Miercuri, 19 09 2018
Neglijenţă de netolerat la două societăţi din administraţia locală: deşi s-au furat sute de mii de lei „ca-n brânză”, nimeni nu a fost sancţionat. INCREDIBIL: A doua instituţie publică din Iaşi care a pierdut o sumă importantă din cauza neatenţiei funcţionarilor. Cu şase luni înainte de Salubris, şi Servicii Publice a făcut o plată într-un cont care s-a dovedit a nu fi al unui furnizor, ci al unei persoane fizice. Se conturează o reţea de infractori care au profitat de prostia angajaţilor: au adus sau au trimis prin fax notificări false în care anunţau schimbarea conturilor OMV, furnizorul de combustibil de la cele două instituţii. Nimeni n-a verificat veridicitatea informărilor, banii s-au virat şi au dispărut instant. Salubris şi Servicii Publice se dau peste cap să recupereze sumele. REPORTER DE IAŞI l-a identificat pe cel care a primit banii de la Servicii Publice, probabil un pion într-o reţea despre care se spune că a furat astfel 500 de milioane de lei, ancheta fiind la DIICOT Bucureşti.

Angajaţilor din instituţiile subordonate Primăriei tocmai le-au fost mărite lefurile. Cu această ocazie, s-a vorbit de necesitatea performanţei la bugetari. Performanţe au „reuşit” deja cei de la Servicii Publice şi Salubris. Şi-au lăsat angajatorii fără 255.000 de lei, fiind fraieriţi ca nişte puştani. Nimeni n-a fost sancţionat, s-au schimbat doar „procedurile”.

Neîncrederea în Justiţie porneşte de cele mai multe ori de la cazurile mici, tratate cu dispreţ. Mihai Stelian a intrat într-o încurcătură imobiliară ce l-a lăsat fără o parte din banii munciţi peste hotare. A vrut să cumpere un teren, dar statutul neclar al proprietăţii l-a făcut să dea înapoi. Vânzătorul i-a luat însă nişte bani, nu mai vrea să-i returneze, iar poliţiştii îşi bat joc de plângerea păgubitului.

Un ieşean din comuna Movileni se chinuie de mai bine de un an să primească înapoi banii pe care i-a dat avans pentru achiziţionarea unui teren pe care intenţiona să-şi construiască o casă. În momentul în care a constatat că acel teren nu-i aparţine doar celui cu care negociase, Mihai Stelian şi-a cerut banii înapoi, însă nu i-a mai primit nici până în ziua de astăzi. În aceste condiţii, bărbatul a făcut o plângere la postul de poliţie din comună, dar dosarul nu a ajuns încă în instanţă.

Modalitate de colaborare cu o mare firmă din România: îi dai degetul şi-ţi ia mâna. Ieşeanul Daniel Hristea s-a fript de mai multe ori în relaţia cu operatorul de telefonie Telekom. Cel mai recent, a cerut prelungirea contractului pe un an şi s-a trezit în acte cu doi. Abonamentul era de 6 euro, Telekom i-a trecut 6,60 euro după ce i-a inclus un antivirus pe care nu l-a solicitat. Hristea aşteaptă ca Protecţia Consumatorului să-i facă dreptate.

Un ieşean acuză faptul că a fost păcălit de o mare firmă de telecomunicaţii. Daniel Hristea era un client fidel al firmei Telekom şi, după ce s-a hotărât să-şi prelungească abonamentul de telefonie mobilă, a ajuns să regrete amarnic această decizie. Pe lângă faptul că acest contract a fost prelungit pe doi ani şi nu un an, aşa cum a solicitat el, Hristea s-a pricopsit şi cu o extraopţiune pe care nu şi-a dorit-o şi nici măcar nu o poate folosi.

Kaufland România a dat publicității o înregistrare video de pe camerele de supraveghere ale supermarketului din Arad, după ce pe internet au apărut filmări cu un șoarece în raftul cu lactate. În imagini se vede, potrivit reprezentanților companiei, cum un bărbat pune animalul în galantar și se întoarce după un minut pentru a-l filma.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că va sesiza Inspecția Judiciară cu privire la "abuzurile" președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea. El susţine că, prin declaraţiile acesteia din 28 octombrie, în mediul virtual al forumului judecătorilor, a incitat judecătorii la încălcarea principiului separației puterilor în stat.

