Miercuri, 20 02 2019

Alexandru Marcu

Sindicatele din învățământ cer Senatului adoptarea urgentă a legii privind protecția cadrelor didactice: Profesorii sunt umiliţi, jigniţi, scuipaţi sau loviţi.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a transmis miercuri un "apel public", afirmând că numărul cazurilor de violenţă, de orice tip, la adresa cadrelor didactice, este în creştere, iar "noi, cu toţii, stăm neputincioşi în faţa unui fenomen care ia amploare", pentru că legile nu se aplică sau pentru că există lacune în sistemul legislativ. Reprezentanții cadrelor didactice cer Senatului să introducă urgent în circuitul de avizare şi aprobare proiectul de Lege privind măsurile de protecţie a personalului didactic, de conducere, îndrumare şi control în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei. După ce a trecut tacit de Camera Deputaţilor, acest proiect de lege este blocat la Senat de peste doi ani.

 FSLI spune că, după aprobare, această lege va deveni "un scut de protecţie" pentru cadrele didactice, iar spaţiul şcolar va fi unul sigur, în care să se desfășoare un act educaţional de calitate.

 "Solicităm tuturor parlamentarilor României să trateze cu seriozitate maximă această problemă a siguranţei din şcoli! Mulţi dintre d-voastră sunteţi părinţi sau chiar bunici. Vreţi şcoli în care există pericol, violenţă, abuz psihic, ameninţări, limbaj neadecvat? Noi credem că nu! Faceţi ceva, pentru că aveţi toate prerogativele prin care puteţi schimba realitatea, oferind o soluţie acestei probleme grave cu care se confruntă cadrele didactice!”, transmit liderii sindicali sindicaliştii.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ mai spune că, dacă va fi nevoie, va iniţia o campanie de strângere de semnături în toate școlile din ţară, pentru susţinerea acestui proiect de lege.

{article k2:87892}...{/article}

Ce prevede proiectul de lege:

"Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică

 Art. 2. În aplicarea prevederilor art. 1, personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control se bucură de:

  1. a) respect și considerație față de persoana sa şi față de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlal’i salariați ai unității;
  2. b) un climat de ordine, disciplină și respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale;
  3. c) autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare;
  4. d) susținerea părinților sau reprezentanților legali ai beneficiarilor primari ai educației, în realizarea actului educaţional;
  5. e) dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;
  6. f) protecție juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;
  7. g) sprijin și implicare din partea autorităților, inclusiv a celor care au atribuții în domeniul învățământului, pentru asigurarea tratamentului, consideraţiei şi respectului cuvenit funcției, în raport cu importanța socială și sarcinile specifice;
  8. h) beneficiul campaniilor desfăşurate la nivel național și local, de către autoritățile administrației publice, pentru creșterea consideraţiei și prestigiului social".

 

SRU Iași aruncă în aer întreaga rețea medicală din Moldova! Finanțarea spitalului este condiționată de restructurarea câtorva zeci de unități sanitare și închiderea altora.

Panică în rândul angajaților din rețeua sanitară din toată regiunea Moldovei, după ce a apărut informația că mai multe unități medicale se vor închide. Conform unui draft al Masterplanului regional de servicii de sănătate al regiunii Nord Est, Ministerul Sănătății nu poate accesa fonduri europene pentru Spitalul Regional Iași dacă nu se face o reorganizare a unităților medicale din zonă. Spitalul Regional de Urgețe din Iași ar urma să preia cazurile mai complexe iar spitalele județene vor deveni „hub-uri regionale”de servicii. În aceste condiții, o parte din spitalele municipale și orășenești vor dispărea sau vor fi transformate în ambulatorii, deși în multe au fost făcute investiții.

Lacăt pe ușă la Maternitatea Elena Doamna

Marternitatea Elena Doamna din Iași se dă de ceasul morții. Angajații au început deja să migreze către alte unități medicale iar viitoarele mame au fost îndrumate către Spitalul de Obstretică și Ginecologie Cuza Vodă. Haosul a fost declanșat în momentul în care a apărut informația că “Elena Doamna” se va închide. Potrivit Masterplanului de Sănătate pe regiunea Nord Est, realizat în 2015, Maternitatea Elena Domana urmează să se închidă și să fie transformată în unitate sanitară de îngrijiri paleative sau centru de sprijin pentru femei sau copii abuzați. Subiectul a fost abordat și în ședința de săptămâna trecută, care a avut loc la Consiliul Județean Iași. Masterplanul de Sănătate ar trebui pus în aplicare cât mai repede pentru a se obține bani de la Uniunea Europeană. În legătură cu desființarea Maternității "Elena Doamna", președintele CJ Iași, Maricel Popa, a afirmat că va construi un centru de fertilizare în vitro cu fonduri europene și personalul va lucra în cadrul centrului.  Decizia definitivă privind soarta Maternității "Elena Doamna" din Iași ar putea fi luată luni, 25 februarie, când va avea loc o întâlnire unde se va discuta despre Masterplanul de Sănătate pe Regiunea Nord-Est. Întâlnirea va avea loc la Prefectura și vor participa toți managerii de spitale, reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din județele regiunii respective, reprezentanți ai Ministerului Sănătății. În același masterplan este menționată și reducerea numărului de paturi la spitalele de Pneumoftiziologie, de Boli Infecțioase și "Prof. Dr. Nicolae Oblu".

