Vineri, 15 12 2017

Linia de succesiune publicată de Casa Regală conţine exclusiv principese.

Casa Regală a prezentat joi linia de succesiune şi precizează că soţii şi copiii principeselor nu deţin titluri personale, informaţiile fiind difuzate pe fondul agravării stării de sănătate de Regelui Mihai, dar şi al scandalului provocat de intenţia fostului principe Nicolae de a intra în reşedinţa din Elveţia pentru a-şi vedea bunicul. Conform informaţiilor transmise, şeful actual al Casei Regale este Regele Mihai, iar moştenitor este principesa Margareta, următoarea în linia de succesiune fiind principesa Elena.

“Titlurile Membrilor Casei Regale a Romaniei, precum si Ordinea de Succesiune sunt determinate de Normele Organice ale Casei Regale a Romaniei. Astfel, potrivit acestora, Seful actual al Casei Regale a Romaniei este Majestatea Sa Mihai I, Rege al Romaniei (jure sanguinis). Actualul Mostenitor la Sefia Casei Regale a Romaniei este Alteta Sa Regala Margareta, Principesa Mostenitoare a Romaniei (jure sanguinis), care va fi de acum inainte si va ramane dupa decesul Majestatii Sale Regelui Custode al Coroanei Romaniei (ad personam). Actualul consort al Mostenitoarei la Sefia Casei Regale a Romaniei este Alteta Sa Regala Radu, Principe al Romaniei (ad personam)”, anunţă Casa Regală. Membrii Casei Regale a României sunt următorii: Alteţa Sa Regala Elena, Principesa României (jure sanguinis); Alteta Sa Regală Sofia, Principesa Romaniei (jure sanguinis); Alteta Sa Regală Maria, Principesa Romaniei (jure sanguinis).

“Soţii si copiii Alteţelor Lor Regale Principesele nu deţin titluri personale”, precizează Casa Regală. ’Ordinea de succesiune la tron şi la şefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferinţă masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor si a descendentilor lor”, menţionează Casa Regală. Practic, în prezent, succesiunea este următoarea: 1. ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei, Custode al Coroanei Romaniei; 2. ASR Principesa Elena a Romaniei; 3. Elisabeta Karina de Roumanie; 4. ASR Principesa Sofia a Romaniei; 5. Elisabeta Maria Biarneix; 6. ASR Principesa Maria a Romaniei.

Sursa: stirileprotv.ro

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top