fbpx
 
Apreutesei îşi angajează colegii din corul Byzantion prin concursuri aranjate. Angajări „pe sprânceană” la Ateneu, instituţie subordonată Primăriei. Producător delegat şi şef de secţie artistică au ajuns doi foşti colegi ai managerului Apreotesei din Corul Byzantion. Toţi trei au avut în trecut comportamente reprobabile pe Facekook: „proştii de labe1”, Chirica a ieşit primar pentru că „au votat numai pensionarii osteoporotici”, musulmanii sunt „maimuţe”. Limbaj de şef la Ateneu: „A probat-o jos şi nu intra... dar i-a luat-o şi a băgat-o direct în gaură! Deci efectiv i-a tras-o”.

Cel mai recent concurs organizat la Ateneu, cel pentru ocuparea postului de şef secţie programe culturale, ridică semne de întrebare. Concursul a fost câştigat de Gheorghiţă Persic Rusu, membru al corului bisericesc Byzantion şi un apropiat al managerului Andrei Apreotesei, şi el trecător pe la acest cor. Tot în cadrul Ateneului mai lucrează un fost coleg al acestora de la Byzantion, Tiberiu Ilie Rusu.