Adio și la alte două spitale moderinizate recent din fonduri europene din Siret

Și cele două spitale care funcționează în orașul Siret se află pe lista unităților sanitare care urmează să fie închise deși Spitalul de Boli Psihice are o clădire nouă, modernă, realizată la standare europene din fondurile Ministerului Sănătații. În plus, Spitalul de Boli Cronice din Siret are în evaluare două proiecte europene cu valoare totală de 3 milioane de euro. „Dezastru este puțin spus. Cele două spitale merg foarte bine și chiar sunt exemple de bune practice, cel de Psihiatrie chiar la nivel național, poate că după spitalul de Socola de la Iași este al doilea și că și competent și număr de paturi. La celălalt Spital de Boli Cronice este foarte căutat și timpul de așteptare al beneficiarului sunt de 2-3 săptămâni sau chiar mai mult, secție de balneo terapie și secție de paliative. Deci și pentru angajați, fiecare pleacă acasă cât și pentru beneficiarii din zona”, a declarat Adrian Popoiu, primarul orașului Siret. Primarul din Siret susține că acest scenariu este horror pentru orașul său și vrea să participle la întâlnirea de la Iași chiar dacă această este dedicată doar managerilor.

Spitalul din Comănești se închide după o investiție de 5 milioane de euro

După o investiție de 5 milioane de euro, Spitalul din Comănești riscă să fie închis sau să ie transformat în unitate socială sau de recuperare. „Am primit o veste care nu trebuia să vină la urechile noastre pentru că noi am investit și avem al treilea proiect european în derulare pentru spitalul asta și ei spun că au recomandări de la Uniunea Europeană, că nu pot accesa fonduri pentru construirea unor spitale regionale decât dacă fac o reorganizare a spitalelor din zona Moldovei. Păi inched niște spitale că să construiesc alte spitale?”, a precizat Viorel Miron, primarul orașului Comănești. Alte spitale din orașe mai mici ale Moldovei riscă să piardă numărul de paturi, cum este cazul celor din Onești și Fălticeni.

Reduceri de paturi la Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei

Chiar și Spitalul Județean de Urgențe Suceava va fi afectat de noul draft al Masterplanului.  De asemenea ar urma să fie desfiinţat și Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, iar Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc va fuziona cu cel Municipal. De reduceri de paturi vor avea parte și spitalele municipale Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. În noua strategie, pentru toate spitalele sunt folosiţi indicatori din anul 2015 pentru a se susţine că au grad de ocupare scăzut. Astfel, despre SJU Suceava draftul Ministerului Sănătăţii indică un grad de ocupare pentru îngrijire boli acute de 65,8%, asta în condiţiile în care în 2017 şi 2018 în această unitate medicală cu greu se puteau găsi paturi libere. Vatra Dornei are 68,4% grad de ocupare, Municipal Câmpulung Moldovenesc – 58,5%, Municipal Fălticeni – 57,1%, Orăşenesc Gura Humorului – 51,7%, Municipal Rădăuţi - 56,7%. Din 2015 până acum, spitalele sucevene au făcut investiţii mari în dotare, atragere de medici specialişti şi îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere. Investiţiile pentru dezvoltarea spitalelor din judeţul Suceava au fost, numai în cursul anului trecut, de peste 1 milion de euro, cea mai mare sumă, de peste 30,1 milioane lei, fiind investită de Spitalul de Urgenţă Suceava.


Masterplanul se bazează pe o analiză realizată în 2015

La Neamț, proiectul vorbește despre reducerea numărului de paturi pe fiecare secție, dar în acest moment nu se știe exact care secții vor fi cel mai afectate de spitalizarea de zi. Neoficial, ar fi vorba de 150 de paturi care ar dispărea după reorganizare. „Eu am o serie de întrebări pe care vreau să le adresez secretarului de stat care va reprezenta Ministerul Sănătății la această întâlnire. Am primit acest proiect al masterplanului pentru spitalul nostru de urgență, analiza este făcută la nivelul anului 2015, dar pe noi ne avantajează și dacă se face analiza pe anii următori, nu cred că vom pierde multe paturi. Se preconizează doar internare de zi, în acest moment nu este clar câte paturi vor dispărea și ce specialități vor rămâne, fiindcă va fi un anumit algoritm al ministerului care țintește o eficientizare a serviciilor medicale. Trebuie să ne facem și noi o analiză obiectivă, va fi o reorganizare pe baza unei analize a indicatorilor. Probabil există o formulă de optimizare pe care o știe Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate. Dar, vor fi și particularizări zonale, de care trebuie să se țină cont. Este o întoarcere a piramidei sistemelor de asistență medicală, cu baza mare reprezentată de spitalizarea de zi, de ambulatoriu. Restructurarea este legată de realizarea spitalului regional, am reținut că este un proiect cu termen pentru anul 2022, va fi ceva etapizat. Oricum, Ministerul Sănătății trebuie să facă politica sănătății și politicile de sănătate”, a declarat pentru Mesagerul de Neamț, dr. Codruț Munteanu, managerul SJU Piatra Neamț. Această reorganizare, dacă documentul va fi adoptat, va avea impact și asupra intențiilor de reabilitare, extindere și modernizare ale spitalului, aflate în atenția Consiliului Județean Neamț. Ca să nu mai vorbim despre noul spital anunțat chiar de președintele Ionel Arsene. Viziunea acestor investiții ar trebui, automat, pusă în acord cu ce va stabili forma finală a masterplanului MS.

