Sambata, 20 10 2018
De curând, la Iulius Mall Iași s-a inaugurat o sală de cursuri a „Academiei de Șah Cotnari”, un loc unde cei mici și cei mari sunt inițiați în sportul minții. Noul spațiu își propune să îi încurajeze pe cât mai mulți ieșeni să accepte provocarea mutărilor tactice și să sporească gradul de performanță al jucătorilor locali.
Doar amatorii mai primesc bani la Iași, deși alte primării din țară finanțează masiv sporturile. Și-au schimbat denumirea și au contracte de amatori, cu salariul minim. Rugby-ul ar putea fi înscris în campionat la toamnă, la nivel de juniori, iar la handbal se va închega o echipă din studenți. Echipa de futsal se laudă cu 200 de spectatori pe meci. Întrebarea este de ce Mihai Chirica a mai schimbat parchetul la Polivalentă, dacă nu mai joacă nimeni acolo?

În condițiile în care trei echipe de primă ligă (handbal, baschet și rugby, toate la masculin) au fost lăsate să moară din cauza lipsei de finanțare din partea Primăriei, în prezent, la sporturi de echipă, Iașul mai este reprezentat doar de Politehnica, la fotbal, unde finanțarea este asigurată în mare parte din banii de televizare și unii sponsori, echipa de popice CFR, care se zbate într-un anonimat total, și echipa de futsal ACS Futsal Poli Iași, grupare care a fost nevoită să-și schimbe denumirea pentru a mai putea primi bani de la municipalitate.

Competiție de cultură generală între liceeni, campionat de șah, concurs de muzică, demonstrații de Capoeira și prezentare a tradițiilor din China. Acestea sunt propunerile pentru petrecerea timpului liber pregătite pentru ieșeni de ansamblul Palas, în acest sfârșit de săptămână.

În acest final de săptămână, zeci de copii care iubesc sportul minţii se vor întrece în cadrul celei de-a treia ediţii a „Cupei de Toamnă” la şah. Evenimentul va avea loc la etajul doi al Iulius Mall, de vineri până duminică inclusiv şi se adresează copiilor care sunt iscusiţi la mutări strategice pe tabla de şah.

Băiețelul-fenomen din Republica Moldova a găsit 6 greșeli de logică într-o singură poză din Abecedar. Copilul are și un mesaj video pentru ministrul Educației.

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, prin Compartimentul American Corner, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 20 din Iași, organizează sâmbătă, 20 mai 2017, începând cu ora 9.00, cea de-a patra ediție a Concursului Județean „Șah-Mat în grădiniță…!” Competiția, la care vor participa aproximativ 50 de preșcolari cu vârste cuprinse între 5-6 ani, de la 15 grădinițe, se va desfășura în Sala de lectură a bibliotecii de la sediul central (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 10, Galeriile comerciale, mezanin).

Sfârșitul de săptămână aduce la Iulius Mall Iași provocarea mișcărilor inteligente pe tabla de şah.

Duminică s-au încheiat,  la Palatul Culturii, Campionatele Mondiale Şcolare de şah. Un rezultat excepţional a obţinut Miruna Daria Lehaci, antrenată de Vasile Manole la CS Politehnica Iaşi, la categoria 13 ani, care a cucerit titlul cu un rezultat de 7,5 puncte în nouă runde.

În acest final de săptămână, 50 de copii care iubesc sportul minţii se vor întrece în cadrul primei ediţii a „Cupei Fair-play” la şah.

Evenimentul va avea loc la etajul doi al Iulius Mall, de vineri până duminică inclusiv şi se adresează fetelor şi băieţilor cu vârsta până în 12 ani. Spiritul competitiv al copiilor va fi răsplătit cu premii atractive: sume de bani, vouchere de cumpărături, cupe, medalii şi diplome.

Runda întâi este programată pentru vineri, ora 18.30. Cea de-a doua rundă de întreceri pe tabla de şah va avea loc sâmbătă, de la ora 13.00, iar de la 15.30, cea de-a treia. Duminică, înfruntările micilor şahişti vor începe la ora 12.30.

Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv „Micul Şahist” Iaşi, Iulius Mall şi Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top