Miercuri, 17 10 2018
Evenimente și târguri variate vor completa sesiunile de shopping din acest week-end, în  ansamblul Palas.

Cei care peferă să-și petreacă timpul în aer liber sunt așteptați, cu mic, cu mare, să asiste sau să participe la competiții de navomodele și aeromodele. Joi, 11 octombrie 2018, de la ora 12.00, pe lacul din parcul Palas se vor întrece ambarcațiuni de foarte mici dimensiuni, iar pe spațiul verde, vor putea fi admirate avioane și aparate de zbor în miniatură. Demonstrațiile sunt organizate de Palatul Copiilor Iași.

Ministrul Carmen Dan a afirmat sâmbătă că în Ministerul Afacerilor Interne vor fi în acest an aproximativ 6.000 de angajaţi noi, adăugând că se doreşte ca în cel mult patru ani să se poată acoperi deficitul de 23.000 de oameni.

‘În anul 2018 vom avea alături de noi, în marea familie a ministerului, aproximativ 6.000 de noi angajaţi. Este o strategie pe care trebuie să o urmăm cu insistenţă, pentru că eu îmi doresc în trei-patru ani cel mult să reuşim să acoperim deficitul uriaş de 23.000 de oameni pe care îl avem. Îmi face o bucurie să vorbesc despre dotare; e important să spun că în acest an vom avea cu 70% buget mai mare pentru acest capitol’, a declarat Carmen Dan la TVR1.

(Agerpres/FOTO arhivă antena3.ro)

Joi, 26 octombrie 2017, la Centrului de Formare Profesională Iaşi, reprezentanţii Penitenciarul Iaşi în colaborare cu gazdele evenimentului, vor organiza cea de-a doua bursă a locurilor de muncă din acest an, la care vor participa 4 deţinuţi care execută pedeapsa în regim deschis, aflaţi în ultima perioadă de executare a pedepsei şi care au urmat şi finalizat în penitenciar cursul de calificare în meseria de ajutor mecanic auto.

 

Peste 60 de companii și organizații recrutează la Târgul de Cariere Iași mâine și miercuri (10 - 11 octombrie). Evenimentul are loc la Palas Mall și se adreseză celor care vor să facă următorul pas în viața lor profesională. Companii im-portante vin să-i cunoască pe viitorii lor colegi și vor organiza mini-interviuri, workshopuri și concursuri pentru a-i atrage pe cei mai buni candidați.

 

Bunăstarea nu vine în nici un caz prin crearea de locuri de muncă la stat, ci trebuie create locuri de muncă în economie, a opinat fostul premier Dacian Cioloş.
 
2017: Probabil că un sfert dintre absolvenţii de liceu din Iaşi vor depune actele de şomaj. Aproape 5.000 de elevi ieşeni dau Bac-ul, fiind deja priviţi „cu poftă” de universităţi. În lupta pentru candidaţi, facultăţile folosesc diferite „trucuri”, cum ar fi, în cazul Universităţii Bucureşti, cazarea gratuită pe perioada examenelor. Pe de altă parte, specialiştii din resurse umane se plâng că, la absolvire, foştii studenţi nu ştiu ABC-ul meseriei pe care şi-o doresc.

 

Zilele acestea, 4.920 de candidaţi, dintre care 462 din promoţiile anterioare, susţin Bacalaureatul. Anul trecut, rata de promovabilitate a examenului a fost în Iaşi de 76,51%. Dacă se va păstra acest trend, aproximativ 3.600 de tineri vor lua Bac-ul anul acesta, iar mulţi dintre ei vor alege varianta facultăţii.

 

2017: Probabil că un sfert dintre absolvenţii de liceu din Iaşi vor depune actele de şomaj. Aproape 5.000 de elevi ieşeni dau Bac-ul, fiind deja priviţi „cu poftă” de universităţi. În lupta pentru candidaţi, facultăţile folosesc diferite „trucuri”, cum ar fi, în cazul Universităţii Bucureşti, cazarea gratuită pe perioada examenelor. Pe de altă parte, specialiştii din resurse umane se plâng că, la absolvire, foştii studenţi nu ştiu ABC-ul meseriei pe care şi-o doresc.

 

Zilele acestea, 4.920 de candidaţi, dintre care 462 din promoţiile anterioare, susţin Bacalaureatul. Anul trecut, rata de promovabilitate a examenului a fost în Iaşi de 76,51%. Dacă se va păstra acest trend, aproximativ 3.600 de tineri vor lua Bac-ul anul acesta, iar mulţi dintre ei vor alege varianta facultăţii.

 

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat ostatici mai mulți oameni, într-o agenție de locuri de muncă situată în zona Byker a orașului Newcastle, în nord-estul Angliei, relatează The Guardian.

 

Angajatori din 16 state europene au aproape 750 de posturi vacanţe în reţeaua EURES, cele mai multe în Italia, Germania, Marea Britanie şi Cehia, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

 

Confruntată cu pierderi zilnice de 1 milion de euro şi după refuzul guvernului italian de a lansa un nou bailout, compania aeriană Alitalia este nevoită să lanseze procedura de faliment. Rămâne de văzut dacă premierul Gentiloni îşi va schimba poziţia, aşa cum a făcut-o predecesorul său Matteo Renzi în cazul băncii Monte Paschi.

 

Aşa cum era de aşteptat, compania italiană de transport aerian Alitalia a iniţiat procedura de faliment după ce a eşuat planul de salvare de săptămâna trecută, care ar fi implicat închiderea a 1.700 locuri de muncă şi reducerea salariilor. Însă mai surprinzător este faptul că la câteva ore după iniţierea procedurii, guvernul italian a aprobat procesul după o scurtă întâlnire de cabinet, rezultat care va duce, probabil, la vânzarea sau lichidarea companiei Alitalia.

 

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top