Sambata, 18 11 2017
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași invită publicul de toate vârstele să se alăture Clubului amatorilor de astronomie „Lectura Stelelor”.

 

„Deschiderea anului universitar  2017 - 2018 înseamnă o nouă etapă în devenirea și evoluția învățământului superior românesc, o continuitate de valori și tradiții validate în timp, dar și un nou context al reflecției despre necesare schimbări, adaptări și reconfigurări în acord cu evoluțiile din mediul social, economic, cu noile tehnologii într-o epocă a globalizării, în armonia contrastelor și paradigmelor - național/ european, științific/ umanist,  cultură/ civilizație/ pragmatism/ spiritualitate”, arată deputatul PSD de Iași Camelia Gavrilă, președintele Comisiei de învățământ, știință, tineret și sport, într-o declarație de presă.

 

„Ne aflăm în pragul unui nou început deschis de anul universitar 2017-2018 şi, cu acest prilej, trebuie să le urăm, în primul rând, studenţilor un an plin de reuşite academice şi performanţe în domeniul de studiu, iar corpului academic, profesorilor - aceeași dăruire, multă putere de muncă, inspirație şi dedicaţie în ceea ce fac. Să nu uităm că a preda bine presupune nu doar cunoaștere și temei științific, ci și vocație, pasiune, ardere lăuntrică și apoi puterea de a dărui celor tineri ceva din pasiunea și înțelepciunea profesorului-mentor. În același timp, un sistem educaţional nu este alcătuit doar din cei doi actori esențiali, studentul şi profesorul, sunt și alte instanțe, mult mai mulţi factori instituţionali care fac parte din tot acest proces dificil, interesant și, cu certitudine, întotdeauna perfectibil.

Cântă singur, în biserici sau la petreceri vânătoreşti din dorinţa de a face cunoscute calităţile lăutei. Constantin Lazăr, profesor la Colegiul „Octav Băncilă” este unul dintre cei trei artişti români care pot cânta la lăută. Este pasionat de acest instrument care încânta regii şi şi-ar fi dorit să-l poată preda elevilor.

 

Muzica medievală are un ultim urmaş la Iaşi, care se străduieşte de peste două decenii să renască atmosfera acelor vremuri.

 

Cântă singur, în biserici sau la petreceri vânătoreşti din dorinţa de a face cunoscute calităţile lăutei. Constantin Lazăr, profesor la Colegiul „Octav Băncilă” este unul dintre cei trei artişti români care pot cânta la lăută. Este pasionat de acest instrument care încânta regii şi şi-ar fi dorit să-l poată preda elevilor.

 

Muzica medievală are un ultim urmaş la Iaşi, care se străduieşte de peste două decenii să renască atmosfera acelor vremuri.

 

Emisiunile de profil de la televiziunile naţionale au creat un trend printre ieşenii preocupaţi de grastronomie. Bogdan Puiu a avut surpriza să constate că în Iaşi există foarte mult interes pentru cursuri de gătit. Copii, părinţi, firme, ba chiar şi fotbaliştii de la echipa de Liga I au venit la atelierele sale, ceea ce i-a transformat afacerea dintr-una de week-end în una zilnică. Antreprenorul imprimă şi o latură socială cursurilor, gătind pentru săraci.

 

Are 27 de ani şi din toamna anului trecut a iniţiat o afacere unică în Iaşi. Bogdan Puiu este artizanul „Soft&Grace“, un atelier unde cei interesaţi pot să vină să înveţe să gătească.

 

Emisiunile de profil de la televiziunile naţionale au creat un trend printre ieşenii preocupaţi de grastronomie. Bogdan Puiu a avut surpriza să constate că în Iaşi există foarte mult interes pentru cursuri de gătit. Copii, părinţi, firme, ba chiar şi fotbaliştii de la echipa de Liga I au venit la atelierele sale, ceea ce i-a transformat afacerea dintr-una de week-end în una zilnică. Antreprenorul imprimă şi o latură socială cursurilor, gătind pentru săraci.

