Marti, 21 08 2018
Zilele de week-end vin cu noi propuneri de petrecere a timpului liber, în ansamblul Palas. Iubitorii de teatru de toate vârstele sunt așteptați la spectacolele găzduite de Amfiteatrul Palas. Agenda din acest sfârșit de săptămână include și evenimente artistice, dedicate „Sărbătorii Diasporei”, și o competiție de tenis de masă.
Implementarea unor programe corecte, coerente care să asigure materialele didactice și educaționale necesare învățării limbii române pentru copiii din diaspora trebuie să constituie o prioritate pentru ministerul de resort.
Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral pentru Votul prin Corespondenţă, Ildiko Dosa, a declarat joi că aproximativ 4.500 de români din diaspora au votat prin corespondenţă până la ora 22.00, afirmând că toate voturile care vor ajunge până la ora 24.00 vor fi considerate valide.

 

Diaspora votează în 417 secţii de votare, în întreaga lume, la alegerile parlamentare. Este cel mai mare număr de secţii organizat vreodată în diaspora, cu 111 mai multe decât la alegerile din anul 2012 şi cu 123 mai multe decât la scrutinul pentru alegerile prezidenţiale din 2014.

 

Purtătorului de cuvânt al MAE Ionuţ Vâlcu a declarat că, din cele 417 secţii de votare propuse, 193 de secţii de votare vor fi organizate pe lângă ambasadele, consulatele şi institutele culturale ale României din străinătate.

Igor Dodon a acumulat 803 794 din cele 1 603 809 de opțiuni de vot realizate astăzi și la acest moment este noul președinte al Republicii Moldova.

 

23:15 - 95,05%, Igor Dodon 55,4%, Maia Sandu 44,6%

 

 (Sursa: unimedia.info)

 
Secţiile de vot s-au închis la ora 21.00. A început numărătoarea voturilor.

 

22:39  87,31%, Igor Dodon 56,22%, Maia Sandu 43,78%

22:38  86,88%, Igor Dodon 56,37%, Maia Sandu 43,63%

22:37  86,54%, Igor Dodon 56,42%, Maia Sandu 43,58%

 
UPDATE – peste 53% dintre alegători s-au prezentat la urne. Buletine de vot epuizate în mai multe secții din străinătate

 

Secţiile de vot s-au închis la ora 21.00. A început numărătoarea voturilor.

 

Primele rezultate vin de la Moscova. La Consulat au votat pentru Dodon 2670 de alegători, iar pentru Maia Sandu 323. 7 buletine au fost declarate nevalabile, potrivit unimedia.info.

 

 

Cu o oră înaintea închiderii secțiilor de votare din țară, la urne s-au prezentat peste 52% dintre alegători. La această ora deja s-au închis secțiile de vot din Japonia, China, orașele rusești Nijnevartovsk și Kransoiarsk, dar și secția de vot de la Baku. Acum se închid secțiile de vot din Moscova și Sankt-Petersburg.

 

La Dublin, Irlanda buletinele de vot au fost epuizate la ora locală 15:00.

 

Potrivit CEC, buletinele sunt pe sfârșite la două secții de vot din Moscova și două din București și la una din Bologna.

 

Vicepreședinta CEC susține că buletinele de vot au fost finalizate la secția de vot din Stratford, Londra, iar toți alegătorii au fost redirecționați la secția de vot de la Ambasadă, unde au mai rămas peste 1000 de buletine.

 

 

Știre inițială
Secțiile de vot pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis duminică dimineață în Republica Moldova.

 

La ora 18:00, a fost depășit nr de alegători prezenți la vot în primul tur

 

În primul tur al alegerilor s-au prezentat la vot 1.44 milioane de votanți, care reprezentau 49.18. În acest moment, la vot s-au prezentat 1.47 milioane de alegători, ceea ce reprezintă 49.58%.

Coadă interminabilă la secția de vot din Milano, Italia.

 

 

Maia Sandu cere demisia ministrului Andrei Galbur pentru lipsa buletinelor de la Stratford

„La Londra, în secția de vot Stratford (nr. 336), s-au terminat buletinele de vot, în timp ce sute de cetățeni așteaptă afară pentru a vota.

Cer demisia ministrului Afacerilor Externe și a președintei Comisiei Electorale Centrale, ca principali responsabili de acest dezastru.

Totodată, depunem plângere penală împotriva acestor doi demnitari pentru obstrucționarea dreptului de vot al cetățenilor Republicii Moldova garantat de Constituție.”

