fbpx
 
Acuzaţie gravă adusă de o femeie aflată într-o situaţie extrem de dificilă: în cazuri de separare, instanţele româneşti oferă invariabil copiii taţilor din străinătate. Există o probabilitate destul de mare ca Francesco (4 ani) şi Gabriel (6 ani) să aibă o viaţă de adult afectată profund de crizele prin care trec acum. Custodia le este disputată de doi ani de mama româncă şi de tatăl italian, într-un război derulat pe toate planurile: juridic, financiar, fizic. Anul trecut, femeia a pierdut procesul în care era acuzată de „răpire internaţională de copii”, dar băieţii nu au vrut să plece în Italia. Un judecător din Hârlău, sesizat de Protecţia Copilului, a luat o decizie fără precedent: a impus întregii familii să meargă 3 luni la un psiholog, dar rezultatele acestei terapii sunt incerte. Ultima întâlnire s-a terminat cu scandal.

 

O ieşeancă trăieşte de câţiva ani o adevărată dramă alături de cei doi fii ai ei, Gabriel, în vârstă de şase ani şi Francesco, în vârstă de patru ani. Elena Căpităniţa spune că a fost obligată să suporte violenţe şi umilinţe de neimaginat din partea unui italian şi a familiei acestuia. Mai mult, după ce a reuşit să fugă din Italia, aceasta a fost acuzată de răpire internaţională de copii, iar instanţele i-au dat dreptate lui Francesco Menniti, italianul cu care aceasta a avut o relaţie de concubinaj.


Un bărbat de 56 de ani din judeţul Bacău a fost arestat, acuzat că şi-a abuzat sexual fiica, o adolescentă de 14 ani. Individul este tatăl a 9 copii, pe care i-a crescut singur, după ce soţia i-a părăsit.

 


Nevoia de relaționare este una dintre nevoile esențiale ale omului. Suntem construiți în așa fel încât avem nevoie unii de alții pentru a supraviețui. Așadar, relațiile - de prietenie, de familie și de cuplu - sunt deosebit de importante, având o influență considerabilă asupra mai multor paliere ale dezvoltării umane. În ceea ce privește relația de cuplu, mai devreme sau mai târziu, apare un aspect al acesteia, ce naște mai multe dezbateri şi chiar certuri în cuplu: Fidelitatea.

 

Mulţi se întreabă: Ce înseamnă fidelitatea cu adevărat?, De unde provine ea?, Care sunt limitele ei?, De ce sunt tentaţi oamenii să calce strâmb? etc. În timp ce, unii sunt de părere că aceasta vine odată cu întâlnirea „sufletului pereche”, a acelei persoane mult visate care să completeze „părțile lipsă”, alții sunt de părere că fidelitatea pur și simplu nu există și că fiecare persoană în parte ajunge să fie tentată, mai devreme sau mai târziu, de un alt potențial partener. 

 


Cheia succesului: judecătorul, bombardat cu acte de la consultaţiile psihologului. Decizie surprinzătoare a magistraţilor de la Judecătorie. Au decis că o femeie trebuie să primească daune morale de 400.000 de lei în urma unui accident în care a avut un picior rupt. În majoritatea cazurilor de acest gen, sumele acordate victimelor sunt, în medie, de 10 ori mai mici.   

 

O femeie a obţinut despăgubiri însemnate din partea instanţei de judecată, în urma unui accident rutier. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au hotărât ca Magdalena Ghiţă să obţină de la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA aproape 100.000 de euro.

 


Cheia succesului: judecătorul, bombardat cu acte de la consultaţiile psihologului. Decizie surprinzătoare a magistraţilor de la Judecătorie. Au decis că o femeie trebuie să primească daune morale de 400.000 de lei în urma unui accident în care a avut un picior rupt. În majoritatea cazurilor de acest gen, sumele acordate victimelor sunt, în medie, de 10 ori mai mici.   

 

O femeie a obţinut despăgubiri însemnate din partea instanţei de judecată, în urma unui accident rutier. Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au hotărât ca Magdalena Ghiţă să obţină de la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA aproape 100.000 de euro.

 


Avem tendinţa naturală de a ne lăuda mult mai uşor pentru rezultatele pozitive ale muncii noastre, dar atunci când vine vorba de eşec, de regulă, îl atribuim factorilor din mediul înconjurător: sistemul, banca, profesorul, şcoala, ţara etc. Mai mult, ne este mult mai uşor să facem o lista cu greşelile celuilalt decât să recunoaştem sau ne ocupăm de un defect al nostru.