 

Are 27 de ani şi din toamna anului trecut a iniţiat o afacere unică în Iaşi. Bogdan Puiu este artizanul „Soft&Grace“, un atelier unde cei interesaţi pot să vină să înveţe să gătească.

 

Poliţistul ieşean Marius Coşofreţ are 41 de ani, iar de 17 ani îşi desfăşoară activitatea profesională la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. De 5 ani lucrează la Compartimentul Pirotehnic, acolo unde, în ciuda riscurilor, participă la intervenţiile de neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate şi nu numai.

 

L-am putea descrie ca pe un poliţist atipic. Vă facem cunoştinţă cu el, printr-un interviu care vă va cuceri.

 

Vă puteţi imagina cum este să ai un oraş în miniatură în sufragerie? Ei bine, un bătrân din Iaşi se poate lăuda cu o colecţie de peste 30 de lucrări, făcute de el cu multă migală. A folosit beţe de îngheţată, crengi de copac şi seminţe adunate din pădure.

 

Iar ingredientul secret, spune bărbatul, e răbdarea.

 

O fetiță de câțiva anișori a atras atenția internauților prin mișcările sale care imită la perfecție dansurile spaniole. Deși e micuță tare, iar pantofii îi sunt cu multe numere mai mari, fetița pare a fi pătrunsă de dansul său pe care, de altfel, îl execută cu o pasiune ieșită din comun.
Fatwa a fost emisă în Mosul, oraşul irakian aflat sub controlul Statului Islamic. Măsura nu este clară: Islamul a iubit întotdeauna pisicile.

 

Statul Islamic a proclamat, cu câteva zile în urmă, o "fatwa" împotriva prezenţei pisicilor în locuinţele cetăţenilor din Mosul, unul dintre oraşele din Irak sub controlul califatului. Acest lucru a fost dezvăluit de către site-ul web al emitentului prin satelit arab Al Sumaria, citând surse locale din provincia Ninive. Ordinul ar fi obligatoriu, cu toate că nu este clar încă motivul care a generat măsura: se vorbeşte în general de o decizie "în conformitate cu viziunea Statului Islamic", chiar dacă pisicile nu au fost niciodată considerate animale impure în lumea musulmană.

 

Pisicile şi Islamul

De fapt, Mohamed însuşi a avut o pasiune pentru pisici şi, adesea se relatează o poveste, conform căreia, pentru a nu-şi trezi pisica iubită, Muezza, care a adormit pe picioarele lui, el a preferat să-şi taie mantaua pe care era culcată, decât să o trezească înainte de a merge la rugăciune. Aceeaşi pisică, conform unei alte legende, l-ar fi salvat pe Mohamed de atacul unui şarpe strecurat în mâneca profetului.

 

Pisicile sunt, de fapt, considerate animale apreciate de Islam, de multe ori se pot vedea în jurul moscheelor, iar imaginile lor se găsesc în arta antică din Egipt şi Mesopotamia. Toate acestea contrastează cu conţinutul noii “fatwa”. În ultimele luni - potrivit canalului rus de ştiri RT, preluat de situl web corriere.it - o măsură similară a afectat creşterea domestică a porumbeilor pe motiv că păsările care circulă în oraşe zboară la altitudine mică expunându-şi astfel la vedere organele genitale, creând în acest fel motive de a jigni Islamul.

 

Pe web circulau fotografiile militanţilor cu pisicile

Pe site-urile web au circulat fotografiile mai multor militanţi care ţineau o pisică în braţe. În multe cazuri era propagandă pură, o încercare de a da o faţă umană militanţilor dincolo de actele de terorism şi execuţiile ostaticilor şi duşmanilor. Pe scurt, până acum câteva zile nu exista aversiune faţă de pisici.

 

Dar acum, populaţia a fost avertizată să nu împiedice operaţiunile de vânătoare a pisicilor (şi exterminarea lor ulterioară), pe care militanţii vor începe să le facă din uşă în uşă.

 

(Sursa: Epoch Times România)

Pagina 1 din 2

ajofm

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top