fbpx
 
Forţele ruse au deschis focul duminică pentru a dispersa o manifestaţie împotriva prezenţei lor la Kahovka, un oraş ocupat din sudul Ucrainei, un număr nedeterminat de persoane fiind rănite, a afirmat Liudmila Denisova, o responsabilă cu drepturile omului pe lângă parlamentul de la Kiev, potrivit AFP.

Peste 500 de persoane de toate vârstele s-au adunat duminică seara în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a-şi exprima solidaritatea cu Ucraina, dar şi pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de invazia armatei ruse în această ţară.


Peste 20 de persoane suspectate de implicare în incidentele violente din noaptea de luni spre marţi, din Bucureşti, de la finalul manifestaţiei împotriva restricţiilor pentru combaterea pandemiei, au fost ridicate şi duse la audieri.

Un incident a avut loc la protestul față de restricții de la Universitate. Un bărbat a fost ridicat de jandarmi la manifestația organizată de partidul AUR în Capitală.

Locotenent-colonelul Laurenţiu Cazan, unul dintre şefii Jandarmeriei acuzaţi că au organizat reprimarea manifestaţiei din 10 august 2018, s-a retras de la şefia Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, ca urmare a discuţiilor care au apărut în spaţiul public după detaşarea sa în această funcţie.

Ministerul Afacerilor Interne precizează că Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august, a fost numit la conducerea Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova „pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unități”.

Liderul opozant rus al lui Putin, Alexei Navalnâi , a fost arestat la o manifestație anticorupție pe care a organizat-o în capitală, în Moscova.

 

Protestele s-au desfășurat în mai multe orașe din Rusia și multe dintre ele nu au fost autorizate de autorități.

 


Nicio persoană nu a apărut luni după-amiaza, până la ora 18.00, la manifestaţia convocată pe Facebook de către susţinătorii PSD şi ALDE în centrul municipiului Piteşti şi programată pentru ora 17.00.

Ministrul Justiției a afirmat că cei peste 3.000 de participanţi la demonstraţia din Bucureşti împotriva proiectului de ordonanță privind grațierea nu sunt informați corect. Într-o intervenţie la un post de televiziune, în timpul manifestaţiei, Florin Iordache a promis că un secretar de stat va merge și va discuta cu cei aflați în stradă, transmite Agerpres.

 

„Eu am trimis în seara asta un secretar de stat, am vorbit cu secretarul general al Guvernului și va merge un secretar de stat să stea de vorbă cu oamenii, pentru că mi se pare că oamenii aceștia nu sunt informați corect. Din punctul nostru de vedere, este o prerogativă legală a Guvernului să putem face chestiunea aceasta. Dintr-o slabă informare, cred eu, oamenii au ieșit și se manifestă", a declarat Florin Iordache.

 


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31