţa (2), Neamţ (2), Mehedinţi (1), Vaslui (1), Botoşani (1), Prahova (1), Giurgiu (1).

 

„Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunităţile cu acoperire vaccinală scăzută. Astfel, au fost organizate acţiuni de vaccinare cu RRO a copiilor incomplet vaccinaţi sau nevaccinaţi. Apelul Ministerului Sănătăţii către părinţi este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor. În zonele afectate, Institutul Naţional de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an. De asemenea, reamintim că există suficiente doze de vaccin pentru toţi copiii care au nevoie de imunizare", transmite Ministerul Sănătăţii.

 

(Sursa: realitatea.net)


O adevărată epidemie de rujeolă s-a dezvoltat în România, în ultimele luni. Numai în ultima săptămână au fost confirmate 23 de noi cazuri de rujeolă, anunţă Ministerul Sănătăţii. Ceea ce face ca numărul copiilor care s-au îmbolnăvit de la începutul anului să fie de 753. Trei dintre aceştia au murit.

 

Ministerul Sănătăţii spune că majoritatea cazurilor de rujeolă s-au înregistrat în comunităţi în care există un număr mare de copii nevaccinaţi.

 

De la începutul anului și până vineri au fost confirmate 753 cazuri de rujeola, cu 23 de cazuri mai multe față de săptămâna trecută, scrie în comunicatul postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

 

Epidemie de rujeolă. Numărul cazurilor pe județe

 

Cazuri de rujeolă au fost înregistrate în 22 de județe şi în Bucureşti:

Mureş: 168

Bistriţa: 128

Arad: 131

Cluj: 90

Timiş: 75

Braşov: 32

Suceava: 31

Caraş Severin: 30

Hunedoara: 17

Sălaj: 8

Alba: 5

Iaşi: 5

Bacău: 3

Constanţa: 3

Sibiu: 3

Bucureşti: 3

Dâmboviţa: 2

Neamţ: 2

Olt: 2

Bihor: 1

Dolj: 1

Giurgiu: 1

Harghita: 1

Mehedinţi: 1

Vaslui: 1

 

Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunitățile cu acoperire vaccinală scăzută, precizează Ministerul Sănătăţii. Astfel, au fost organizate acțiuni de vaccinare a copiilor incomplet vaccinați sau nevaccinați.

 

Apelul Ministerului Sănătății către părinți este de a respecta calendarul de vaccinare ROR, pentru sănătatea copiilor. În zonele afectate de epidemia de rujeolă, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an. De asemenea, Ministerul Sănătăţii anunţă că că există suficiente doze de vaccin.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Pagina 3 din 4

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top