Sambata, 23 06 2018
Designerul Hervé Leger a murit la vârsta de 60 de ani. El a debutat în lumea modei ca hairstylist, însă încântat de atmosferă a luat decizia să devină designer.

 

Apropiere neobişnuită patron-angajat: şeful i-a dat bicicleta lui, iar vara se lucrează doar şase ore. Petru Neacşu şi-a găsit menirea şi viitorul: lucrează în Spania pentru gigantul american. Realizează grafica pentru unele dintre cele mai cunoscute jocuri din lume: Maleficent, Frozen şi Star Wars.

 

În urmă cu 20 de ani, petrecea ore întregi în faţa calculatorului jucând jocurile la modă în acele vremuri. Desena mai tot timpul roboţi şi maşini, până când un prieten i-a explicat că au apărut programe speciale de grafică. A început să lucreze în Photoshop şi 3D Max şi a căpătat o experienţă consistentă în grafică şi design. A urmat Facultatea de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu”, după care a lucrat, o perioadă lungă, ca freelancer, iar lucrările lui au fost observate de marile companii. De doi ani lucrează în Spania pentru un mare studio ce are contract de exclusivitate cu celebra companie Walt Disney. Povestea lui Petru Neacşu este una de succes, ieşeanul ajungând să realizeze grafica celor mai cunoscute jocuri din lume.

 

A lucrat în secret pentru lansarea Dacia Logan

După terminarea facultăţii, Petru s-a axat doar pe activitatea de freelancer. La început avea contracte modeste, pentru ca, mai apoi, lovitura să o dea cu compania Grapefruit ce trebuia să promoveze lansarea autoturismului Dacia Logan. „Eu aveam pasiunea pentru jocuri de mic. În clasa a opta a venit Gabi Pogor (desigenr Grapefruit n.r.) şi m-a văzut că desenam. Atunci, a devenit un soi de mentor pentru mine. Mi-a arătat programele de grafică şi am început să lucrez. După ce am terminat facultatea, făceam design de mobilă, dar se plătea foarte prost. Primul mare contract l-am avut cu Grapefruit Design. Asta se întâmpla în 2004. Eu am făcut multe materiale promoţionale, postere, un configurator 3D pentru un prototip de maşină, Logan, care se afla în Franţa. Eu am lucrat din Iaşi. Era greu să aduci maşina să o pui într-un studio foto. De fapt, înlocuiam fotografia. A fost un contract mare din care am câştigat peste 3.000 de euro”, a povestit Petru. Portofoliul lui din acea vreme este completat de nume ca Antibiotice, Audi, L’Oreal, Pampers sau Fly Emirates.

 

 Neacşu şi logodnica duc o viaţă tihnită în Sevilla

Renunţă la publicitate pentru jocuri

După câţiva ani de promovare a diverse produse, Petru a fost cuprins de o saturaţie: nu mai suporta să lucreze în domeniul publicităţii. Momentul a venit cum nu se poate mai potrivit. În Iaşi funcţiona Mobility Games, o companie ce colabora cu firme de profil din Spania. „Eu nu mai aveam ce să mai fac în ţară în acel moment. Clienţii deveneau obositori, plus că era o groază de minciună în publicitate. Lucram în spatele unor sloganuri pompoase şi nu mă simţeam confortabil. Deja lucrasem pentru tot ce se ştia mai mare în ţară. Am trecut pe jocuri, am vrut să-mi dau un refresh. Fiind gamer toată viaţa, nu aveam experienţa din spate. Mobility Games era o ramură din Spania a Genera Games. Ca 3D-ist m-am implicat în proiecte legate de fotbal, Powerpuff Girls. Erau jocuri pentru telefoanele mobile. Cel mai important joc care s-a făcut la Iaşi este Frozen Free Fall. Tot de aici s-a lucrat la Cars, Hulk, The First Avengers sau Spiderman”, mai spune Petru Neacşu.

 

În aceste birouri, Neacşu are în coordonare o echipă

Recrutat pentru gigant

La scurt timp de la experienţa jocurilor din compania ieşeană, Petru a fost contractat de Genera Games, un studio ce lucra exclusiv pentru americanii de la Walt Disney. Aici, Petru a făcut grafica pentru jocuri ce au ajuns să aibă peste 100 de milioane de utilizatori. „În 2014, am fost trimis în Spania, în Sevilla, să-i ajut cu grafica pentru jocul Maleficent. Mi-au propus să rămân pentru că aveam expertiză şi know-how. Suntem în jur de 170 de angajaţi, din care doar trei români. Aici sunt Senior Lead Artist şi am o echipă, dar eu mă ocup de mai multe proiecte. Acum am grijă de proiectele Maleficent, Frozen şi Star Wars. Pentru Star Wars deja lucrez la ceva inedit care va apărea pe piaţă într-un an”, explică tânărul artist.

 

Totul pentru confort: aşa arăta sala de recreere de la firma ieşeanului

Nu mai vrea în România

Întrebat dacă mai are de gând să se întoarcă în România, răspunsul lui Petru este negativ. Acum este logodit cu o filipineză şi încearcă să se stabilească în Spania pe perioadă nedeterminată. Petru a precizat că spaniolii sunt foarte prietenoşi şi a rămas surprins când patronul studioului din Spania i-a oferit bicicleta personală. „Patronul de aici, Jose Catalan, este implicat şi în fotbal, fiind în conducerea clubului Betis. Este un om universal de afaceri. M-a ajutat personal. Mi-a dat bicicleta lui, m-a ajutat să-mi găsesc un apartament. Românii sunt foarte bine văzuţi aici. Am fost contactat şi de alte firme, dar sunt focusat pe Walt Disney. Nu m-aş întoarec în România din raţiuni politico-sociale. În Spania, respectul faţă de angajat chiar există, nu este o sacrificare pe altarul corporaţiei. Timpul liber este respectat, lucrăm opt ore pe zi, iar vara şase”, a încheiat Petru.

 

Citește și Culmea nesimțirii bugetare: șefa Radio Iași, primă de 4.000 de euro pentru ziua de naștere

La numai 26 de ani, iranianca Reyhaneh Jabbari a fost condamnată la moarte pentru că l-a ucis pe Morteza Abdolali Sarbandi, un bărbat care a încercat să o violeze.

 

În 2007, tânăra Reyhaneh, care era designer de interior, s-a întâlnit cu bărbatul într-o cafenea pentru că el îi propusese să-i decoreze biroul. Un lucru absolut normal pentru o femeie din Vest. Însă pentru Reyhaneh s-a dovedit a fi o mare greşeală. Odată ajunşi în biroul lui, bărbatul a atacat-o şi a încercat să o violeze. Fata a scos din geantă un cuţit, pe care îl avea pregătit pentru autoapărare şi l-a înjunghiat pe Morteza, apoi, speriată, a fugit şi l-a lăsat să sângereze până la moarte.

 

Familia bărbatului a susţinut că a fost o crimă cu premeditare. Fata a fost arestată şi a ţinută într-o celulă timp de luni de zile, timp în care nu a avut voie să-şi vadă familia sau să consulte un avocat.

 

(Sursa: libertatea.ro)

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top