 

În opinia psihologului Lenke Iuhos, acest lucru se întâmplă deoarece Eul nostru dezvoltă un sistem de autoapărare, care ne împiedică să recunoaştem că am greşit, ne ajută să ne păstrăm încrederea în noi şi să ne atingem scopurile propuse.

 


Atunci când suntem bebeluși, plângem; plângem când ne este foame, plângem când ne este sete, când ne este somn sau când ne doare ceva, când vrem să fim ținuți în brațe și să primim afecțiune, pentru că plânsul este singurul limbaj pe care-l cunoaștem pentru a ne manifesta nevoile și dorințele.

 

Mai târziu, creştem şi plângem în continuare; atunci când suntem triști sau când suntem bucuroși, plângem pentru că în acel moment trăim o emoție intensă pe care simțim nevoia să o exprimăm. La un anumit moment din viață, nu mai plângem sau, mai bine spus, nu mai plângem în fața altora. Asta se întâmplă pentru că reușim să ne abținem, deoarece, la un moment dat, cineva ne-a spus că e rușine să plângi, că denotă slăbiciune, lipsă de respect de sine etc.

 


Dezvoltarea și educația copiilor noștri au devenit unele din prioritățile vieții noastre, balansând într-o utilă măsură jobul și hobby-urile. Cu toate acestea, în opinia psihologului Alexandru Pleșea, educația primită în scoală, acasă și pe stradă reușește să le dezvolte doar inteligență cognitivă, nu și inteligență emotională, care este esenţială în armonioasa și sănătoasa dezvoltare a copiilor.

 

Specialistul în psihologia copilului, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, afirmă că atât școală, cât și familia și societatea fac 3 greșeli majore, care dezechilibrează buna dezvoltare a copilului: neglijarea dezvoltării inteligenței emoționale încă din primii ani de şcoală, punerea accentului aproape în exclusivitate pe științele reale și neglijarea materiilor care au menirea de a le stimula creativitatea și emoțiile și, nu în ultimul rând, denaturarea conceptului de “Cei 7 ani de acasă”.


Statutul de părinte e o împlinire nemărginită, care aduce schimbări neașteptate și pozitive în viață fiecărui adult, dar și reponsabilitate imensă pentru părinţi, care vor fi nevoiți să își reorganizeze programul în funcție de solicitările, nevoile și dorințele copilului.

 

Tot mai mulți părinţi apelează la sprijinul psihologului, motivând că se simt foarte obosiți, iar în spatele acestei oboseli se regăseşte neputința susţinută mental de o groază de noi schimbări și provocări în viața lor: căutarea unei bone, unei grădiniţe, revoluția hormonilor la adolescenți, plecarea de lângă casă a adultului în devenire, căsătoria copiilor etc.

 


Destin trist pentru câteva zeci de minori care au comis infracţiuni, sistemul încercând să-i reabiliteze. Nu a împlinit încă 15 ani, dar are în spate un cazier serios, mai ceva decât mulţi puşcăriaşi cu state vechi. Îl cheamă Gabriel şi este unul dintre cei 22 de copii de la Centrul de ocrotire a minorilor care au comis fapte penale, dar care nu răspund penal pentru că nu au împlinit încă vârsta de 14 ani. Aceştia stau în Complexul de Servicii Sociale (CSS) Târgu Frumos, instituţie din cadrul Protecţiei Copilului.

 

„Infracţiunile comise de aceşti copii sunt de obicei, furturi, distrugeri, vagabondaj sau consum de substanţe interzise“, spune Gabriela Baltag, directorul CSS Târgu Frumos. Şi Gabriel a comis toate aceste infracţiuni, în mod repetat. Povestea sa este demnă de un scenariu de film şi ascunde drama unui copil a cărui „vină“ este aceea de a fi crescut fără afecţiunea şi sprijinul părinţilor. Gabriel spune că a început să fure de mic şi nu regretă faptele comise. „Aveam11 ani când bunica a decis să ne mutăm din Mogoşeşti în Iaşi. A cumpărat o garsonieră în zona Nicolina. Acolo am cunoscut nişte băieţi mai mari, care mi-au spus că sunt metode uşoare de a face bani“, povesteşte Gabriel.

 


Pagina 3 din 6