fbpx
 
Zegrean„ închide cercul”. Fostul președinte al CCR vrea să candideze pe listele PNL

Zegrean„ închide cercul”. Fostul președinte al CCR vrea să candideze pe listele PNL


După ce a fost preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean vrea acum să revină în politică şi să fie senator. Aşa că a depus cerere să candideze la alegerile parlamentare pe listele organizaţiei PNL Bistriţa Năsăud.

 

Fostul preşedinte CCR a mai fost senator FSN, între 1990-1992, apoi s-a înscris în PD şi a fost deputat de Bistriţa. În 2007 a fost numit judecător la Curtea Constituţională de preşedintele de atunci, Traian Băsescu.

 

„Eu am mai fost senator şi vreau să-mi închei activitatea cu asta, să închid cercul. Nu este suficient să fii tânăr şi să vrei să fii în Parlament. Nu cred că e destul asta. Aţi văzut, în ultimii ani, ce s-a întâmplat cu legislaţia. Părerea mea este că mare parte din legislaţia românească trebuie rescrisă. Şi eu cred că am experienţa şi expertiza necesară pentru a contribui la asta. Gândiţi-vă doar la Legea Pensiilor. De câte ori s-a modificat şi ce-i cu Legea Pensiilor. Dar asta nu înseamnă că voi şi candida. Eu doar mi-am oferit serviciile”, a spus fostul președinte al CCR.

 

Întrebat dacă va fi cap de listă, Augustin Zegrean a răspuns: „Nu ştiu. Dacă nu voi fi, nu voi fi deloc, pentru că eu nu mă duc acolo ca să-i duc pe alţii în Parlament. În afară de primul loc, niciunul nu poate fi considerat eligibil la Senat, pentru că sunt doar două locuri”.

 

De asemenea, Augustin Zegrean a spus că în anii în care a activat la Curtea Constituţională nu a dus dorul politicii.

 

(Sursa: digi24.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: