fbpx
 
Comisia Juridică a Senatului nu a aprobat solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a fostului ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv, joi, cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care aceasta a fost condamnată în primă instanţă la opt ani închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care aceasta a fost condamnată în primă instanţă la opt ani închisoare.

Tribunalul București a respins cererea DIICOT de redeschidere a Dosarului 10 August. Decizia este definitivă.

Cererea de acordare de azil politic pe care fostul deputat PSD Cristian Rizea a înaintat-o autorităţilor din Republica Moldova va fi respinsă, au anunţat, vineri, autorităţile de la Chişinău, conform Agerpres. Rizea a fugit din România după ce a fost condamnat penal, dar a fost reţinut în urmă cu zece zile la Chişinău, de unde va fi extrădat.

Biroul Electoral de Circumscripţie (BECJ) Botoşani a acceptat parţial lista de candidaţi depusă de Partidul Ecologist Român pentru funcţiile de consilier judeţean, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de BECJ.

Deputații din Comisia de Muncă au respins, marți, proiectul de Ordonanță de Urgență privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii.

Curtea de Apel Iași a decis ca omul de afaceri Cristin Zămosteanu și angajații său, Aura Pârvu și Ovidiu Crețu, să rămână în arest preventiv.

Curtea de Apel Craiova a respins cererea de strămutare de la Tribunalul Olt a dosarului Caracal, cerere formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu, care s-au întâlnit, marţi, pentru prima dată cu Gheorghe Dincă.

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins miercuri cererea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor privind conflictul juridic dintre Guvern şi Parlament pe tema adoptării bugetelor de stat şi asigurărilor sociale de stat, potrivit unor oficiali ai CCR.

Pagina 5 din 11

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30