fbpx
 
Un cuplu din Iași a fost condamnat definitiv de către Curtea de Apel Iaşi după ce şi-a înfometat şi maltratat copiii minori. Ioan Cucoş a fost condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, în timp ce concubina sa, Lăcrămioara Cucoş, a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare, scrie „Ziarul de Iași”.

 

Ion Cucoş şi Lăcrămioara Părpăuţă au locuit până la începutul acestui an, alături de trei fete minore - cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani, într-o casă dărăpănată din localitatea ieşeană Cosiţeni. Cei doi erau consumatori cronici de băuturi alcoolice iar, deseori, în casa lor, la orgiile bahice mai participa şi Petru Azoiţei, un bărbat de 31 de ani ce în sat era cunoscut cu porecla de „Iuda“.

 

Frecvent, Petronela Părpăuţă şi Ioan Cucoş îşi loveau copiii, cea mai asuprită fiind fata cea mare, o minoră de 15 ani care provenea dintr-o altă relaţie a femeii. Aceasta era lovită peste faţă şi înjurată de adulţi şi trimisă deseori în sat pentru a face rost de ţigări şi băutură.

 

Procurorii spun că, în această familie, copiii primeau hrană doar cât să nu moară de foame, singurul care avea dreptul să mănânce carne fiind Ioan Cucoş. Pe lângă viaţa cruntă de acasă, minorele era împiedicate să meargă la şcoală, iar când ajungeau, totuşi, la cursuri, mergeau cu temele nefăcute întrucât acasă  nu erau lăsate să înveţe. Ioan Cucoş şi-ar fi agresat şi sexual cele două fiice minore pe care le avea cu Părpăuță. Una dintre acestea a fost victima unui abuz sexual produs şi de partenerul de pahar al celor doi părinți denaturaţi, care a încercat să o violeze.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Zilele trecute, una dintre terasele de fițe ale Bucureștiului a fost scena unei întâlniri desprinse parcă din filmele cu mafioţi. Reprezentanții unora dintre cele mai temute familii din România s-au așezat la masă pentru a avea o discuție.

 

Venit tocmai de la Iași, Costel Corduneanu, celei mai temute grupări interlope din Moldova, alături de câțiva locotenenți de-ai săi, s-a așezat la masă lângă Valise Pascu, zis Calu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale Bucureștiului subteran. Cei doi sunt, se pare, în relații foarte bune, întâlnirea fiind una amicală, discutând despre lucrurile pe care le-au mai făcut în ultima vreme, relatează SpyNews.

 

În primăvara acestui an, după aproape şase ani de judecată Costel Corduneanu, fraţii săi Marian, Adrian, Bogdan, Vasile şi sora lui, Petronela, au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru înşelăciune, şantaj sau trafic de persoane.

 

Foto: captură SpyNews

Costel Corduneanu a fost condamnat de Tribunalul Maramureş la 8 ani de închisoare pentru trafic de persoane, trafic de minori, lipsire de libertate în mod ilegal, spălare de bani, şataj, infracţiuni informatice. Instanţa a decis să-l achite pe liderul clanului interlop Corduneanu pentru iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat pe motiv că fapta nu există.

 

Tot la opt ani de închisoare a fost condamnat şi fratele mai mic al lui Costel Corduneanu, Marian Simon. Acesta a fost găsit vinovat de trafic de persoane şi trafic de minori. Vasile Călin, fost Corduneanu, a primit 10 ani de închisoare pentru complicitate la înşelăciune. De asemenea, Adrian şi Bogdan Corduneanu au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi complicitate la înşelăciune. Bogdan Corduneanu a fost găsit vinovat şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

 

Petronela Tiugă, fostă Corduneanu, a primit cinci ani de închisoare pentru spălare de bani, şataj, tâlhărie şi complicitate la înşelăciune. Interlopii ieşeni au fost achitaţi pentru iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat.

 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi au trimis în judecată, în 5 iulie 2010, 27 de membri ai clanului Corduneanu, inclusiv pe liderul grupării, Costel Corduneanu, pentru şantaj, înşelăciune, trafic de persoane sau spălare de bani.