Toate spitalele din Neamț intră în restructurări

Masterplanul de sănătate pentru județul Neamț propune reduceri de paturi la toate spitalele. La Roman, ar urma să rămână servicii de urgență și principalele specializări medicale și chirurgicale, cu spitalizare de zi. La fel la Târgu Neamț, unde spitalul are și în prezent mare parte din activitate centrată pe spitalizare de zi, vor fi și aici reduse paturi. Spitalul de Pneumoftiziolgie Bisericani ar urmă să rămână doar cu partea de TBC și paliația, secția de chirurgie toracică urmând a fi închisă. Spitalul de Psihiatrie de la Roman este propus pentru reorganizare în ambulatorii de servicii comunitare și anumite servicii pentru copii, grupuri vulnerabile, persoane cu dependențe. La Bicaz, spitalul orășenesc ar urma să fie desființat, propunerea vizând apariția unui centru social de paliație sau ambulatoriu independent. Singurul neatins de masterplan ar fi spitalul privat Palimed, de la Târgu Neamț, care asigură îngrijiri paliative.

 

 

 

 

 

Digi24: Secția de anchetare a magistraților vrea să preia dosarul Tel Drum

Secţia specială de anchetare a magistraţilor insistă de mai bine de două luni să preia dosarul Tel Drum de la Direcţia Natională Anticorupţie. Secţia a făcut trei cereri în acest sens, toate acestea fiind respinse. Tel Drum este dosarul în care Liviu Dragnea are calitatea de suspect.

Iași. Un bărbat cu coloana ruptă a fost operat cu cel mai performant robot din lume. Operația a durat 15 minute.

Premieră în chirugia spiunala. Cu ajutorul robotului Mazor X, la Spitalul de neurochirurgie Iași a fost efectuată pentru  prima data in Romania o intervenție chirurgicală în cazul unei fracturi de coloana deosebit de gravă. Operația s-a desfașurat sub privire a doi ministri: cel de la Sanatate, și cel de la Comunicații.

O companie și-a redus săptămâna de lucri la patru zile. Ce s-a constat.

Analiza unui experiment derulat în Noua Zeelandă, în cadrul căruia săptămâna de lucru a fost redusă la patru zile, a arătat că productivitatea nu a fost afectată, nivelul stresului angajaților a scăzut, crescând în schimb implicarea acestora, scrie The Guardian, care notează că testul alimentează speranța unui echilibru între viața profesională și cea personală.

Guvernul a adoptat Ordonanța privind majorarea alocațiilor pentru copii

Guvernul a adoptat marți Ordonanța de urgență prin care alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate începând cu 1 martie. Măsura a fost adoptată în urma unui amendament depus de PNL la legea bugetului, însă PSD se laudă că alocațiile vor creștere datorită coaliției, care a identificat corect sursa de finanțare.

A început cursa pentru procurorul european al României. Explicațiile lui Tudorel Toader.

Guvernul a adoptat, în ședința de marți, Ordonanța de Urgență care stabilește procedura de selecție a procurorului din partea României care va face parte din Parchetul European.

Mătrășit de PSD Giurgiu și adoptat de Neamț, Răzvan Cuc, în cărți pentru Transporturi

Liderii PSD au stabilit, marți, la Parlament, în biroul liderului partidului, Liviu Dragnea, care sunt propunerile pentru ministerele Dezvoltării și Transporturilor, la discuția informală fiind prezentă și premierul Viorica Dăncilă, au declarat surse participante la discuții pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Vine primăvara la Spitalul Regional de Urgență? Ce a promis Sorina Pintea la Iași

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a dat asigurări că cererea Iașului privind finanțarea Spitalului Regional de Urgență va fi depusă în perioada aprilie-mai. Declarația a fost făcută la Iași.

Simona Halep, calificare în optimi, după un meci echilibrat

Simona Halep a invins-o pe Eugenie Bouchard scor 7-6, 6-4 și s-a calificat în optimile turneului Premier 5 de la Dubai după un meci echilibrat.
Pagina 1 din 51

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top