Marti, 19 03 2019

 

SUA vor lucra împreună cu membrii NATO şi cu alţi aliaţi pentru a împiedica Rusia să obţină avantaje militare în urma încălcării tratatului INF (Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare semnat în 1987 între Washington şi Moscova), a asigurat vineri preşedintele american Donald Trump, în comunicatul în care a anunţat retragerea ţării sale din acest tratat, transmite dpa.

Facebook a anunţat că a eliminat sute de pagini, conturi şi grupuri iniţiate de Rusia din cauza unei conduite necorespunzătoare pe platformele Facebook şi Instagram.

WIEE România, una dintre cele două firme agreate de gigantul rus Gazprom pentru a vinde gazele ruseşti în România, şi-a notificat deja clienţii din România ca, de la începutul acestui an, a majorat preţul de vânzare a gazelor naturale cu 2%, susține Digi24. Procentajul de 2% este exact cel pe care toate firmele din sectorul energiei şi gazelor care au licenţă de funcţionare de la ANRE trebuie să îl plătească, începând din acest an, potrivit prevederilor OUG 114, publicată în Monitorul Oficial în ultima zi a anului 2018. Procentul de taxare este aplicat la cifra de afaceri a anului precedent, iar ANRE trebuie să elaboreze legislaţia specifică pentru încasarea lui. Cu alte cuvinte, WIEE a transferat imediat în preţul către consumatorii din România taxa pe care Guvernul român a impus-o. România consumă circa 11 miliarde de metri cubi de gaze anual, dintre care circa 10 miliarde din producţia internă, asigurată de Petrom şi de Romgaz, iar un miliard din import, de la Gazprom. 


Rusia ar avea legătură cu alte două asasinate comise în ultimii ani în Marea Britanie, potrivit noilor probe descoperite de anchetatorii britanici care se ocupă de ancheta în cazul otrăvirii fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în martie la Salisbury (Anglia), dezvăluie publicaţia The Sunday Times, citată EFE.

Sute de conturi de pe rețelele de socializare, care au legătură cu Rusia, au încercat să amplifice protestele de stradă ce zguduie Franța, relevă o analiză a unei companii de securitate cibernetică la care au avut acces jurnaliștii de la publicația „The Times”.

Televiziunea rusă REN TV a relatat azi că sunt percheziții la cotidianul independent Novaya Gazeta. Nimic ciudat până aici. Numai că jurnaliștii ziarului erau surprinși să afle despre aceste percheziții, pentru că niciun polițist nu era acolo. Ulterior au ajuns și anchetatorii, relatează Meduza, un portal de știri despre Rusia.\

Știrea despre sosirea polițiștilor a apărut la REN TV înainte ca ei să ajungă. De fapt am aflat de la ei că o să fim percheziționați. Nu ne-a venit să credem. Apoi (polițiștii, n.red.) au sosit”, a spus Nadezhda Prusenkova, purtătorul de cuvânt al ziarului.

Site-ul televiziunii REN TV a publicat știrea la 12:35, ora locală, relatând că „două dube de poliție și peste 20 de polițiști au intrat în sediu (sediul ziarului Novaya Gazeta, n.red.)”.

Potrivit Meduza, percheziția viza încălcarea legii muncii în cazul angajării reporterului independent Khudoberdi Nurmatov, care în prezent se află într-un centru de detenție, urmând să fie deportat în Uzbekistan pentru că ar fi încălcat restricțiile de circulație din Rusia.

Însă, purtătorul de cuvânt al cotidianului a precizat că nu erau zeci de polițiști, ci doar cinci angajați ai departamentului de imigrări din Ministerul de Interne.

Meduza precizează că, la începutul lunii octombrie, o echipă de reporteri de la televiziunea REN TV a luat parte la un raid al poliției din Moscova la casa lui Timur Valeyev, directorul executiv al grupului de opoziție Rusia Deschisă, care a fost înființat de fostul miliardar Mikhail Khodorkovsky. Un cameraman i-a pus camera în fața directorului executiv al ONG-ului și în cazul unui alt bărbat reținut chiar a ajutat poliția la interogatoriu, în timp ce acesta era pus la pământ.

Sursa: digi24


Guvernul spaniol analizează sursa unei campanii de dezinformare care a ţintit regiunea Catalonia, o acţiune în care sunt suspectate că ar fi implicate Rusia şi Venezuela, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul spaniol al Apărării Maria Dolores de Cospedal, transmite News.ro.

„Multe dintre acţiuni provin de pe teritoriul rus”, dar nu este posibil să se determine sursa exactă a acestora, a declarat Maria Dolores de Cospedal. Unele dintre aceste acţiuni sunt „repetate de pe teritoriul Venezuelei”, a adăugat ea.

Ministrul a refuzat să spună ce impact ar putea să aibă această campanie de dezinformare asupra alegerilor regionale anticipate de la 21 decembrie convocate de Madrid în Catalonia sau cât de amplă este campania ştirilor false.

Ea a subliniat că numărul ştirilor false despre Catalonia „se schimbă zilnic. Numărul nu poate fi specificat”.

Ministrul spaniol de Externe Alfonso Dastis i-a informat pe omologii săi din UE cu privire la un amestec cibernetic de pe teritoriul Rusiei, dar şi din alte părţi, în răspândirea unor dezinformări despre efortul de independenţă din regiunea Catalonia, în nord-estul ţării.

Alfonso Dastis a subliniat că date arată un trafic de Internet în Catalonia al unor reţele media „în Rusia şi în alte ţări” după referendumul de autodeterminare interzis de la 1 octombrie.

Evitând o întâlnire recentă, la Londra, între fondatorul WikiLeaks Julian Assange şi o personalitate catalană separatistă de prim rang, Dastis a apreciat că există indicii că Assange şi alţii „încearcă să se amestece şi să manipuleze” în plină criză catalană.

Autorităţile spaniole au apreciat, săptămâna trecută, că aceste indicii nu arată neapărat că Guvernul rus este implicat.

Guvernul spaniol nu a prezentat probe cu care să-şi susţină acuzaţiile.

Sursa: digi24


Rusia a efectuat joi mai multe teste cu rachete angajând „cele trei componente nucleare” de care dispune, a anunțat Ministerul Apărării rus, potrivit Agerpres.

 

Forțele militare ruse „au procedat la un exercițiu de gestionare a forțelor lor nucleare strategice”, a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat, precizând că „cele trei componente nucleare ale Rusiei — terestră, maritimă și aeriană — au fost angajate”.

 


Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii ajunge astăzi la Bucureşti, pentru a lua parte la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, dar şi la o slujbă Te Deum organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.

 


Un deputat și-a pierdut viața într-un parc de distracții din Krasnoiarsk, Rusia,  sub privirile înrgrozite ale soției și fiului său.

 


Pagina 1 din 16

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top