Dosarul a fost judecat de Tribunalul Maramureş, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în iunie 2010, mutarea acestui proces de la Tribunalul Iaşi.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Traficantul de cocaină Dan Chioru ordonase un atac de tip mafiot împotriva procurorului DIICOT care l-a trimis în judecată. Acesta a luat legătură cu un interlop periculos, căruia i-a cerut să-l schilodească pe omul legii, scrie cancan.ro.

 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, traficantul de cocaină Dan Sandu Simion, cunoscut ca Dan Chioru, a vrut să-i dea o lecţie procurorului de caz şi a contactat o persoană care urmă să-l bată cu bestialitate. În felul acesta, Dan Chioru, care atunci când a comandat atacul se află în arestul Poliţiei Capitalei, s-ar fi considerat răzbunat.

 

„Faptul că inculpatul Dan Sandu Simion este o persoană violentă care ar fi capabilă să se preteze la acte de violenţă în scopul răzbunării, rezultă şi din procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliţie (vol. 3, fila 407) din care reiese că inculpatul ar fi luat legătura cu o persoană din lumea interlopă pentru ca aceasta să exercite violenţe fizice asupra procurorului de caz”, se arată în rechizitoriu.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Aproximativ 370 de kilograme de cocaină au fost descoperite la o fabrică de Coca-Cola din sudul Franței, potrivit unui ziar local, preluat de Agerpres.

 

Publicația Var-Martin, citând Serviciul de urmărire penală din Marsilia, a spus că impresionanta cantitate de substanțe ilegale are o valoare pe piată de aproximativ 50 de milioane de euro

 

Descoperirea a fost făcută vineri, într-un container livrat de la un furnizor de sucuri de portocale din Costa Rica la o locație a Coca-Cola din Signes, la nord de Toulon.

 

Șeful fabricii, Jean-Denis Malgras, spune că descoperirea drogurilor este o "surpriză extrem de neplăcută".

 

În urma investigațiilor, s-a descoperit că angajații Coca-Cola nu au fost implicați cu bună știință în livrarea drogurilor.

 

(Sursa: b1.ro)


Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care elevii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională vor primi stimulente financiare de 1.000 de lei, iar elevii care au obţinut media 10 la bacalaureat vor primi 3.000 de lei, scrie News.ro.

 

Absolvenţii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională şi la examenul de bacalaureat vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere faţă de performanţele realizate, informează Guvernul.

 

Potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern, stimulentele sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a, respectiv de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat 2016.

 

Susţinerea tinerilor capabili de performanţe şcolare înalte reprezintă o parte integrantă a politicilor educaţionale promovate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

 

În anul 2016, un număr de 86 de absolvenţi de clasa a XII-a au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, iar 253 de absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională.

 

(Sursa: digi24.ro)


Chemat la discuţii de ministrul Sănătăţii, după ce 17 medici ai SMURD - UPU au anunţat că demisionează, managerul interimar al Spitalului de Urgenţă Bucureşti, Sorin Păun, a demisionat. Înainte ca acesta să ajungă la minister, Vlad Voiculescu discutase timp de 4 ore cu medicii care îl acuză pe manager de comportament abuziv.

 

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: „În această seară, doctorul Sorin Păun, managerul interimar al Spitalului Floreasca, mi-a înaintat demisia din funcţia de conducere a unitatii sanitare. În cel mai scurt timp va fi numit un nou manager interimar care să asigure buna funcţionare a acestui spital până la organizarea concursului de ocupare a funcţiei, cel târziu în luna octombrie.

 

Dincolo de problemele de comunicare dintre doctorul Sorin Păun şi parte a personalului din spital, nimeni nu mi-a adus la cunoştinţă elemente care să pună la îndoiala onestitatea sa şi calităţile recunoscute de medic chirurg.

 

Ministerul Sănătăţii va acorda în continuare tot sprijinul Spitalului Floreasca pentru remedierea rapidă a situaţiei.”

