fbpx
 
Prezent joi în Parlamentul României, unde a susţinut o alocuţiune pe tema viitorului UE - o UE fără Marea Britanie, în care s-a vorbit despre mai multe viteze, cercuri concentrice etc.-, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker a ţinut să declare că în Uniunea Europeană nu există ţări care să valoreze mai mult ca altele şi că România şi UE merg împreună.

 

„Lărgirea UE şi aderarea României şi a celorlalte state au adus pacea, libertatea şi stabilitatea pe continent. Am susţinut mereu aderarea României la UE.

 


Scandal în Parlament între doi parlamentari, de Vaslui și de Galați, pe tema „violatorilor din Vaslui”, plecat de la comisia de anchetă a prezidenţialelor din 2009. Nicolae Bacalbașa (PSD, Galați) s-a contrat dur cu Corneliu Bichineț (PMP, Vaslui), dar a atacat-o și pe Raluca Turcan, președintele PNL.

 


Retragerile de numerar de la bănci din România devin gratuite pentru conturile de bază. Deschiderea și închiderea unui cont de plăți, precum și retragerea de numerar pe teritoriul Uniunii Europene, de la ghișeu sau bancomat vor fi gratuite pentru titularii conturilor de bază, adică acele conturi care asigură serviciile folosite de majoritatea utilizatorilor.

 


Un „protest pe roţi" faţă de modificările la legea graţierii este anunţat pentru joi, de la ora 14.00, la Palatul Parlamentului, scrie news.ro. Între timp, Comisia juridică din Senat continuă dezbaterea proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse, după ce miercuri senatorii jurişti au eliminat faptele de corupţie dintre excepţiile de la graţiere stipulate în formă iniţială a actului normativ al Guvernului.

 

Conform anunţului, participanţii sunt aşteptaţi joi, de la ora 13.30, la Parlament, pe Calea 13 septembrie, „cu maşinile, motocicletele, bicicletele", urmând ca la ora 14.00 să plece într-un marş de 30 de minute în jurul clădirii.

 


Violențe în Parlamentul macedonean. Câteva zeci de protestatari naționaliști au reușit joi să treacă de cordoanele poliției și au pătruns în Parlamentul de la Skopje, după ce în urma unei alianțe între social-democrați și partidul etnicilor albanezi a fost ales ca președinte al Parlamentului un etnic albanez. Protestatarii l-au bătut pe liderul social-democrat, Zoran Zaev, cel care a propus alianța, și au devastat clădirea, transmite Radio Europa Liberă.

 

Liderul partidului social-democrat (SDSM), Zoran Zaev,  și cel puțin încă nouă persoane au fost rănite, în haosul care a urmat intrării în clădire a simpatizanților partidului de dreapta VMRO-DPMNE al fostul premier Nikola Gruevski, relatează Agerpres.

 


Zeci de polițisti au fost în alertă în jurul Parlamentului britanic, după un atac similar cu cel din luna martie. Un bărbat a fost arestat de autorități în timp ce se îndrepta cu un cuțit asupra polițiștilor.

 


Ştiţi: Mihai Chirica a stat la balcon, iar Gabi Firea la prezidiu în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului dedicată Iaşului.

 

De ce s-a mai dus acolo primarul Iașului, de ce a mai intrat în sală? De ce nu s-a revoltat împotriva acestei umilinţe?

 


Ştiţi: Mihai Chirica a stat la balcon, iar Gabi Firea la prezidiu în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului dedicată Iaşului.

 

De ce s-a mai dus acolo primarul Iașului, de ce a mai intrat în sală? De ce nu s-a revoltat împotriva acestei umilinţe?

 


Plenul reunit al celor două Camere a respins, miercuri, rapoartele de activitate ale SRR pe anii 2015 şi 2016, fapt care atrage după sine şi demiterea actualei conduceri, în frunte cu preşedintele director general, Ovidiu Miculescu, anunţă news.ro.

 

Comisiile de cultură sunt reunite la această oră pentru a numi un şef interimar, iar în sala de şedinţe se află fostul senator PSD Georgică Severin, fost preşedinte al comisiei de cultură din Senat.

 


Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc, miercuri, de la ora 9.00, în şedinţă solemnă comună cu ocazia aniversării centenarului „Iaşi - Capitala Regatului României 1916-1918 şi Oraş al Marii Uniri". La eveniment a fost invitată şi principesa Margareta, care va adresa un mesaj Parlamentului, scrie news.ro.

 


Pagina 20 din 26

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31