Vineri, 22 03 2019
După patru luni petrecute în spatele gratiilor, profesorul bănuit de viol şi pornografie infantilă a fost eliberat din arestul Poliţiei. Curtea de Apel Suceava a decis înlocuirea arestului preventiv cu cea a controlului judiciar.

 

Potrivit deciziei instantei, profesorul Paul Lupu va trebui să respecte o serie de obligații.

 

Magistraţii l-au obligat să se prezinte în fața anchetatorilor și a instanței, ori de câte ori este chemat şi i-au interzis să depășească limita teritorială a municipiului Botoșani fără acordul procurorilor, să meargă în localuri în care se servesc băuturi alcoolice sau produse alimentare, să exercite profesia de cadru didactic și orice activitate (administrator, director, șef de sală etc.) în cadrul localurilor, în exercitarea cărora ar fi săvârșit faptele.

 

Decizia este definitivă. Profesorul Paul Lupu a fost ridicat de procurorii DIICOT pe 19 mai sub acuzaţia că ar fi abuzat sexual patru elevi.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost arestat, miercuri seară, pentru 30 de zile în dosarul Black Cube, privind spionarea comunicaţiilor şi hărţuirea familiei şi a unor apropiaţi ai procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Decizia luată de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă.

 

Dragomir ar fi avut, în 1 februarie şi 16 martie, întâlniri în Bucureşti cu suspectul D. Z., împrejurări în care cei doi au discutat atât de contextul şi necesitatea operaţiunii, scopul şi presupusele persoane care stau în spatele operaţiunii şi care sunt interesate de reuşita acesteia, cât şi de natura şi toate condiţiile concrete ale operaţiunilor investigative, informative şi intruzive, inclusiv căutarea şi obţinerea corespondenţei electronice ale ţintelor, negocierea şi stabilirea bugetului, plata operaţiunii şi comisionul de succes, precum şi modalitatea de diseminare în media internaţională a eventualului rezultat, pentru asigurarea cât mai promptă a obiectivului stabilit.

 

(Sursa: realitatea.net)


Trei tineri suspectaţi că ar fi ucis luni un bărbat în localitatea băcăuană Glodişoare au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, marţi, în baza unei decizii a instanţei Tribunalului Bacău.

 

Doi dintre tineri sunt acuzaţi de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar al treilea de complicitate la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

În urma cercetărilor, procurorul de caz a stabilit că victima, în vârstă de 27 de ani, ar fi avut o altercaţie cu agresorii în timpul spectacolului organizat de ziua comunei. Victima fusese amendată de jandarmi cu 1.000 de lei pentru că a provocat scandal, iar procurorii spun că cei trei indivizi l-ar fi urmărit pe bărbat cu un autoturism pe drumul către casă. Aproape de satul Glodişoare l-au atacat şi l-au lovit de mai multe ori, după care l-au abandonat într-o căruţă.

 

Un bărbat care trecea cu maşina prin zonă l-a găsit inconştient şi plin de sânge, anunţând cazul prin numărul de urgenţă 112. Un echipaj de salvare l-a preluat pe tânărul agresat, însă din cauza leziunilor severe victima a decedat în timpul nopţii.

 

Aceasta este a doua crimă înregistrată în satul Glodişoare, în ultima lună, după ce un adolescent în vârstă de 16 ani a ucis un tânăr de 18 ani.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Omul de afaceri, Veaceslav Platon, extrădat pe 29 august autorităţilor din Republica Moldova îşi va petrece următoarele 30 de zile în detenţie după ce joi, 1 septembrie, magistraţii instanţei Buiucani i-au adus la cunoştinţă detaliile în legătură cu mandatul de arest solicitat pe numele său de către Procuratura Anticorupţie înainte ca acesta să fi ajuns pe teritoriul Moldovei.

 

Chiar dacă accesul presei la şedinţă a fost limitat, iar jurnaliştii au fost îngrădiţi de mascaţi, de pe holurile instanţei de judecată, Veaceslav Platon a ţinut să declare că dosarul său este unul fabricat, în timp ce toţi judecătorii lucrează la comanda lui Plahotniuc.

 

„Este un nihi­lism abso­lut, nu există nicio jude­cată. Este sub con­tro­lul lui Pla­ho­t­niuc”, a comunicat acesta.

 

Apărarea consideră că procesul de extrădare a fost unul care a încălcat legislaţia din Ucraina, din moment ce o hotărâre finală trebuia să fie luată de către Curtea de Apel din Kiev. Potrivit spuselor avocaţilor, Platon a fost trimis la Chişinău cu un avion particular.

 

Totodată, unul dintre avocaţii omului de afaceri a declarat că Veaceslav Platon a scris şi o declaraţie în care precizează că starea sa de sănătate este bună şi nu se gândeşte să-şi ia viaţa. Declaraţia vine în contextul în care Platon consideră că viaţa i-ar fi în pericol în penitenciarul Nr. 13, acolo unde a fost dus după şedinţa de judecată. “Dânsul a fost avertizat de unele surse, în timp ce era escortat de oamenii legii, că i-ar putea fi înscenată suiciderea”, a detaliat avocata Ana Ursachi.

 

Anterior, autorităţile anunţau că Veaceslav Platon nu se află în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie pentru că nu sunt suficiente locuri, astfel că acesta a fost transferat în izolatorul de detenţie preventivă, penitenciarul Nr. 13

 

Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în sume deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 000 000 de lei. Procurorii au ajuns la concluzia că banii, obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite, au fost transferaţi pe conturile mai multor companii off-shore, pentru a le deghiza provenienţa ilegală, iar ulterior, o parte din ei a fost utilizată pentru stingerea unor credite în băncile din Republica Moldova.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Pagina 5 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top