 

Cu câteva zeci de minute înainte să fie anunţată demisia managerului, de la discuţiile cu ministrul Dan Voiculescu ieşiseră o delegaţie a demisionarilor şi doctorul Bogdan Opriţă, şeful UPU Floreasca şi coordonator al SMURD Bucureşti. Acesta din urmă a declarat că l-a informat pe ministrul Sănătăţii că 90% din personalul UPU intenţionează să demisioneze, situaţie în care activitatea se va opri în cea mai mare Unitate de Primiri Urgenţe din Bucureşti, în care ajung zilnic, în medie, între 380 şi 420 de pacienţi şi care asigură personalul pentru două unităţi de terapie intensivă, elicopter şi avionul SMURD.

 

(Sursa: digi24.ro)


Biroul Permanent Naţional al PNL l-a desemnat pe vicepreşedintele Dan Motreanu în funcţia de coordonator al filialei judeţene ieşene, rămasă fără conducător după demisia preşedintelui Marius Bodea.

 

„Pe Moldova există doi coordonatori, deputatul sucevean Ioan Bălan şi Motreanu. Până acum, coordonator pe Iaşi era Bălan. A fost înlocuit cu Motreanu. Nu s-a pus acum problema numirii unui preşedinte al filialei”, au precizat reprezentanţi ai partidului citați de „Ziarul de Iași”.

 

Conform acestora, Motreanu va avea ca principală sarcină găsirea în următoarele două săptămâni a unui membru al PNL care să preia funcţia de preşedinte unic al filialei judeţene, să coordoneze constituirea echipei de conducere a filialei şi a propunerilor de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare din decembrie.

 

Preşedintele demisionar al PNL Iaşi, Marius Bodea, a precizat că nu va reveni asupra demisiei, preferând să se concentreze pe zona administrativă.

 

Anul trecut, Dan Motreanu, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de spălare de bani într-un dosar privind o mită pentru finanţarea campaniei electorale din anul 2008.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Oameni cu afaceri de milioane de euro își plasează soțiile la Primărie. În zeci de alte cazuri, primul angajat a fost unul din soți, după care l-a tras după el și pe partener. Drăgan – Smart Production, Boca – imobiliare, Laicu – DRDP și Postolache – Conest au soțiile angajate în Primărie.

 

Dacă angajările pe pile sunt o practică banală în toate instituțiile publice din România, la Primăria Iași se observă un fenomen mai rar întâlnit: oameni de afaceri cu venituri de zeci sau sute de mii de euro anual își plasează soțiile în posturi călduțe, dar remunerate modest, la Palatul Roznovanu.

 

Drăgan: „Nici n-am știut”

Ultimul caz descoperit este al lui Cătălin Drăgan, patronul fostului club Office, și care în trecut a avut mai multe relații comerciale cu Primăria. Soția, Cristina Drăgan, este angajată ca inspector în administrația locală din 2014. În declarația de avere, soția omului de afaceri declară două apartamente, un BMW și acțiuni deținute la firmele soțului: Cadra One, Cadrax Two și Smart Production.
În 2010, soțul, Cătălin Drăgan, a căpătat o reputație nedorită după ce a câștigat o licitație pentru 50 de copertine în stațiile RATP și 50 de city-light-uri cu harta Iașului, licitația fiind îndelung contestată. Firma lui Drăgan prezentase o mostră în mărime naturală, în valoare de câteva mii de euro, în timp ce celelalte firme reclamau că niciun ofertant serios nu poate cheltui atât pentru o licitație pe care nu știe dacă o va câștiga. Valoarea contractului a fost de 820.000 de lei (fără TVA).
Cu un an înainte, câștigase un alt contract, în valoare de 950.000 de lei, pentru montarea a șapte hale metalice la fostul hipodrom de la CUG. Cătălin Drăgan a spus că n-a intervenit pentru angajarea soției: „Ea s-a ocupat, a dat concurs, n-am pus nicio pila, ea și-a dorit. Știți câte probleme am avut în contractele cu Primăria, ce greu mi-am încasat banii? Cu primarul Mihai Chirica sunt doar la nivel de cunoștințe, nu ne vizităm, nu ne sunăm”.

