Selfie a devenit la fel de omniprezent ca și McDonalds - nu poți să călătorești nicăieri fără să vezi pe cineva care-și face selfie sau care flutură un selfie stick. Selfie-ul poate fi distractiv și duce la unele dintre cele mai hazlii amintiri dintr-o excursie, atâta timp cât se respectă anumite reguli de bun simț.

Un deținut român, care își ispășea sentința într-o închisoare din Lubeck, Germania, a răpit luni, în jurul orei 15.00, o femeie. Este vorba despre psihologul închisorii.

Dacă ne apelăm copiii cu “prințule” sau “prințeso” atunci când sunt mici, aceștia își vor construi o percepție greșită despre relațiile umane, iar la maturitate, aceste atitudini se vor acutiza în relația cu familia, soțul/soția sau chiar colegii de muncă.

Sărbătorile de Crăciun înseamnă pentru părinți momente de nostalgie firească, de amintire a copilăriei, a tradițiilor, a rădăcinilor fiecăruia dintre noi. Ele pot însemna, însă, și un moment de restabilire a legăturilor cu copiii, pierdute în timpul anului din cauza obligațiilor și presiunilor generate de grabă și de lipsa timpului.

Dacă îți dorești să ai succes și să ai interacțiuni minunate cu oamenii din jurul tău nu ai la dispoziție decât 2 variante: fie ești o persoană cu încredere de sine, fie ești pe cale să devii una, crede psihologul Angela Nuțu. Încrederea de sine se construiește pas cu pas, fiecare victorie personală și fiecare experiență nouă de învățare jucând un rol crucial în acest demers.

Acuzaţie gravă adusă de o femeie aflată într-o situaţie extrem de dificilă: în cazuri de separare, instanţele româneşti oferă invariabil copiii taţilor din străinătate. Există o probabilitate destul de mare ca Francesco (4 ani) şi Gabriel (6 ani) să aibă o viaţă de adult afectată profund de crizele prin care trec acum. Custodia le este disputată de doi ani de mama româncă şi de tatăl italian, într-un război derulat pe toate planurile: juridic, financiar, fizic. Anul trecut, femeia a pierdut procesul în care era acuzată de „răpire internaţională de copii”, dar băieţii nu au vrut să plece în Italia. Un judecător din Hârlău, sesizat de Protecţia Copilului, a luat o decizie fără precedent: a impus întregii familii să meargă 3 luni la un psiholog, dar rezultatele acestei terapii sunt incerte. Ultima întâlnire s-a terminat cu scandal.

O ieşeancă trăieşte de câţiva ani o adevărată dramă alături de cei doi fii ai ei, Gabriel, în vârstă de şase ani şi Francesco, în vârstă de patru ani. Elena Căpităniţa spune că a fost obligată să suporte violenţe şi umilinţe de neimaginat din partea unui italian şi a familiei acestuia. Mai mult, după ce a reuşit să fugă din Italia, aceasta a fost acuzată de răpire internaţională de copii, iar instanţele i-au dat dreptate lui Francesco Menniti, italianul cu care aceasta a avut o relaţie de concubinaj.

Un bărbat de 56 de ani din judeţul Bacău a fost arestat, acuzat că şi-a abuzat sexual fiica, o adolescentă de 14 ani. Individul este tatăl a 9 copii, pe care i-a crescut singur, după ce soţia i-a părăsit.

Nevoia de relaționare este una dintre nevoile esențiale ale omului. Suntem construiți în așa fel încât avem nevoie unii de alții pentru a supraviețui. Așadar, relațiile - de prietenie, de familie și de cuplu - sunt deosebit de importante, având o influență considerabilă asupra mai multor paliere ale dezvoltării umane. În ceea ce privește relația de cuplu, mai devreme sau mai târziu, apare un aspect al acesteia, ce naște mai multe dezbateri şi chiar certuri în cuplu: Fidelitatea.

Mulţi se întreabă: Ce înseamnă fidelitatea cu adevărat?, De unde provine ea?, Care sunt limitele ei?, De ce sunt tentaţi oamenii să calce strâmb? etc. În timp ce, unii sunt de părere că aceasta vine odată cu întâlnirea „sufletului pereche”, a acelei persoane mult visate care să completeze „părțile lipsă”, alții sunt de părere că fidelitatea pur și simplu nu există și că fiecare persoană în parte ajunge să fie tentată, mai devreme sau mai târziu, de un alt potențial partener. 

Cheia succesului: judecătorul, bombardat cu acte de la consultaţiile psihologului. Decizie surprinzătoare a magistraţilor de la Judecătorie. Au decis că o femeie trebuie să primească daune morale de 400.000 de lei în urma unui accident în care a avut un picior rupt. În majoritatea cazurilor de acest gen, sumele acordate victimelor sunt, în medie, de 10 ori mai mici.   

O femeie a obţinut despăgubiri însemnate din partea instanţei de judecată, în urma unui accident rutier. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au hotărât ca Magdalena Ghiţă să obţină de la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA aproape 100.000 de euro.

Pagina 1 din 4

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top