Alexandru Cumpănaşu, candidat indepedent la alegerile prezidenţiale, şi-a făcut miercuri publică declaraţia de avere, din care reiese că a avut un venit anual de 1.132.933 de lei. Totodată, el deţine pe numele său şase imobile, iar soţia are şi ea pe numele ei un apartament.

Rovana Plumb, propunerea României pentru funcția de comisar european, are probleme cu declarația de avere. Una apare în cea din România, şi alta, în cea de la Bruxelles.

După patru ani de la înființare, Muzeul Municipal nu e acredidat de Ministerul Culturii și nu are nici aviz de înființare. Motivul, foarte simplu: nu are patrimoniu. În patru ani nu s-a încropit niciun concept, doar se cheltuie cu utilitățile și cu salariile. Muzeul consumă și nu avansează nici cu-n pas. De un an jumate, diretoarea-pensionară Aurica Ichim n-are nicio idee de ce vrea să facă, doar își ia salariul de 4.500 de lei. „Eu n-am bani, trebuie să mă duc la domnul primar ca să cumpăr ceva”, spune ea cum merg lucrurile. Sunt 9 posturi ocupate din 17: bani luați degeaba. Încă o formă fără fond, dar care propagandistic este prezentată ca o mare realizare.

Legea muzeelor prevede expres că orice spațiu muzeal trebuie acreditat de Ministerul Culturii, după îndeplinirea unor criterii specifice. La Iași, Primăria a cheltuit 20 de milioane de lei, a angajat 9 oameni și a botezat de una singură drept „muzeu” o clădire de patrimoniu renovată.

Politicianul este un critic acid al derapajelor și vilelor dosite de Mihai Chirica pe diverse persoane. Dar el însuși locuiește de ani buni într-o vilă construită de ANL, în Moara de Vânt, contractată pe numele surorii sale, ce nu a apărut în niciuna dintre declarațiile de avere din ultimii 10 ani. În realitate, sora locuiește într-un apartament de pe Independenței. „De fapt, eu achit totul la casa asta. N-o trec pe numele meu pentru că încă plătesc rate, nu este achitată integral”, spune politicianul. Proprietatea are 150 mp și costă 2.000 de lei lunar, creditul fiind pe 34 de ani.

Deputatul Marius Bodea nu deține nicio proprietate imobiliară, conform declarațiilor sale de avere din ultimii ani. Totuși, deși actele spun altceva, locuiește într-o casă de câteva zeci de mii de euro din Moara de Vânt. Proprietatea este deținută în acte de sora sa.

Deşi câştigă destul de bine de la ECOPIAŢA SA, unde este director general, şi e trecut de 50 de ani, fostul arbitru de fotbal Cristinel-Valerică Stărică şi-a mai luat un job – de vicepreşedinte la ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV MUNICIPAL POLITEHNICA IAŞI. El se crede foarte isteţ şi a scris în declaraţiile de avere şi de interese „Asociaţia C.S.M.P Iaşi”, crezând că nu se prinde nimeni că e vorba de echipa de fotbal, scrie supervizor.ro.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei „diferențe nejustificate" în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare, județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017.

Președintele Klaus Iohannis și-a publicat noua declarație de avere. Salariul preşedintelui a scăzut, în timp ce al soţiei a crescut. Și încasările din chirii ale celor doi sunt mai mari, potrivit declaraţiei de avere, consultată de Economica.net.

Mihai Chirica şi-a actualizat vineri declaraţia de avere, depusă cu două zile înainte, ca răspuns la dezvăluirile REPORTER DE IAȘI privind vila de 250.000 de euro cumpărată fiului de 11 luni. În noua declarație apare o „completare în afara obligaţiei“ care vizează includerea unei vile din Tudor Neculai unde are domiciliul şi are drept de uzufruct viager, dar nu locuieşte efectiv acolo, casa fiind pe numele fiicelor sale din cea de-a doua căsătorie.

Pagina 1 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top