 

Florin Boca, trecut un pic pe la munca de jos în campania electorală, și-a făcut soția chiar șefă de Serviciu la Spațiile Comerciale

Laicu, la fel: „N-am știut”

De ceva timp s-a angajat la Primărie și soția lui Ovidiu Laicu, directorul regional de la Drumuri și Poduri. Luminița Laicu este inspector principal la Direcția Economică, având un salariu net de 2.000 de lei. Soțul a câștigat în schimb, în 2015, peste 140.000 de lei. Ovidiu Laicu spune că nici el n-a pus vreo pilă: „N-am nicio legătură cu angajarea ei, nici nu știam că s-a înscris la concurs. A lucrat în sectorul privat și nu i-a plăcut. Mie nu-mi convine că lucrează la Primărie, că are salariu mic, dar dacă-i place...”.

 

Soția lui Boca a ajuns chiar șefă

Devenit unul dintre cei mai influenți membri ai PSD Iași, unul din principalii sponsori, milionarul Florin Boca și-a adus soția în Primărie, mai exact la DAPPP. Inițial angajată ca inspector, Monica Boca a avansat în 2015, devenind șef Serviciu Administrator Spații Comerciale, salariul fiind de 3.000 de lei/lună.

 

Cătălin Drăgan a făcut întâi afaceri cu Primăria, a văzut că e sigur, apoi și-a angajat și soția aici

Soțul ajunge șef și își aduce și soția

În Primărie sunt multe cupluri, soții lucrând la câteva birouri distanță. Actualul șef de la Resurse Umane, Emanuel Smântână, are soția, Bild Yvonne Cecilie, în siguranță, la șefia Registrului Agricol. Un pesedist de vază, Ionică Ciobanu, fosta spaimă a investitorilor imobiliari când era la conducerea Serviciului Control Urbanism, are la rândul lui soția angajată în primărie. Nana Ciobanu ocupă funcția de șef birou. După retrogradare, Ionică Ciobanu se ocupă de activitatea de la Serviciului Asociații Proprietari.
Lista continuă cu Daniela Cuzuc, inspector DEFPL, căsătorită cu Florin Cuzuc, angajat la Poliția Locală. Alte cupluri: Dănuț Gheorghiță, inspector, și Antoneta Gheorghiță, inspector Protecția Muncii; Cristina Huțanu, șef Birou Mici Întreprinzători, și Dragoș Huțanu, Șef Birou Protecție Civilă. În ceea ce privește Serviciul Informatizare, biroul este împărțit de soții Constantin și Violeta Ignat, ambii fiind inspectori.

 

Cristian Tudușciuc, șef de Achiziții la Servicii Publice, căsătorit cu Ana, consilier la Direcția Economică

Cuplu pe axa Conest-Primărie

Un alt cuplu cu conexiuni în mediul de afaceri este format de Alina și Sorin Postolache. Alina Postolache este inspector la DEFPL, în timp ce soțul, angajat la Conest SA, are un salariu anual de 73.000 de lei.

 

Citește și Directorul de la Cadastru face afaceri cu statul în numele bunicii

 

Soțul, șef de Achiziții, soția - consilier

Legătura cu Palatul Roznovanu este făcută și de soții Ana Cristina și Cristian Tudușciuc. Ana Cristina este angjată la DEFPL ca simplu consilier, iar soțul este șef de achiziții la Servicii Publice SA.
Lista continuă cu Daniel Vasiliu, inspector în Primărie, cu soția Loredana, angajată la Direcția de Asistență Comunitară (DAC) ; Radu Achiței, polițist local, cu soția Anca Băjenaru, inspector de stare civilă; Mihai Apetrei de la Poliția Locală, cu soția Mihaela Matianu, asistent medical la DAC.


Pagina 217 din 217

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31