fbpx
 
Parlamentul a votat marți un proiect care introduce educația sanitară în școli, după ce acest proiect a fost pus și scos de 31 de ori de pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.
Motivul?
Nu au vrut să îi spună educație sexuală că deh, avem demnitari în Parlament care mimează pudoarea în timp ce ei înșiși sunt cei care folosesc un limbaj trivial și expresii cu tentă sexuală la adresa colegelor din Parlament.

Plenul Parlamentului a decis, miercuri, numirea fostului deputat PSD Iulian Iancu în funcţia de membru al Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi o lege ce interzice difuzarea de emisiuni de ştiri ruseşti în această ţară, unde tensiunile între forţele prooccidentale şi cele proruse s-au accentuat odată cu conflictul din Ucraina, informează agenţia de presă AFP, transmitre Agerpres.

Legea offshore a fost votată, miercuri, de parlamentari, cu 248 voturi pentru, 34 voturi împotrivă și 0 abțineri. Legea va merge mai departe către președintele Iohannis pentru a fi aprobată.

Intrarea în această alianță militară este cea mai bună opţiune pentru Finlanda pentru a-şi garanta securitatea naţională, a apreciat comisia de apărare din Parlamentul finlandez, care și-a dat avizul favorabil pentru demers.

Circ, jigniri și amenințări cu bătaia, după o ședință a Parlamentului. Doi deputați au uitat de bunele maniere și erau cât pe ce să sară la bătaie, din cauza unei legi care nu a primit suficiente voturi.

Comisiile juridice ale Senatului și Camerei Deputaților audiază miercuri candidaţii propuşi pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Guvernul Republicii Moldova va cere Parlamentului declararea stării de urgenţă, după evenimentele din Ucraina, a anunţat şefa statului, Maia Sandu, după o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate, transmite MOLDPRES.


Senatorul ieșean Maricel Popa a avut o intervenție în Parlamentul României cu privire la stoparea defrișărilor necontrolate din zona protejată - pădurea Dobrovăț-Bârnova. Președintele PSD Iași susține demersul civic promovat de grupul de inițiativă „Codrii Iașilor”. Scopul final al acestui parteneriat este promovarea unui proiect legislativ prin care să fie înființat Parcul Natural „Codrii Iașilor”.

Este un nou scandal în Parlament, după ce deputatul AUR Ciprian Titi Stoica l-a numit „nazist” pe deputatul din partea minorităților naționale Ovidiu Ganț, membru al Forumului Democrat al Germanilor din România.

Pagina 4 din 26