fbpx
 
Google a luat o decizie fără precedent privind sistemul de hărți pe care-l gestionează, dezvăluind pozițiile tuturor bazele militare rusești. În mod normal, pe hărțile Federației Ruse astfel de obiective erau blurate, însă acum se pot observa depozitele de armament, aeroporturile militare, nave și submarine nucleare, ba chiar și bunkerul lui Vladimir Putin din Siberia.

RIA Novosti citează marți un cont de Telegram care speculează că Zelenski a fugit din Kiev și s-ar putea afla fie într-un buncăr din Liov, fie în România, la Brașov.


Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din judeţul Vrancea, fost găsit mort într-un buncăr pentru cereale adânc de patru metri. Omul se afla la serviciu în momentul în care şi-a pierdut viaţa. Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz. 

Cercetătoarea americană Suzanne Eaton a fost găsită moartă într-un fost buncăr nazist din insula Creta, iar autoritățile din Grecia au informat că tratează cazul ca fiind o crimă, întrucât cauza decesului este, cel mai probabil, asfixierea, au informat surse din Poliție, citate de CNN și BBC.

Poliţia italiană a desfăşurat raiduri majore împotriva organizaţiilor mafiote ‘Ndrangheta şi Cosa Nostra. ‘Ndrangheta este cea mai puternică organizaţie de tip mafiot din Italia, activă în aproximativ 30 de ţări.

 

Aproximativ 116 presupuşi mafioţi ai organizaţiei ‘Ndrangheta au fost arestaţi marţi, a declarat poliţia italiană, în cadrul celei mai ample operaţiuni coordonate ce a avut loc împotriva celei mai puternice organizaţii mafiote din Italia.

 


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30