 

Peste 100 de mii de voturi din partea diasporei

Moldovenii care se află peste hotarele țării sunt foarte activi în turul doi al alegerilor prezidențiale. La ora 17.30 (Chișinău) numărul celor care au votat în secțiile de peste hotare a depășit 100 mii de persoane.

 

 

Potrivit datelor CEC pentru ora 16.00 (Chișinău) cea mai activă participare se înregistrează în:

Republica Italiană (28.700)

România (10.300)

Federația Rusă (6.650)

Republica Franceză (6.270)

 

Pe rețelele de socializare apar tot mai multe informații despre cozi interminabile și insuficiența buletinelor de vot, mai ales în Italia, Marea Britanie și Franța.

 

În primul tur al alegerilor prezidențiale în secțiile de votare deschise peste hotare s-au prezentat la urne 67.150 de alegători.

 

Maia Sandu, activă pe facebook, îndeamna lumea să iasă la vot. „Nu pot ei fura, cât putem noi vota!”

„Oameni buni,

Ne aflăm într-un moment critic al votului. De prezența dumneavoastră la urne în următoarele ore depinde cum va arăta Moldova de acum încolo.

 

Conaționalii noștri din diaspora parcurg sute și mii de kilometri pentru noi, pentru viitorul nostru, adunînd cu greu vot la vot. Există riscul să nu le ajungă buletine!

 

Efortul și sacrificiul lor trebuie să ne inspire pe noi, sute de mii de cetățeni moldoveni de aici, de acasă, să ieșim la vot și să readucem speranța într-o Moldovă nouă, frumoasă, curată și prosperă!

 

La noi se uită întreaga lume, care așteaptă ca Moldova să pornească pe calea cea bună. Să le arătăm tuturor că Moldova există, că Moldova luptă pentru viitorul ei!”

 

Ora 16:30. Primele rezultate ale scrutinului. Maia Sandu învinge în China. Este vorba de secția de vot nr 318 din Beijing, care și-a încheiat deja activitatea.

 

(Sursa: EVZ.ro)

Aproape jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat la urne pentru a-şi alege un nou preşedinte. Este o premieră pentru ultimii 20 de ani, deoarece până acum şeful statului era ales de parlament. Pentru că niciun candidat nu a obținut 50% din voturi, va fi organizat al doilea tur de scrutin, la 13 noiembrie.

 

Alegătorii din Moldova vor fi chemați din nou la urne, pe 13 noiembrie. Comisia Electorală Centrală a procesat 99,33 la sută din procesele-verbale:

Igor Dodon - 48,26%

Maia Sandu - 38,42%

 

În raionul Călărași, locul de care aparține Igor Dodon, Maia Sandu a luat 51,81% din voturi, față de 37,13% cât a luat Dodon, iar la Sadova, satul unde s-a născut Igor Dodon, acesta a luat 56,37%, relatează deschide.md.

 

În schimb, raionul Făleşti unde s-a născut Maia Sandu, Igor Dodon a ieșit învingător cu 58,15%, pe când Maia Sandu a acumulat doar 22,78%. În satul său natal, Risipeni, raionul Fălești, Maia Sandu a acumulat 52,19%.

 

 

Circumscripția Colonița a fost câștigată detașat de Maia Sandu care a acumulat 1.012 voturi sau 60,24% din sufragii. Pe locul doi este socialistul Igor Dodon, care l-a devansat pe Ghimpu, acumulând 383 de voturi sau 22,8%.

 

În capitală, socialistul Igor Dodon a fost susținut în patru din cele cinci sectoare. Pentru Dodon au votat locuitorii din sectoarele Botanica, Râșcani, Centru și Buiucani, Maia Sandu a învins doar în sectorul Ciocana.

 

În schimb din cele 18 suburbii doar în patru Igor Dodon a devenit învingător. Pentru el au votat majoritar în Cricova, Stăuceni, Vadu lui Vodă, și Vatra.

 

Liderul liberal Mihai Ghimpu, fost președinte interimar al republicii,  a suferit o pierdere dureroasă în satul natal. La Colonița, acolo unde este născut Ghimpu și unde are casa părintească, liderul liberal a fost votat de 148 de persoane, ceea ce înseamnă 8,81% din voturi. Este însă un rezultat, în procente, mai mare decât media pe țară, notează Unimedia.

 

(Sursa: digi24.ro)

 

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top