"Lucrurile nu pot continua astfel, iar eu, în calitate de președinte al Senatului, sunt obligat să apăr instituția și să-mi apăr colegii de presiuni și abuzuri. Ca urmare, voi sesiza Inspecția Judiciară cu privire la abuzurile președintei ÎCCJ care, în loc să fie un model de conduită profesională, prin apelurile adresate judecătorilor încalcă flagrant principiul constituțional al separației puterilor în stat și statutul magistratului. Ca urmare a pozițiilor exprimate public, apreciez că locul domniei sale nu mai este în magistratură", a declarat Tăriceanu, conform unui comunicat transmis Agerpres.

El a arătat că Tarcea a transmis în mediul virtual al forumului judecătorilor următoarele: "Avem nevoie de voi toți. Lumea trebuie să știe că desistarea din partea Ministerului Justiției este o monstruozitate, dinainte plănuită. Nu trebuie să permitem intrarea în discuții generale sau, și mai rău, pe fond. Asta nu presupune ca ei să facă tot ce vor, iar noi să tăcem... ÎCCJ a fost mereu alături de Voi!!! Important e să fim uniți!!! Și, credeți-mă, am nevoie mai mult ca niciodată de dumneavoastră".

Potrivit lui Tăriceanu, președinta ÎCCJ "incită" judecătorii la încălcarea principiului separației puterilor în stat și "amenință" Parlamentul.

"Președinta ÎCCJ, de pe înalta poziție pe care o ocupă și cu toată influența care derivă, a uitat că rolul său de magistrat este să aplice legea, nu s-o încalce. Domnia sa incită judecătorii la încălcarea principiului separației puterilor în stat și amenință Parlamentul extrem de transparent. Doamna Tarcea a mai făcut declarații de acest gen, incompatibile cu statutul de magistrat, asupra cărora am atras atenția public. Președinta ÎCCJ nu are niciun fel de atribuții în privința legiferării, dar domnia sa împreună cu alți judecători și procurori care au abdicat de la statutul lor profesional au puterea să exercite presiuni asupra membrilor Parlamentului prin metodele deja cunoscute și validate: dosare fabricate, cătușe, încarcerări nejustificate, compromiterea publică cu ajutorul diviziei de presă a 'statului paralel' etc. Acesta este mecanismul prin care în multe împrejurări s-au creat presiuni, iar deciziile politice nu au mai fost luate de cei aleși, ci de ilegitimul și anticonstituționalul 'stat paralel'", a menționat președintele Senatului.

El a adăugat că afirmația șefului statului, Klaus Iohannis, potrivit căreia nu mai este interesat de declarațiile sale este una "destul de hazardată", în contextul în care între Parlament, respectiv Senat, și Președinție comunicarea permanentă este o obligație instituțională.

"Eu, ca președinte al Senatului, dar și ca simplu cetățean sunt foarte interesat de declarațiile președintelui României și sper ca domnia sa să-și revizuiască atitudinea. Domnul președinte Iohannis a spus că 'statul paralel' nu există, dar l-am contrazis. Azi, prezint domniei sale și mai cu seamă opiniei publice un membru important al 'statului paralel', doamna Cristina Tarcea, președinta ÎCCJ, și un 'modus operandi' al acestei grupări de putere ilegitimă. Sper ca acest exemplu să-l scoată din pasivitate pe domnul președinte, dacă nu cumva pasivitatea sa este programatică, ceea ce ar confirma că patronează 'statul paralel'", a susținut Tăriceanu.

Președintele Senatului a reamintit că în februarie 2016 a depus la Parlament un proiect de lege prin care a propus ca șefii marilor Parchete și ai ÎCCJ să fie numiți de CSM, "pentru ca Justiția să iasă de sub influența politicului și să devină astfel cu adevărat independentă".

"Președintele Iohannis, care declară permanent că vrea o Justiție independentă, s-a opus public acestei modificări, pentru că dorește să controleze în continuare Justiția. Cred că exemplul negativ oferit de președinta ÎCCJ reprezintă un argument suplimentar să-mi susțin în continuare această propunere", a evidențiat Tăriceanu.

Sursa: digi 24

Joi, la primele ore ale dimineţii, agentul principal de poliţie Lucian Fedeleş, din cadrul Postului de Poliţie Mogoşeşti Siret  - I.P.J. Iași, a fost sesizat de o bătrână, de 78 ani, despre faptul că în noaptea precedentă i-a fost sustrasă o butelie de aragaz.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va sesiza Curtea Constituţională pe dosarul Belina, cu privire la un posibil conflict între Guvern şi DNA.

Pagina 1 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top