fbpx
 
Colegiul Naţional a ocupat în acest an locul doi pe ţară după numărul decariştilor de la Bacalaureat - 5, fiind întrecut doar de Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti – 9. În judeţul Iaşi este o competiţie strânsă între Naţional şi „Racoviţă”, atât ca număr de zecişti şi medii între 9 şi 10, cât şi ca nivel al mediei minime. În schimb, la Bacalaureat, după sesiunea abia încheiată, Naţionalul e câştigător detaşat, cel puţin anul acesta.

Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul sunt două dintre cele mai tari examene ale vieţii de şcolar din România. În fiecare vară, după aceste teste, jurnaliştii fac un top al liceelor, de regulă în funcţie de media de admitere într-a IX-a sau de numărul zeciştilor de la Bac. Totuşi, poate la fel de important, este un top al prestaţiei elevilor din licee. De exemplu, media finală la Evaluare a celor ce au studiat în clasele V-VIII la licee, cu accent pe mediile mici. Similar, care au fost cele mai mici note la Bacalaureat în aşa numite „licee bune”. Adică, până la urmă, ce contează mai mult, numărul decariştilor sau numărul celor care au promovat examenele cu media peste 5 la Evaluare şi 6 la Bacalaureat?